Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Constantin Bojescu - miere amară
[Analiză literară]
de Paul Ungureanu [alte lucrari ale acestui autor]
Între sinceritate şi spontaneitate
Constantin Bojescu - miere amară
Într-o lume dominată de partea materială, se mai găsesc oameni precum Constantin Bojescu ce cred în poezie, în lucrurile latente, care se vor vedea în timp.
Sinceritatea şi spontaneitatea poetului ce aparţine de generaţia `80 sunt principalele caracteristici, dublate de o ironie subtilă şi o mare bunătate sufletească. Poezia sa prezintă efemeritatea lumii cu bune şi rele. Oameni ca Ticu Bojescu, într-o lume anormală la tot pasul, se retrag în lumea normală a poeziei. Într-un exerciţiu de magie, prezintă realitatea timpului cu multă dezinvoltură, având o largă potenţialitate a eului poetic de tip ars poetica: "Numerologia - ştiinţă ezoterică/ ţi-a căzut în mână ca să vezi/ cum stai cu viitorul căci trecutul/ este nesigur - / cartea-i xerografiată - / fiindcă originalul l-a luat Dumnezeu/ când a plecat la balamuc/ să studieze ştiinţele virtuale,/ paranormale şi extrasenzoriale"/.
Poetul pendulează între reflecţiile scoptice, trăirea candidă a clipei şi subtila "miere amară": "nu îţi voi încălca vrerea/ dar simt cum te tachinează/ dar mierea cuvintelor tale, miere amară/ să nu mi-o întinzi/ vai/ câte am crezut, şi-am crezut,/ - dar şi aceasta/ rămâne de nevăzut"/ sau: "Parcă aş călca în gropi/ la serviciu/ să-l iau mai în serios dar adesea mă înşel/ şi trec la planuri irealizabile/ tot îi ameninţ că
voi scoate o carte"/.
De puţin timp România a intrat în U.E., dar Europa secularizată poate întra în România creştină? Iată cum vede poetul Constantin Bojescu acest lucru: "De la 1 ianuarie 2007/ am intrat în Curtea Europei/ dar pentru noi/ orizontul va rămâne/ acelaşi/ atâta că/  oricum vom avea mai multe E-uri/ de la Eeeeuropa/ şi vom putrezi mai greu/ tavanele vor fi mai apăsătoare/ deasupra va locui Dumnezeu în chirie/ oricum vara ce vine va fi o iarnă/ foarte grea, cu multă adrenalină/ cu impozite mărite şi cuiburi părăsite"/.
Uneori este prins de o melancolie dozată şi focalizată pe planul strict individual: "Sătul de mine/ şi de alţii/ nu ştiu ce să fac cu mine/ darămite cu alţii/ dacă eu îmi găsesc/ întrebuinţarea mie şi/ îmi sunt atât de prisos/ ce judecată să-ţi spun ţie/ ca să-ţi fiu de folos?"/.
După cărţile de poezie "Kilometrul zero" şi "Confesiunea unei răni", noul volum "Miere amară" apărut la Editura "CONTA", demonstrează maturitate deplină a creaţiei poetice şi a faptului că poetul Constantin Bojescu şi-a găsit propria identitate: "am scris modern sau clasic, trecând mereu prin sită ideile din craniu cu iz de dinamită"/.
Trăind cu speranţa că următoarele cărţi vor avea o apariţie mult mai rapidă, îi urez sănătate şi multă imaginaţie poetică. (Prof. Paul Ungureanu)

Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Mătuşa Casandra      [Proză]
de Paul Mircea Iordache
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Ultima dorinţă      [Necategorisit]
de Ion Pribeagu
Constantin Bojescu - miere amară      [Analiză literară]
de Paul Ungureanu
Poezii pascale      [Poezie]
de Eugen Nechifor
Voluptate cu vulg      [Poezii şugubeţe]
de Eugen Hruşcă
Înviere la Mănăstirea Vorona      [Reportaj]
de Florentin Florescu
Eveniment editorial, de excepţie, la Casa Armatei      [Cronică]
de Ioan Rotundu
Cele trei graţii şi… amintirile din copilăria bătrânului Iordache      [Pamflet]
de Necompletat