Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Grupaj de poezie
[Poezie]
de Andra Iacob [alte lucrari ale acestui autor]

Lacrimi
Plâng nopţile
ca zorii de zi
să poată
pluti spre nemurire.
Plâng florile
ca pământul
să se poată
înmormânta singur.
Plâng păsările
ca cerul
să nu le lase fără aripi.
Plâng zâmbetele
ca oameni
să-şi aducă aminte de ele.
Plâng eu pentru mine,
pentru că altcineva nu are cine
sa plângă pentru mine.


Sa zbor invers as vrea!
Mă scurg din timp
mai mult ca ieri
şi mai încet ca mâine,
asemeni unui melc
pus la frigare
sub lupa hybrisului meschin.
Oricât m-aş bate
să rup chingile care mă ţin pe loc,
nu pot să-mi potrivesc sufletul şi trupul,
încât să bată în acelaşi ritm.
Şi, Doamne, cât mă doare suferinţa asta
îngrămădită-n sufletul meu,
ca seva copacilor care irumpe în desfacerea mugurilor-
primăvara.
E ca o boală fără obraz ce vrea să iasă-n lume,
să-mbolnăvească copacii
să stingă flori şi să destrame oameni.

Mi-aş pune capul în pământ,
de-aş şti că astfel m-ar putea înghite.


Atingerea unui fluture cu cap de mort
Ce mare mi-e mirarea când,
uitându-mă afară pe fereastră,
te-am văzut!
Un fluture cu aripi de sidef,
cu ochi loviţi de prea multă lumină
şi cu-n picior de lemn.

Mi-e frică!
Te uiţi la mine şi rânjeşti de parc-ai şti
nu ştiu ce mare taină.
Iar eu încerc sa mă ascund,
să fug, dar n-am pe unde;
şi stau într-un colţ de cameră cu faţa lipită de peretele rece.

Ce linişte m-apasă pe un umăr…
mă-ntorc şi tot pe tine te zăresc.
Şi-mi zici: „Vino cu mine!”
Iar eu… iar eu mă duc.
(Cătălina Andra Iacob)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Luptătorul din deşert      [Analiză literară]
de Cornel Udrea
Oglinzi stinghere      [Poezie]
de Doru Petrariu
Leuţu      [Proză]
de Paul Mircea Ioardache
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Andra Iacob
„Capşa”      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Filip Militeanu
Jumătate liliac      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Colindă      [Legende]
de Gheorghe Ţuculeanu
Urătură      [Legende]
de Gheorghe Ţuculeanu
Anecdote circumcise      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Pastilograme      [Epigrame]
de Mihai Schweitzer
„Bacalaureatul Exmatriculaţilor” – comedie satirică de Costel Pricopie      [Cronică]
de Ionel Bejenaru