Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 23 Ianuarie 2012

Evenimente
Politică
Cultură
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6679 lei
1 USD = 3.8116 lei


Număr accesări
Astăzi:
8998
De la 07 Ianuarie 2003
57456755

Botoşănenii preferă să bolească pe picioare

Mulţi locuitori ai judeţului îşi ignoră bolile. Ocolesc cabinetele medicale până ce boala îi doboară la pat. Un număr însemnat de pacienţi ai Spitalului Judeţean ajung pe paturile unităţii medicale în stadiu avansat al bolii, după ce luni de zile au ignorat semnele şi manifestările unor boli grave, fără să fi ajuns în cabinetele doctorilor de familie.
Medicii unităţii afirmă că marea majoritate a bolnavilor sunt cazuri care reprezintă urgenţe şi nu pot fi întorşi de la uşa spitalului pentru a fi puşi pe liste de aşteptare.
Această situaţie încarcă însă numărul de internări peste cota stabilită prin contractul între spital şi Casa de Asigurări de Sănătate. „La interne, de exemplu, secţia este mereu aglomerată, iar cazurile grave reprezintă o mare parte a spitalizaţilor. Fiecare caz este foarte bine justificat, nu se fac internări doar pentru a ocupa paturile”, a declarat Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Judeţean.
În această săptămână urmează să se finalizeze situaţia pe anul trecut şi conducerea unităţii medicale va şti cu exactitate câte internări au fost peste contract. Potrivit estimărilor, numărul internărilor peste contract din 2011 este mai mare de 4.000, în condiţiile în care pe întreg anul s-au efectuat 31.000 de internări.
Aproape 19.000 s-au făcut prin Unitatea de Primire a Urgenţelor. Cadrele medicale de la cea mai mare unitate spitalicească a judeţului pun pe seama lipsei acţiunilor de prevenţie această adresabilitate întârziată a bolnavilor la spitale. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]

 

  
Horoscop
Horoscop
Bancul zilei: Asemănare suspectă
Reţeta zilei: Must pentru mustariu
Caricatura zilei
Un bărbat a fost împuns fatal de un taur cu coarnele în flăcări
Există riscul ca România să fie decredibilizată
Theodor Stolojan
Hocheiştii de origine maghiară din naţionala României care au cântat imnul Ungariei au fost premiaţi
Prognoza BM pentru 2012 este că zona euro va intra în recesiune.
România trebuie să se pregătească pentru mai rău
Răzbunarea rămâne arma proştilor
Ioan Rotundu
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Huliganii de pe stadioane se mută în stradă
ei îi ameninţă pe jandarmi
UPU va mai angaja un medic stomatolog
Grupul Şcolar Vorona în prag de colaps
O nouă piedică de trecut în calea titularizării
O mişcare deşteaptă
Ioan Rotundu
„Botoşanii şi Unirea Principatelor Române”
Comasarea alegerilor este ca şi făcută
crede deputatul Cătălin Buhăianu
„Mărţişor dorohoian” o aduce pe Andra la Botoşani
Ştefan Ţarcă îl acuză pe prefect că nu respectă legea
Video: Lumea lu' Rotundu - Botoşănenii şi Unirea
Botoşani: Finanţare de 2,5 milioane euro blocată de un judecător
ce a cerut reclamantul şi ce a decis judecătorul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!