Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Noaptea
[Poezie]
de George Baciu [alte lucrari ale acestui autor]
Privesc la cerul plin de stele
Ce strălucesc adânc în noapte,
Îmi amintesc de zilele mai grele
Şi parcă simt furnicături în spate.
 
Noaptea este neagră-ntunecată
Iar cerul nesfârşit, fără hotar,
Lumina este slabă, camuflată
Şi nu zăresc picior de militar.
 
Din fericire, e o noapte liniştită,
Dar vigilenţa noastră este mare.
Căci în orice moment poţi fi o ţintă
Când o rachetă cade la-ntâmplare.
 
Dar, deodată, cerul parcă arde
Şi în urechi aud un fluierat,
Peste noi racheta iarăşi cade,
Explodând cu zgomot înfundat.
 
Noroc că e la mare depărtare
Şi nu m-a speriat atât mult,
Doar m-a trezit dintr-o visare
Şi mi-a adus aminte unde sunt.
(George Baciu -.Kabul 21.11.2006)

Comentariile cititorilor
F7j7ZrIfIuF [23 October 2015 | 21:25:58]
Chiar crezi ca se poate raspunde la o aftsel de intrebare?!... De aceea ti-am pus si eu una asemanatoare. Pe mine nu m-a suparat intrebarea ta; pe tine se pare ca te-a suparat intrebarea mea...In fine, convingerea mea este ca Dumnezeu nu poate fi definit si nici explicat prin intermediul mintii. Chiar si a incerca sa faci asta este o dovada de neintelegere a limitelor acesteia. Daca vrei sa fac o analogie, imagineaza-ti ca diferenta dintre noi si Dumnezeu ar putea fi ca cea dintre o furnica si un om. Furnica are, la randul ei, un sistem social bine structurat, traieste intr-o comunitate, lupta sa o apere, isi creste puii si asa mai departe. Totusi, chiar daca viata ei se aseamana intr-o anumita masura cu a omului, crezi ca o furnica ar putea intelege ce este un om, crezi ca ar pricepe fizica cuantica, ar putea sa asimileze cunoasterea necesara unui zbor in cosmos? Nu, nu va putea face asta. Si chiar daca o furnica ar trai pentru o zi la nivelul de constiinta al unui om, atunci cand s-ar intoarce in musuroi nu ar gasi nimic din limbajul propriu al furnicilor care sa ii permita sa descrie experienta traita ca om, nici sa il descrie pe acesta si nici sa spuna cum a evoluat omul pana la conditia actuala. Prin urmare, singurul lucru intelept pe care l-ar putea face ar fi sa le spuna suratelor sale ca singurul mod de a stii ce este OMUL este sa fii tu un om, sa ii traiesti conditia. Si chiar daca o vei face, nu vei putea sa spui prea multe despre asta in limbajul furnicilor.Revenind din aceasta analogie, singurul lucru pe care il poate spune cineva care a avut o stare de supraconstiinta este ca aceasta transcende mintea, ca nu poate fi tradusa si ca existenta lui Dumnezeu este dincolo de orice repere cunoscute, ca orice incercare de explicare sau de descriere nu va fi niciodata satisfacatoare. Daca vei intelege ce ti-am scris aici vei constata, poate, ca intrebarea ta este pusa gresit si atunci, nu te vei mai supara ca ti-am pus si eu o intrebare din aceeasi categorie, ca sa vad cum reactionezi...Numai bine!
kVPCSlycxcD [25 October 2015 | 00:24:50]
1972 din primul meu salar,imi cumapr o scula ruseasca,harkov semicursiera grea de 25 kg,deh,sa pui mitraliera zb pe ea elan de tinerel de 22 giurgiu-sinaia-cuibul dorului,saua dichiu,piatra arsa-babele.ptr.acele vremuri s-a crucit cabanierul vechi de la babele,originar din risnov,ai de o seama cu mine trebuie sa-si aduca aminte de el.foaie de 48 cu pinionul mare de 27,nu era suficienta calcatura ptr.urcat asa pante,mai pe linga impingind la tank dormit la babele,coborit in sinaia cu dat doar citeva pedale,ca era la vale suit la tren ca era peste poate sa ajung la gr tot calare pe tank.am mai facut ture tari cu pretenarii de o virsta,ma ajuta ca faceam si ciclism la gr,era un club bunicel in acele vremuri,unirea giurgiu.cind vad ce scule sunt in ziua de azi uitai sa va zic ca o tura in cheile bicazului am facut-o pe un tandem facut din doua carpati,sudate,rulota era un carucior de butelii adaptat ca port cort si bagaje va zisei toate astea ca sa stiti cam cum era cu cicloturismul in urma cu aproape 40 ani,muschi si entuziasm trebuia,restul ne descurcam.
lncRqgc4T [25 October 2015 | 05:40:19]
ideea e,daca citesti un pic mai attena cuvintele fara sa iei doar in calcul visele tale,ca punctele sunt DIN lumina sau umbra.uitandu-se de aproape furnica nu vedea nici o diferenta intre ele,poate cand se urca pe ceva inalt ar fi putut sa vada doar lumini si umbre fara sa mai vada punctele.iti spun un secret de-al furnicii:chiar inainte sa moara i-a fost teama ca de sus din ceruri nu va mai vedea decat umbra si lumina,nemaiputand sa numere punctele cu dansul lor jucaus;incepuse sa i se faca teama de moarte:daca ea cand va muri va fi doar o umbra de exemplu,i-ar fi fost dor de punctele ei dragi din lumina sau invers.pt sa se linisteaca si-a zis ca sus ea va fi datatoare de umbra sau lumina si va fi fericita in ceruri sperand ca stelele vor primi acest dar si vor dansa jucausele etern,caci atat ea isi va face datoria sufleteasca. http://yikhldh.com [url=http://jqlsncqa.com]jqlsncqa[/url] [link=http://qldkdu.com]qldkdu[/link]
qtszIlOL8U [26 October 2015 | 17:34:34]
If it\'s on your mouth then you most likely got it from incenontly kissing a family member or friend that has cold sores during child hood, many people contract HSV1 this way it\'s actually what causes cold sores (oral herpes) and they are very common to have on the mouth. Cold sores don\'t commonly come from having sex.You can kiss her or give her oral sex when you have absolutely NO signs or symptoms of an out break. Herpes is more contagious while there is any signs of an out break, but you do have a slight chance of passing it when you don\'t have an out break. This is because of viral shedding which is spreading herpes when you don\'t have symptoms. Viral shedding usually happens around the time of and in between out breaks. Viral shedding usually happens for a small number of days out of the year, but it\'s unpredictable even to you. If you do get a cold sore or break out wait until it\'s completely gone then wait a few more days to kiss her or give her oral sex.
WJ6qS84Xr [28 October 2015 | 09:10:13]
Well there have been instances of HSV I or II being ttnismarted without an active outbreak. i don\'t think it\'s as common though. HSV I is extremely common and can be dormant for a long time, some people never had symptoms. you may have had this while you were in a relationship with her. it\'s hard saying whether or not you\'ll pass it on. she may already have the virus. just be honest with her. http://gjijjhtu.com [url=http://gqkpvz.com]gqkpvz[/url] [link=http://qlluywqylc.com]qlluywqylc[/link]
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Vacanţă la Neptun      [Proză]
de Corneliu Leu
Ecuaţia existenţială Octavian Vitcu      [Analiză literară]
de George Manole
Noaptea      [Poezie]
de George Baciu
Amor sumar      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Putea să fie să mai rău!      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Profesor semnatar a unor scrieri perverse şi pornografice      [Analiză literară]
de Ioan Rotundu
Jocul umbrelor      [Poezie]
de Paul Mircea Ioardache
Aforisme      [Cugetări]
de Paul Mircea Ioardache