Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Bărbaţii altor femei
[Proză]
de Elena Cardaş [alte lucrari ale acestui autor]
(roman – fragment)
(Continuare)
Trecuseră câteva luni bune de când l-am cunoscut pe Eugen. Ne vedeam la începutul fiecărei săptămâni la şedinţa operativă. Mă tachina mereu, uneori ne atingeam ca din întâmplare mâinile, alteori venea personal în atelier, mai ales atunci cînd se începea o nouă linie de producţie. Eram apropiaţi într-un fel foarte special, vedeam bine în ochii lui că mă place. Nu-mi inspira nici frică, nici respect, ci mai degrabă o supunere necondiţionată. Mă simţem a lui fără ca nimic evident să-mi confirme asta. Eu începusem să prind curaj în atelier şi ignoram cu desăvârşire bârfele tesute în jur, începusem să mă impun ca atitudine artistică şi asta a stărnit pe căt de multe vociferări pe atat de multă admiraţie. Într-una din zile îmi zice:
-Au făcut băieţii mei treabă bună?
-Care băieţi?
-Cei cu zugrăvitul.
-Da, nici nu am apucat să vă mulţumesc.
-Vreau să văd ce au făcut, se poate?
Mi se părea atât de tardivă curiozitatea lui. Mă simţisem atrasă din prima clipă de omul acela, chiar mi se păruse că-mi face avansuri o vreme, apoi parcă mă abandonase şi dintr-o dată iar îl interesa persoana mea. Acum sunt sigură că o făcuse cu premeditare. Pur şi simplu mă mai lăsase să cresc, să mă obişnuiesc cu el.
În seara aceea a venit cu şampanie, „să udăm” apartamentul. Poate că voia asta şi în momentul când a sunat la uşă şi-a dorit doar să bem un pahar, să vorbim şi apoi să plece, deşi nu cred. Avea în buzunar un prezervativ. Poate că acolo era tot timpul câte unul. Toată lumea ştia că e un crai. Realitatea a fost că după ce a intrat m-a cuprins în braţe şi m-a sărutat ca un matrod îndrăgăstit plecat multă vreme pe mare. M-am abandonat în braţele lui puternice la care visasem multe, prea multe nopţi. M-a luat şi m-a dus în dormitor iar eu am acceptat păcatul. Bucuroasă, mirată, înfiorată. El era ocrotitorul meu, îngerul meu păzitor, era întâia oară cănd împărtăşeam aceeşi bucurie secretă a vieţii cu un bărbat adevărat. Nu conta că era al altei femei. În mine s-a produs un miracol, ceva se schimbase, nimic nu era ca altădată. Întâia oară în viaţă am avut sentimentul că sunt o posesie. Nu în înţelesul mercantil ci în acel înţeles subtil pe care doar femeile îl cunosc. Era o posesie bună, era ceva care îmi amplifica orgasmul, care mă apropia de nemurire. Era acea posesie la care am râvnit dintotdeuna, pe care am căutat-o ades dar care probabil nu e la îndemâna oricărui bărbat să o ofere şi nici a oricărei femei să o accepte. Pentru că a poseda o femeie cere artă. Cere răbdare, tact, antrenament. Iar Eugen avea destul din fiecare. L-am dorit, dar nu cred că l-am iubit. A fost între noi mai degrabă o conspiraţie. Fiecare a găsit un timp în celălalt ceea ce voia. Eu voiam protecţie, afecţiune caldă, siguranţă. El îşi dorea o femeie tânără şi frumoasă, tăcută, plăcută şi care să nu-l înnebunească cu gelozii absurde, cu rugăminţi de a rămâne peste noapte. Uneori venea în fiecare zi, alteori nu venea câte o săptămână. Niciodată însă nu intra în casă cu mâna goală, în acele vremuri în care până şi un borcan cu iaurt era greu de procurat. Chiar şi o pereche de ciorapi lycra. Un săpun. O banană. O bucată de caşcaval. Totul era de contrabandă. De parcă nu se mai terminase războiul cu nemţii. Eugen ştia că trebuie să-mi asigure un confort minim, nu ar fi suportat să mă vadă îmbrăcată ponosit sau suferind de foame. Avea grijă de toate într-un mod aproape patern. Dar pentru asta eu trebuia să fiu acolo numai pentru el, să nu sper nimic şi mai ales să nu întreb nimic. Avea fel de fel de fantezii erotice pe care nimeni nu le-ar fi putut bănui în spatele durităţii pe care o afişa din belşug. Îi plăceau surpizele. Îi plăcea să experimenteze. Sexul era precum un spectacol extravagant. Din străinătate mi-a adus odată un compleu de noapte, dantelă neagră, mătase şi ştrasuri. Mi s-a părut vulgar dar desigur nu era. Nici nu-mi imagiez dacă făcuse acea investiţie scumpă pentru mine sau mai degrabă pentru plăcerea lui. Apoi, cu altă ocazie mi-a complectat garderoba cu o mască din satin neagru, cu dantelă fină şi paiete. Intram în jocurile lui uşor de parcă numai aşa făcusem sex toată viaţa. Eugen ştia multe, trăsese cu ochiul pe gaura cheii în Occident, eu nu eram poate în imaginaţia lui decât o vedetă din filmele erotice. De la el am auzit întâia oară de tantra şi de kamasutra şi tot el mi-a arătat o faţă nouă şi tainică a iubirii. Iubirea alternativă, aşa o numea el. Avea uneori erecţii lungi, obositoare. Alteori folosea doar degetele dar pentru mine plăcerea era aceeaşi. Erotismul nostru era filtrat prin minte şi nu prin trup. Îi plăcea să inventeze şi eu eram dispusă să intru de fiecare dată în joc. Îi plăcea să
mănânce fructele tăiate felii şi lipite cu miere între sânii mei. Alteori aducea câte un vin bun şi îmi turna porţii mici în buric, savurându-l de acolo, la temperatura corpului meu. O făceam în dormitor sau aiurea în casă, oriunde i se părea lui că e mai bine. Dar în public sau la serviciu, fie şi singuri în biroul lui, nu făcea nici cea mai mică aluzie la relaţia noastră. Nici eu. Eram convinşi că pe undeva erau ascunse microfoane. O singură dată, era o vară toridă, secretara a sunat în atelier şi mi-a spus că sunt aşteptată la el în birou. Perdelele groase erau trase şi un ventilator se rotea scârţâind ritmic într-un ungher. Eugen purta o cămaşă subţire cu mâneci scurte şi îşi desfăcuse cravata. M-a întâmpinat de la uşă, cu degetul arătător la buze, m-a luat cu grijă de mână şi m-a condus spre birou, făcându-mi în continuare semn să tac. S-a aşezat pe fotoliu şi m-a pus în genunchi în faţa lui. Mi-a desfăcut cu grijă clama şi mi-a răsfirat părul pe spate apoi a început să-şi descheie unul câte unul nasturii de la pantalon. Am înţeles ce-şi doreşte, mi-o cerea în cel mai explicit mod, penisul lui era în erecţie. Eugen îmi prinsese capul cu amândouă mâinile ca într-o menghină şi nu aveam nici o scăpare şi nici o îndoială că trebuie s-o fac. Nimic din ce-mi cerea Eugen nu mi se părea degradant sau deplasat. Îmi plăcea de el în întreg, de felul lui de a fi, de blândeţea lui şi de trupul lui, încât ajunsesem să îl venerez ca pe un zeu. Şi nu doream altceva decât să-i fac plăcere. Doar că eram speriată şi nesigură pe mine. Mă uitam din când în când în sus la el. Eugen stătea cu ochii închişi, arăta obosit, încercănat, crispat, transpiraţia i se prelingea pe frunte. Din când în când gemea uşor şi şoptea:
-Aşa...aşa...
După ce a ejaculat mi-a întins firesc un şerveţel ca să scuip sperma. Mi-a şters cu grijă apoi buzele de parcă aş fi fost un copil răcit, m-a aşezat pe genunchii lui şi m-a sărutat îndelung, împingându-mi în gură cu limba un drops cu aromă fructată. De ce o făcuse tocmai în acea zi şi fără să vorbim un cuvânt despre asta nu ştiu nici acum. A fost o dorinţă de moment, a fost ceva premeditat? Poate acolo, în birou, cu uşa neîncuiată, ştiind că în orice moment ar putea să dea peste noi cineva, era mult mai incitant. Era o aventură adevărată. Toate astea făceau parte din excentricităţile lui. Mă obişnuisem cu ele şi nu întrebam de ce sau cum. Întotdeauna venea la mine neanunţat şi pleca la ora zece seara, nici un minut mai târziu. Niciodată nu l-am rugat să rămână, asta ar fi fost sfârşitul a tot. Nu voiam copii, nu voiam să mă mărit, voiam acel echilibru greu de înţeles pentru alte femei, al unei relaţii libere şi fără promisiuni de neîndeplinit. Era ceva între prietenie şi iubire, o relaţie care ne-a subjugat deopotrivă, care ne-a prins în interiorul ei într-o obişnuinţă acceptată şi de mine şi de el ca pe o normalitate. Nu era numai sex între noi. Erau după-amiezi în care nu făceam decât să continuăm dialogurile rămase neterminate la fabrică. Alteori nu scotea nici o vorbă. Se aşeza lângă mine, tăceam iar eu îl mângâiam pe frunte şi pe tâmple. Acolo îi plăcea lui. Într-un final pleca la fel de tăcut. Ştiam atunci că are probleme şi îl lăsam în apele lui tulburi. Doar Vasile, şoferul, ştia întotdeauna unde este Eugen. Mi-am dat seama de asta într-o seară când a sunat la telefon şi a cerut cu şeful. Soţia lui îl căuta dispertă, fata lui încercase să se sinucidă, luase zece tablete de diazepam şi era internată. Eugen a plecat imediat, tulburat. Îşi iubea fata ca pe ochii din cap. În noaptea aceea m-am simţit cumplit de vinovată. Apoi am înţeles că de fapt fusese o ceartă cu iubitul ei, perpetua nevoie de posesie absolută a partenerului în dragoste, şantaj sentimental ieftin. Nimic care să aibă vreo legătură cu mine. Voiam orice doar să nu fac pe altcineva să sufere. Soţia lui ştia sau dacă nu a ştiut atunci a aflat mai târziu de mine, aşa cum aflase de multe altele din viaţa lui Eugen. Nu am întrebat niciodată dar cred că au făcut între ei o înţelegere de la început: ea să fie soţie, cu casă, copil, salariu, onoruri, el să îşi vadă de viaţa lui cum vrea numai să îşi bea cafeaua de dimineaţă acasă şi nu în altă parte. Tata nu m-a întrebat niciodată nimic despre viaţa mea intimă. Poate că nici nu ştia. Poate că nu îl interesa. Poate nu a vrut să rişte să audă din gura mea adevărul.
(Elena Cardas (Babette)
Comentariile cititorilor
mihai eminescu [16 January 2006 | 17:41:33]
mihai eminescu este cel mai mare poet roman.atat vreau sa spun.si apropo vreau sa mai spun ca el a scris aceste poezii cu mult drag dar si cu multa sudoare pentru noi.si de asta noi trebuie sa l respetam si sai respectam si artele lui.el a fost si inca ma
Mircea Puşcaşu [05 January 2007 | 13:10:54]
Felicitări pentru premiul obţinut în anul 2006. Mulţumesc pentru cartea ,, Bărbaţii altor femei ,, cu autograf, dăruită cu ocazia lansării la Galeriile de artă,, Ştefan Luchian,, din Botoşani. Succes.
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Crocodilul de Botoşani şi Revelionul 2005/2006      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Vis frumos      [Poezie]
de Viorel Buliga
Mihai Eminescu: „Să văd ce fu atâta iubeam odinioar㔠     [Eseu]
de Dumitru Lavric
Armistiţiu      [Poezie]
de Cristian Bejan
Când am privit în ochi      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Sărbătoare      [Poezie]
de Mary Sittna
Urătură      [Folclor]
de Necompletat
De Anul Nou - urătură      [Folclor]
de Necompletat
Pluguşorul copiilor      [Folclor]
de Necompletat
Bancuri evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Românul şi caznele Anului Nou 2006      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru