Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Vacanţă la Neptun
[Proză]
de Corneliu Leu
Stau în concediu cu burta la soare ( pe banii mei, bine-nţeles, cum am făcut de-o viaţă dup㠖 ah, nemaipomenitele vacanţe petrecute la bunici la ţară !) şi meditez a lene (nu alene, ci sfânta noastră lene) la ce e mai facil, adică la ce mă provoacă mai mult din ce am în dreapta şi ce am în stânga.
În dreapta, aşa cum stau cu faţa, adică cu călcâiele, spre mare şi spre răsărit, peste un şir de funduri la fel de frumoase, torsuri bărbăteşti cu aurărie în lanţuri şi medalioane, expoziţie de cearceafuri cu şnururi pubiene şi top-less,  e zidul cu nişă de santinelă de la grădinile palatului pe care şi l-a construit Ceauşescu, chipurile fără sponsori. În stânga, fără vreo intermediere, ci chiar pe cearceaful meu, am ziarul cu poza retuşată a lui Sarkozy şi informaţia că preşedintele francez a recunoscut numele firmei sau firmelor care i-au sponsorizat concediul într-o casă de vacanţă de lux din America.
“Ce grandoare, ce decădere!” – îmi sună prin minte odată cu foşnetul valurilor, difuzoarele tonomatelor, ţipetele copiilor şi admonestările mamelor, totul constituind peisajul sonor pe care mi-l permit pleoapele mele închise spre a se bucura şi ele de dreptul de a lenevi la soare: Ce grandoare, ce decădere!... Lui Ceauşescu – prieten echidistant şi cu Giscard şi cu Bokassa, îi făcea poporul recunoscător ditamai viloiul cu domenii şi debarcadere de acostat crucişătorul, în vreme ce preşedintele Franţei, adică urmaşul Regelui Soare, al lui Napoleon şi al lui De Gaulle, e la mâna unor afacerişti ca să-şi ducă familia la un ranch, fie el chiar şi de lux, cu abia un mic ponton pentru canoe!... Ce grandoare, ce decădere! – îmi trece mie prin minte, lenevos, în vreme ce soarele pătrunzând prin pleoape mă gâdilă cu transparenţa lor care capătă irizări roz.
Şi lenevesc plutindu-mi gândul ăsta prin minte, fără nici un chef să mi-o adun, să scormonesc ceva logică-n ea şi să ajung la un raţionament.
Nu vreau raţionamente aici!...Zac insensibil lăsând să mi se plimbe gândul ăsta prin tot golul minţii în vacanţă, stârnind imagini şi amintiri aiurea:  lenevoase, fără pregnanţă, apărând şi dispărând sub (şi el, tot în dorul lelii) implacabilul: “Ce grandoare, ce decădere!”...
In felul acesta, un gând la fel de leneş ca şi simţurile mele, îmi pune-n faţă amintirea zilelor când Ceauşescu nu mai făcea baie de mulţime, ci se mulţumea cu baia de mare şi baia de scriitori, alegându-se pentru asta vreo zece-douăzeci mai guralivi şi mai pe plac… Nu spun mai multe şi fiindcă mi-e lene, şi fiindcă unii mai sunt în viaţă participând la asemenea dezbateri şi astăzi… În acele momente, vila scriitorilor, vecină, de altfel, cu a dictatorului, pesemne pentru ca să coste mai ieftin cablarea la ascultare, se umplea de  « organe » … Şi ale noastre şi ale lor ; adică organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor, organele de supraveghere a acesteia iar, printre ele, unii amfibii ; adică înotând şi în apele noastre, înaintând (în grad) şi în balta lor… Ce-i de mirare? Una dintre ăştia, ale cărei povestiri sunt un fel de fişe de observaţie a bărbaţilor sub care s-a făcut că geme - deci corespund, ca literatură, genului informativ - am auzit că şi acuma se menţine în planul... literaturii de specialitate informativă ; iar altul, ne mai putând suporta chinurile de… conştiinţă că i se va  găsi dosarul, tocmai când a venit moda să se autodenunţe, a constatat că era mare-nghesuială : Se precipitau să facă asta mai mulţi din grupul lui de foşti dizidenţi…
În fine… Cred că pălăvrăgesc şi eu de unul singur, cu gânduri legănându-se aiurea sub soarele ăsta cu miros lenevitor de alge!... Dar, în ultimă instanţă: gânduri plăcute...  Pentru că, pe atunci, ehe, Iancu, exemplu de coleg care pendula cel mai ritmic între organele alese şi organele gradate, venea cu casierul după el şi, nouă, care nu eram selecţionaţi pentru baia de scriitori a genialului, ne dădea un împrumut ca să ne ducem să bem cât mai departe, să nu se-audă în microfoanele casei altceva decât comentariile încântate şi laudative ale celor de pe (verificaţi-o vă rog) “lista de participanţi la întâlnirea cu tovarăşul”....
Ce mişto era!... Ne duceam peste drum, la Cireşica, unde astăzi se dansează cu ţigănci rusoaice, dar atunci Costel-mandatarul avea un modest grătar fără instalaţii de microfonie, fiindcă ieşea foarte bună saramura de stavride. Spre deosebire de votca proastă de acum, servită elegant în pahare scumpe, cu umbreluţă şi preţ piperat, el îţi trântea pe tejgheaua strâmbă votcă bună în pahare de sticlă ordinară şi, uneori, pentru literaţi consecvenţi şi critici de autoritate, dădea pe credit. Avea şi-un difuzor pe care-l punea atât de tare încât degeaba se chinuiau ginitorii să noteze, aşa că, să te tot ţii de bancuri !... Apropo de preşedintele nostru şi cel al Franţei, exact cum astăzi glumim cu bancul că alegerea lui Sarkozy a revigorat imnul « Allons enfants de la Hongrie... », acolo, la « Cireşica » am lansat noi pe atunci calamburul cu « beau d’Estaing » spus, chipurile, de genialul la Bordeaux, ceea ce l-a făcut pe Giscar să aprecieze complimentul şi franceza în care scorniceşteanul îi spunea că e frumos. Tot acolo, dintre suporterii balerinei cu microfoane de Ploieşti, de care se îndrăgostise şi cu care l-a căsătorit Ceauşescu pe marele său prieten intitulat unic: « Majestatea sa imperială Bokassa I, preşedintele republicii Africa Centrală », mulţi dintre cei care o cunoscuseră mai bine au făcut « Asociaţia cumnaţilor lui Bokassa », comentând faptul că plutonierul canibal făcea copii ca să le mănânce organele proaspete, în vreme ce pretinul lui, Ceauşescu, ne chinuia nouă organele ca să facem copii... Şi, tot acolo, am lansat cântecul de glorie : « Condu-ne bunule părine/ Condu-ne bun conducător !/ Condu-ne buna lui soţie, / Condu-ne bune Nicuşor ! »... Ce grandoare, ce decădere !... Nu?!...
Adică, de ce grandoare, de ce decădere ?... Era aia grandoare ? E asta decadenţă  sau decădere?!... Nu mă pot concentra ca să-mi dau un răspuns; şi, în ultimă instanţă, nici nu vreau. Sunt pe nisip, în vacanţă, iar gândurile se prefiră şi-o iau razna care-ncotro, ca şi firele lui printre degete... De ce decădere ?... A, da : De la ştirea cu Sarkozy. Nu-mi iese din cap amănuntul că şi-a inaugurat cei şapte ani de preşedinţie c-un concediu plătit, ca la milogi, de-un sponsor...  C-aşa-i la francezi : Politicienii au cei şapte ani de-acasă, iar Constituţia prevede şapte ani de preşedinţie. În vreme ce la noi, o şleahtă de politicieni fără cei şapte ani de-acasă trag sfori să schimbe Constituţia în materie de prezidenţiale :  Ba mai spre dictatura, ba mai spre impotenţa preşedintelui, vocaţia demagogului incapabil de fapte, fiind aceea de a se arăta nemulţumit faţă de starea prezentă.
De exemplu, în loc să fie mulţumiţi că avem un preşedinte boier care, spre deosebire de Sarkozy, a făcut-o el pe sponsorul luând cu avionul câţiva intelectuali şi aducându-i să petreacă weekendul la vila lui, bârfesc !... Că, dacă el nu e intelectual, de unde ştie care-s adevăraţii intelectuali ?!... Sau, că nu ăia-s adevăraţii intelectuali; sau, dacă sunt, s-au compromis prin cochetarea cu puterea; sau, îi desfiinţăm pur şi simplu - în favoarea altora, bine-nţeles, - că, la noi, nu e nici grandoare, nici decădere; la noi e doar umoare şi
intoleranţă, egocentrism şi exclusivism, care pe care şi capra vecinului!... Noi bârfim, nu judecăm; noi invidiem, nu polemizăm; noi nu ne luptăm în idei respectându-ne adversarul,  ci suntem de la-nceput adversarii oricui mai e capabil să aibă idei înafară de noi şi, cel mult, gaşca noastră!...
Îmi amintesc de un confrate care, între timp s-a ajuns dar, pe când era încă famelic debutant scoţând un roman despre ţărani,  nu m-a întrebat dacă mi-a plăcut cartea, ci dacă-i mai bună decât cele ale lui Preda sau ale lui Fănuş. Şi, într-un mod strict sinucigaş prin care (specific nouă : distrugându-ne unii ideile altora, nu ne pasă că frumuseţile culturii naţionale îşi tot întârzie accesul către universal), nici măcar asta nu-l interesa mai mult decât ca un mijloc de afirmare a propriei sale persoane. Adică, nu valoarea spre perenitate a cărţii, ci faptul dacă apariţia ei va putea constitui o treaptă pentru înălţarea  hoitului său muritor, a convulsiilor de vanităţi, veleităţi şi mafiotisme care colcăiau într-un alt lob de creier decât acela care-l făcea să scrie literatură destul de frumoasă. E vorba de literatura aceea pentru care fiecare avem rezervarea pe care o merităm, în aşa fel încât nici o carte nu ocupă ierarhia alteia, ci şi-o capătă pe a sa,  se-aşează-n raft şi rămâne acolo dacă-i e locul, sau se duce la gunoi şi, iarăşi, rămâne acolo, dacă acolo-i e locul...  
Zău că nu-nţeleg !... În relaxarea asta cu nisip cald şi briză dulce, cu soare jucăuş şi foşnet mătăsos de ape, uit de luptele politice, devin nepăsător la cele cotidiene şi deschis spre idei generoase care-mi înfrumuseţează viaţa fără să mă coste mare lucru ; adică, fără să am nevoie de vreun sponsor pentru a trăi o asemenea curată linişte de vacanţă, cum pesemne, după luptele electorale şi-a dorit şi preşedintele Franţei. Şi, parcă mă-ncearcă un fel de mândrie naţională în legătură cu al nostru, care – ţară mai mică, preşedinte mai mic, dar a fost boier : a invitat câţiva intelectuali să-şi facă o mică vacanţă la vila lui... Boier !... Cum erau toţi boierii noştri adevăraţi, găzduind la moşie, peste vară, nişte rude sărace sau pârliţi speculativi ca noi iar, toamna, când se-ntorceau la oraşe cu banii strânşi din vânzarea recoltei, făcând şi danie pentru câte-o ctitorie care le păstrează numele peste veac !...
Acuma, rar aşa ceva! Les nouveaux riches se duc în Emirate, sau să nască la Paris, ca să dea ceva bani acolo pentru sponsorizarea vacanţei lui Sarkozy; dar se întorc repede, cu mai mare poftă  de ciubuc pe spinarea statului şi toată inteligenţa concentrată către clientelismul politic. Iar, în loc de ctitorii, prezintă cu nesimţire la televizor prostia nevestelor cu giuvaieruri,  prostioarele plozilor pentru scutecele cărora cheltuie cât să ţii la şcoală trei generaţii de ţărani şi, pentru ca sfidarea parvenită să fie totală: mofturile alimentare ale animalelor de companie ... Ce grandoare, ce decădere! – repetă mintea mea prosteşte şi fără vreo direcţie precisă fiindcă, în fond, exemplul nostru cu Preşedintele-boier e încurajator, doar invidia, sau exclusivismul intelectual putând reacţiona altfel. Adică, îl bârfim nu pentru ideile pe care le-ar fi putut discuta cu acei intelectuali, ci pentru că nu ne plac ochii lor!... După cum sunt sigur că şi acei intelectuali, nu despre lupta cu ideile altor intelectuali au discutat la masa preşedintelui, ci şi-au folosit propriile idei spre a demola ce brumă de intelectuali mai există înafară de ei, împărţindu-şi astfel procesul muncii  într-o bine moştenită diviziune marxistă: unii demolează prin lupta fără de idei dintre fracţiuni politice, alţii fracţionează bruma de idei care ne-ar putea conferi afirmare naţională... Şi, uite-aşa, ne vindem altora propriile noastre zăcăminte şi intrăm în Europa sub pulpana unui Narsultan Diktatov. Căruia o să-i pupăm... tulumba, adică mult visata de noi conductă prin care el îşi urinează energia spre Europa, bazându-ne pe dictatura lui ca să ne facă ascultaţi democratic la Bruxelles, de vreme ce preşedintele Franţei a ajuns să n-aibă nici măcar piţule de vacanţă!...
Ce grandoare, ce decădere!  -  am dreptul să exclam de data asta în cunoştinţă de cauză.
Dar, mă rog, nu e treaba mea, în vacanţă, să mă gândesc la treburi atât de meschine, chiar dacă m-ar roade curiozitatea să ştiu cam cât a costat o vacanţă de preşedinte de ţară europeană în America şi cât a costat o vacanţă de intelectuali români  la vila preşedintelui nostru.
Preţul de-al doilea, îl bănuiesc într-o oarecare aproximaţie: Invitaţii în cauză sunt abstinenţi, oameni cu stil rafinat, aşa că l-au costat pe preşedinte, oricum, mult mai puţin decât l-aş fi costat eu sau Fănuş care, pornind de la calamburul „beau d’Estaing”, apreciem alcoolul rafinat. Iar, după ora închiderii la vila de protocol prezidenţial, l-am fi dus şi la „Cireşica” unde, oricum, noi suntem cei mai vechi, de pe vremea când Costel avea grătar fără aparatură de ascultare şi turna votcă nefalsificată în pahare de sticlă ordinară.
Primul preţ, însă, mi se pare  mai greu de apreciat. Pe măsură ce mă gândesc şi fac calcule, îmi dau seama că, de fapt, e preţul democraţiei pe care ne-o dorim: Să ai aleşi  înalţi funcţionari oneşti, în funcţii sărace, care, fără parvenitism şi corupţie, să garanteze cetăţeni bogaţi, în ţări bogate!... E o chestie, nu?!...
O fi Franţa lui Sarkozy, sau acest Sarkozy al Franţei, un asemenea exemplu?...
Nu ştiu asta. Dar îmi aduc aminte că la toate organismele europene, când e vorba de banii contribuabililor, se circulă cu clasa a doua şi se decontează hotel de cât mai puţine stele, drept cel mai firesc gest de adevărată austeritate democratică. Dacă vrea vreun sponsor să-ţi dea ceva suplimentar ca să-ţi ţii rangul, îl priveşte; că, doar, sunt banii lui! Dar, nicicum din banii statului!
Iar noi, românii, ne-om fi pervertit acuma prin stricăciunea încrucişărilor morale, dar nu suntem deloc străini de o asemenea mentalitate care face mândria democraţiei adevărate: După ce l-a răsturnat pe Cuza şi trebuia să explice poporului exigenţele istorice care au obligat la aceasta, C.A.Rosetti a interzis căuzaşilor săi, ajunşi miniştri, să ia bani de deplasare de la guvern, cerându-le să facă această propagandă în ţară pe speze proprii, pentru că era vorba de ideile lor proprii. Tot el, la 1848, şi-a  vândut moşia ca să cumpere pistoale pentru revoluţionari, iar marele său confrate Brătianu s-a rupt spre sfârşitul vieţii de Carol I care spolia prea mult poporul pentru averile casei regale. Două generaţii dintr-o familie de scriitori şi mari diplomaţi români - Duiliu Zamfirescu şi Al. Duiliu Zamfirescu – aduceau la ambasadele unde erau numiţi în străinătate vin din propria lor podgorie de la Jariştea, făcând servicii ţării prin recepţii date cu băutura lor, nu prin salarii mari cerute de la Bucureşti, iar mari politicieni în frunte cu Iuliu Maniu s-au izolat de Carol al doilea  începând de la „afacerea Skoda” şi până la a-i sfida toată megalomania găunoasă. Prin asemenea oameni şi acte, demonstrăm că austeritatea de europeni raţionali a lui Dromichaites sau Lisimach faţă de opulenţa iraţional asiatică satrapiilor persane, se păstrează în fibra noastră morală. Ne trebuie numai consecvenţa de a o afirma.
Aşa că, mă-ntind cât pot pe bucata mea de nisip fierbinte, care mi-e de-ajuns atâta vreme cât o încălzeşte Sfântul Soare, mă las legănat de zvonul dulce ce mi se plimbă pe la urechi şi nu mai simt nevoia să spun aşa, prosteşte: „Ce grandoare, ce decădere”!...
Corneliu LEU

Comentariile cititorilor
VGSa6dExwyHT [23 October 2015 | 20:27:11]
Bine ai revenit pe maueeglri romanesti.Eu am mai facut campanie anti Milano ca si destinatie de weekend si o voi face din nou. In primul rand, este cel mai infumurat oras din Italia. Am vazut pana acum: Roma, Torino, Venetia, Rimini, Napoli, Coasta Amalfi si in nici un loc nu am fost refuzati la vre-un restaurant. Am vrut sa intram sa bem o cafea de fite la un restaurant din spatele Scalei di Milano. Am intrat is conciergeul ne-a poftit frumos afara pe motiv ca nu respectam tinuta, ciudat tinand cont ca tocmai iesisem de la un spectacol de opera.Al doilea lucru pe care il urasc, si are legatura cu infumurarea nordicilor (nici cei din Torino nu ii suporta desi si ei sunt bogati), este privirea angajatilor magazinelor de high end atunci cand intrii sa arunci un ochi. Iti recomand cu caldura sa intri la Hermes de ex si sa indraznesti sa le ceri explicatii in legatura cu vre-o piesa sau sa le intrebi cat e pretul.Faptul ca Milano e un oras al designului il aprob insa e foarte prost pus in valoare, e mult sub ce am vazut in Munchen, Berlin sau Hamburg, chiar si in Viena.DOMUL NU E NICI MACAR IN PRIMELE 3 LOCURI ca si dimensiuni, e batut de Basilica Sf Petru -Roma, Basilica of the National Shrine of Our Lady of Aparecida - Brazilia si Catedrala din Sevilla. Pt mine Milano nu exista ca si destinatie de weekend. Pt cei care au cel putin 3.000 de euro pt shopping e o destinatie de 2 zile.am ramas mult mai impresionat de Bergamo datorita faptului ca respecta stilul si traditia italiana, nu se vrea a fi un oras modern si hipe pe motiv ca capitala a modei.PS. Castelul Sforzescu e ok pt o plimbare de 2-3 ore, asta in cazul in care te opresti la un gelatto sau daca intri in galerii.Singura zona pe care o ador din Milano e strada plina cu baruri, pizzerii si restaurante Alzaia Navilglio Grande.Pt mine o vizita in Milano inseamna jumate de zi in oras si restul in nord pe lacul Como.
IJXu2J5aI [25 October 2015 | 00:24:07]
Rumors swirl like snowflakes and soon, thgoruh word of mouth,the inches of snow can pile up to feet. Recently, I’ve been looking for a 35mm rangefinder that uses interchangeable lenses.In 190 innings that season, he fanned 190 batters. Seperti yang katakan tadi,ini musibah buat saya karena begitu Pak Dahlan (Iskan,Menteri BUMN) menyetujui saya jadi direksi. La misif3n del coach es lograr que laspersonas se conviertan en responsables de sus propios cuidados:medicacif3n, alimentacif3n, ejercicio, etc.
spc4ypWr [25 October 2015 | 05:39:44]
The Zune concentrates on being a Portable Media Player. Not a web bsrwoer. Not a game machine. Maybe in the future it\'ll do even better in those areas, but for now it\'s a fantastic way to organize and listen to your music and videos, and is without peer in that regard. The iPod\'s strengths are its web browsing and apps. If those sound more compelling, perhaps it is your best choice. http://otyiismpxld.com [url=http://wpqmzx.com]wpqmzx[/url] [link=http://sgeudlivsr.com]sgeudlivsr[/link]
FYIsWclEH [26 October 2015 | 17:33:21]
We also call on the management of TCL, along with the union, to rtruen to the negotiating table and settle the current industrial disputethrough all other channels provided by the Industrial Relations Act.Quite attractive for a budget model (the phone).Ya alerte9 con anticipacif3n sobre la peligrosaderiva que apuntaba la nueva Constitucif3n. We cruised around amounstthe north american pine trees on our FREE mountain bikes.What about you?
PbIOGgejunU [28 October 2015 | 08:57:41]
What youre stating is fully cerorct. I understand that everyone must say the identical factor, but I just believe that you set it inside a way that everyone can understand. I also adore the images you set in right here. They fit so effectively with what youre trying to say. Im certain youll achieve numerous individuals with what youve got to say. http://axpehgz.com [url=http://hrfhqchtyrh.com]hrfhqchtyrh[/url] [link=http://rhgxkfwdxgw.com]rhgxkfwdxgw[/link]
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Vacanţă la Neptun      [Proză]
de Corneliu Leu
Ecuaţia existenţială Octavian Vitcu      [Analiză literară]
de George Manole
Noaptea      [Poezie]
de George Baciu
Amor sumar      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Putea să fie să mai rău!      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Profesor semnatar a unor scrieri perverse şi pornografice      [Analiză literară]
de Ioan Rotundu
Jocul umbrelor      [Poezie]
de Paul Mircea Ioardache
Aforisme      [Cugetări]
de Paul Mircea Ioardache