Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 22 Mai 2012

Evenimente
Infracţiuni
Editorial
Învăţământ
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6327 lei
1 USD = 3.9431 lei


Număr accesări
Astăzi:
7731
De la 07 Ianuarie 2003
55886992

Botoşani: Campania electorală văzută la faţa locului (II)

În cursul zilei de ieri am mai trecut în revistă o serie de comune, pentru a evalua şi reevalua şansele candidaţilor la primărie.
Leorda: L-am dat ca sigur câştigător npe actualul primar Vasile Ungureanu. Am primit observaţia că m-am grăbit în evaluare şi că nu acesta va câştiga primăria. Ieri am ajuns din nou în comună şi m-am deplasat şi prin sate. Aşa am aflat lucruri noi.
În acest mandat primarul social-democrat Vasile Ungureanu şi-a cam făcut de cap. În primul rând că a dat peste el boala „păcănelelor”, adică patima jocurilor electronice. Pentru că prin Leorda i se dusese buhul, s-a mutat cu „păcănelele” pe Botoşani. Ca să joci continuu la „păcănele” ai nevoie de bani. Oamenii spun că la ridicarea sălii de sport primarul şi-a tras o parte consistentă. Apoi, din banii primăriei a dat pentru biserica unde slujeşte fiul protopopului de Dorohoi suma de 500 milioane lei vechi pentru construcţia unui praznicar. Preotul a strâns şi el de la săteni câte un milion de lei. Din toţi banii adunaţi s-a reuşit să se toarne o amărâtă de temelie, preotul spunând că este nevoie de alţi bani.
În realitate, oamenii spun că preotul a împărţit banii cu primarul, care i-a cheltuit la „păcănele”. Mai stă la loc de frunte, pe lista de consilieri a primarului, un anume Mişu Angheluş, actual viceprimar, pe care oamenii nu-l mai vor alesul lor. Şi parcă n-ar fi fost îndeajuns toate acestea, primarul Ungureanu s-a răfuit cu un alt social-democrat, fost primar, Mişu Huţanu, care acum îi face anticampanie.
Când USL-ul a trebuit să-şi desemneze candidatul, din nou s-a amestecat Florin Ţurcanu, care l-a susţinut pe Ungureanu în dauna omului său Ştefan Dulgheru. Numai că Dulgheru n-a renunţat la candidatură şi şi-a depus-o, separat, în numele PNL. Iar acum oamenii din Leorda îl dau drept viitorul primar.
Văculeşti: N-am completat numele câştigătorului din această comună pentru că nu aveam toate informaţiile. Ieri iar am cutreierat comuna. Actualul primar PDL Iulian Vlas are mari probleme. Sunt multe nemulţumiri la adresa. În primul că a cam stat închis prin birou şi n-a acut o comunicare bună cu cetăţenii. N-are nici realizări cu care să se mândrească. Primăria cea nouă se află la acelaşi stadiu din 2008, când a câştigat alegerile.
Este într-un conflict deschis cu agentul de poliţie Gutăui, a cărui soţie Lăcrămioara candidează. Primarul Vlas, de când Lăcrămioara Gutău şi-a exprimat intenţia de a candida, a izolat-o într-un birou al primăriei, aceasta fiind angajată la compartimentul ISU.
Oamenii din comună au o anumită simpatie pentru Lăcrămioara Gutău şi o vor vota, nu la nivel de a câştiga, dar suficient ca săî rupă multe voturi de la Vlas.
La Pensiunea lui Codreanu din Sauceniţa, între poliţistul Gutău şi primarul Vlas a avut loc o confruntare, ambii având telefoanele pe masă, la vedere, pentru a nu se înregistra reciproc. Poliţistul l-a somat pe Vlas să-şi schimbe atitudinea faţă de soţia sa sau trimite la Parchetul Dorohoi dosarele pe care i le-a întocmit. Un fel de şantaj miliţienesc, dar care pare să fie binevenit într-o campanie electorală. Bătălia pare să fie câştigată de pădurarul Sorin Gânga.
Tânăr şi plin de viaţă, Gânga i-a suflat fostului primar Corneliu Tudoruţă funcţia de preşedinte PSD iar acum şi candidatura la primărie. Pădurarul se bucură de sprijinul familiei Sofian, o familie bogată şi care controlează un segment mare de săteni, ei având o asociaţie agricolă şi teren arendat.
Fiul familiei Sofian, cu puţine clase în palmares, are promisiunea lui Florin Ţurcanu că va fi viceprimar, aşa că întreaga sa familie şi numeroasele rude îl susţin la greu de pădurarul Gânga. Chiar şi Tudoruţă, cel faultat de Gânga pe toate liniile politice, îl susţine pe acesta..
La data de ieri, balanţa înclina spre Sorin Gânga. Dacă primarul Vlas va veni cu o replică fermă, poate a reuşi să recupereze ceea ce deja poate contabiliza ca pierdut.
Am mai observat că şi angajaţii primăriei nu-l mai dau aşa sigur câştigător pe primar. Iar funcţionarii primăriei sunt primii care fug spre câştigător, pentru că este în interesul lor.
La Şendriceni şi Lozna lucrurile s-au limpezit. Primarul liberal de Şendriceni Petrică Nistor este dat câştigător. Viceprimarul PDL Sorin Bordeianu candidează şi el, dar cu şansa a doua. Aşa-l indică localnicii. Primarul Viorel Lozneanu din Lozna n-are o împotrivire de vreo 2%, restul cetăţenilor fiind de partea sa. Ceilalţi candidaţi sunt de decor.
Dersca: Primarul PDL Fănică Romanescu este creditat cu prima şansă iar contracandidatul său, social-democratul Coşman, inginer în cadrul APIA Dorohoi, se strădui să-i ţină trena. Cum actualul primar are cu ce se lăuda ca realizări în mandatul său iar Coşman vine cu promisiuni, sătenii susţin faptele şi nu vorbele.
La Mihăileni, medicul primar PSD Ioan Barbacaru n-are un contracandidat serios. Abia mutat în sediul noii primării, medicul Barbacaru va mai sta cel puţin patru ani. Nici la Cândeşti actualul primar PSD Constantin Ciornodolea nu va putea fi clintit de pe scaun. Nici el n-are un contracandidat capabil să-l bată, deşi comuna are mulţi locuitori ucraineni care ar putea promova un primar din mijlocul lor.
Numai că ucrainenii sunt robii nevestei primarului, Maria Ciornodolea, care prin magazinele sale controlează băutura de care au nevoie ucrainenii. Iar când vine vorba de doza zilnică de „ţipirig”, cum numesc ucrainenii spirtul medicinal, ei fac orice numai să nu-şi piardă porţia.
Vf. Câmpului: Primarul epigramist, cum mai este numit colonelul rz. Aurel Ungureanu, s-a aşezat în frunte armatei de alegători şi-i comandă spre victorie. Au încercat câţiva comandanţi mai micuţi să-l înfrunte dar când s-au uitat în spatele lor au constatat că au oşteni cât să-i numeri pe degetele de la o mână. Ce-a făcut, ce-a dres domn’ colonel, dar a redus-o la tăcere pe fosta primăreasă PSD Maria Ţuca-Huţu , care de această dată n-a mai candidat. Profesorul culturnic Dănuţ Huţu, încă director la Cultură, candidează din partea PDL pe post de ordonanţă a colonelului. (Va urma)
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]

 

  
Horoscop
Bancul zilei: Furia mamei
Cine pierde şi cine câştigă?!
Ioan Rotundu
Sute de kilograme de zahăr cu aromă de evaziune, confiscat la Mihăileni
În drum spre casă s-a ales cu un dosar penal
Cum a transformat ministrul Daniel Constantin un training intr-o diplomă acordată de Scottish Agricultural College
Ministrul Silaghi şi-a angajat până acum 11 consilieri şi secretari
Centrul European de Studii Covasna – Harghita:
Nyiro Jozsef – vinovat de propagandă de război fascist şi de anti-Semitism
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Tot de la “păsărică” i se trage şi lui Romanescu
Ioan Rotundu
Botoşani: Premianţi în chimie felicitaţi de prefectul judeţului
Bătaie cu sticle de bere la Roma
Bac în sesiune specială
O nouă strategie pentru prevenirea violenţei în şcoli
IŞJ Botoşani mai are nevoie de 180 camere video
Nu se mai achiziţionează prin licitaţie mobilier pentru clasele pregătitoare
Deces la Maternitatea Botoşani
Călăraşi: Eveniment de neuitat pentru bătrânii comunei
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!