Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 19 Noiembrie 2013

Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Ştiri agenţii
Horoscop
Gastronomie
Comentarii
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6656 lei
1 USD = 3.8059 lei


Număr accesări
Astăzi:
9074
De la 07 Ianuarie 2003
57417425
Editorial

Mormolocii din opoziţia botoşăneană

  • Ioan Rotundu
Guvernul Ponta îşi face de cap după cum îi sunt interesele de partid şi cele ale persoanelor ce deţin demnităţi guvernamentale. În tot acest timp glasul opoziţiei lipseşte. Cu ceva timp în urmă a mârâit ceva Vasile Blaga dar cu multă timiditate, după care a amuţit.
Nici ceilalţi lideri din PDL nu ies la rampă să sancţioneze abuzurile Guvernului Ponta. Nu ştiu cu ce sunt ocupaţi sau ce priorităţi şi-au fixat dar ştiu că prin tăcerea lor fac un mare rău românilor. Lipsa unei reacţii din partea opoziţiei dă curaj Guvernului Ponta să facă lucruri ce nici prin cap nu le-a trecut celor din Guvernul Boc şi Ungureanu.
Nici din partea Partidului Forţa Civică nu s-a lansat vreun nprotest la adresa premierului Ponta şi a acoliţilor săi. Mihai Răzvan Ungureanu vrea să candideze la Preşedinţia României dar în loc să sancţioneze greşelile grosolane ale lui Ponta, el a devenit aproape invizibil pe scena p0olitică românească.
Nici la nivelul judeţului nostru vocea opoziţiei nu se face auzită. Adeptul unei politici de salon, civilizată şi manierată, Cătălin Flutur, principalul pion de opoziţie, primeşte şuturi în fund de la un nevolnic precum viceprimarul Cosmin Andrei şi n-are nicio reacţie publică.
Guvernul Ponta a publicat Ordonanţa cu majorările de impozite şi taxe pentru la anul, cu impozitele şi taxele nou introduse, deci totul este legiferat. Firesc ar fi fost ca Flutur să stea seară de seară la Tele’M şi să deschidă ochii botoşănenilor la ce-i aşteaptă de la 1 ianuarie 2014. N-a făcut-o şi n-o face şi nu înţeleg de ce?!
În campania electorală de anul trecut, Ovidiu Portariuc a câştigat alegerile minţindu-i pe botoşăneni că PSD-ul a venit la guvernare pentru a reduce impozitele şi taxele, pentru a creşte salariile şi pensiile, pentru a crea locuri de muncă şi pentru a stârpi corupţia. Flutur n-a parat aceste minciuni sfruntate, fiind timorat de reacţia virulentă a botoşănenilor faţă de măsurile luate de Guvernul Boc şi Ungureanu. Dimpotrivă, a fugit de culorile portocalii ale PDL, ascunzându-se sub fusta improvizatei Mişcării pentru Botoşani, având ca siglă electoral㠄inima”. Acum regretă că nu s-a candidat sub sigla PDL.
Dar dacă în alegerile din anul trecut ăi era teamă de consecinţele guvernării PDL, acum ce-l împiedică să deschidă ochii botoşănenilor asupra dezastrului guvernării PSD? Asta nu pricep eu. De gând se află la guvernare, Ponta a introdus impozitul pe venitul agricol, impozit nou, jefuind fără ruşine munca ţăranilor. A majorat preţurile la gaz, energie electrică, combustibil şi a introdus impozite noi pe activitatea producătorilor de energie, a exploatărilor petroliere şi miniere, impozite care au dus la o altă creştere de preţuri la gaze şi energie.
Flutur n-a ieşit la rampă să le arate botoşănenilor de ce factura la curentul electric s-a dublat, de ce nu sunt bani pentru investiţii, de ce nu s-au indexat pensiile şi salariile etc. Nici când primarul Portariuc a minţit cu nesimţire că a creat locuri de muncă la nivel de Botoşani, Flutur n-a ieşit să-i demonteze minciuna, pentru că locurile de muncă desfiinţate de când este el primar sunt de cinci ori mai mari decât numărul locurilor de muncă nou înfiinţate.
Cadrele didactice, bugetarii în general, au votat cu PSD-ul pentru că li s-a promis majorări de salarii. Nimic din toate acele promisiuni nu s-au împlinit. Dacă s-au întregit salariile tăiate de Boc, reîntregirea s-a făcut din banii lăsaţi în trezoreria statului de Guvernul Boc şi Ungureanu, peste 5 miliarde de lei.
Flutur n-a ieşit să explice bugetarilor cum au fost traşi pe sfoară. Nu l-a întrebat pe Portariuc pe ce a cheltuit Guvernul Ponta cele peste 5 miliarde de lei găsite în visteria statului de-a ajuns în toamna anului 2012 să aplice impozitul pe veniturile agricole.
Flutur tace iar Dolineaschi, Portariuc turmentatul de etnobotanice Cosmin Andrei toată ziua împuie capul botoşănenilor cu prosperitatea pe care le-o va oferi PSD la anul, că acum trebuie să suporte consecinţele guvernării dezastruoase ale PDL. Oamenii aceştia mint cu o dezinvoltură greu de acceptat din partea unei fiinţe umane raţionale.
Un alt pion al opoziţiei botoşănene ar trebui să fie deputatul Cristian Roman. Dar şi vocea lui este de neauzit. Cică a încercat să-i mobilizeze pe parlamentarii botoşăneni să susţină în Parlament interesele judeţului., Apă de ploaie! Parlamentarii USL au indicaţii precise ce să voteze şi ce să spună populaţiei. Imediat ce se aplică un nou impozit şi o nouă majorare de preţ, parlamentarii bUSL ies pe la televizoare şi dezbat inventate abuzuri de putere ale lui Băsescu, critică DNA-ul, judecătorii şi tot ce ar putea fi pe placul românilor.
Această tactică diversionistă practicată de USL de vreo trei ani încoace încă dă rezultate, încă îi ţine pe români în adormire, în hipnoză de masă. La astfel de politică, manierele de salon ale lui Flutur n-au ce căuta în spaţiul public. La ipocrizie, minciună şi laşitate răspunzi că bărbăţie, ataci cu aceeaşi violenţă arătând cum este mistificat adevărul.
Câtă vreme mormolocii din opoziţie nu-şi vor juca cu seriozitate rolul politic, abuzurile Guvernului Ponta, ale PSD, ale baronilor locali ai PSD vor continua iar românii vor crede că încă suportă consecinţele dezastruoase ale guvernului Boc şi Ungureanu. Că aşa le spune Ponta, le spun baronii locali ai PSD.
În aceste zile trăim o altă mare diversiune. Legea bugetului, Legea descentralizării sunt două măsuri legislative care duc ţara spre un dezastru naţional dar care aduc mari şi multe privilegii baronilor PSD. Iar ca românii să nu-şi dea seama de aceste abuzuri Ponta le-a oferit diversiunea cu Ioana Băsescu şi pământul cumpărat cu un credit bancar. Românii au muşcat adânc din această momeală. Se vor trezi în ianuarie, când vor constata că au fost băgaţi într-un mare rahat. Unde-i Flutur, unde-i Roman să le deschidă botoşănenilor ochii la ce se întâmplă şi la ce-i aşteaptă? Cei doi schimbă amabilităţi cu liderii puterii, până când vor primi un ultim şiut în fund, dispărând din p0olitica botoşăneană. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (4)]

 

  
Vremea se răceşte. Prognoza meteo până pe 1 decembrie
Guvernul a publicat Ordonanţa prin care majorează semnificativ impozitarea aplicată contribuabililor
Furaje distruse într-un incendiu provocat
Incendii din neglijenţă
Bancul zilei: Profesoara lui Bulişor
Preşedintele Hollande s-a prăbuşit în sondaje
Marine Le Pen ii cere să dizolve Adunarea Naţională
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
După ce a sponsorizat un forum in SUA, conducerea Complexului Energetic Oltenia trimite angajaţii în şomaj tehnic şi concedii fără plată
Crin Antonescu: Relaţia cu Partidul Conservator nu mai există
Horoscop
Gastronomie: Friptură de porc delicioasă
Nagâţul Cosmin Andrei încă umblă drogat
Ioan Rotundu
Petru Bogatu: UE accept㠄divorţul civilizat” cu Transnistria?
Botoşani: Domnule preşedinte, daţi-i afară pe cei din conducerea Nova Apaserv
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!