Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 9 Aprilie 2011

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5333 lei
1 USD = 4.1453 lei


Număr accesări
Astăzi:
84334
De la 07 Ianuarie 2003
49913050

Iulian Berescu îi aduce pe azeri să investească la Botoşani


Azerii de la Compania SOCCAR Petroleum au decis ca sediul social al firmei să fie în municipiul Botoşani, ceea ce va conferi oraşului un nou statut financiar.
Informaţia a fost făcută publică vineri în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Primăria municipiului Botoşani, unde edilul şef a primit vizita lui Hamza Karimov, directorul pe România a companiei Soccar şi fostul proprietar al Companiei Romtranspetrol.
Alături de acesta a stat Iulian Berescu, actualul acţionar al Soccar Petroleum. Aceştia au anunţat că s-a dat startul unei investiţii de mare amploare, care într-o primă fază atinge valoarea de 10 milioane de euro şi are drept scop modernizarea celor 15 staţii PECO, care au aparţinut „Romtranspetrol”.
Planul îndrăzneţ pe care îl are Compania Soccar Petroleum cuprinde modernizarea a trei sute de staţii de acest gen pe teritoriul întregii ţări. Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan este noul proprietar al SC Romtranspetrol SA. Azerii au preluat 90% dintre acţiunile societăţii din Botoşani, restul rămânând în continuare în proprietatea familiei Berescu, şi au înfiinţat astfel SC SOCAR Petroleum SA.
„Până să luăm această decizie am avut întâlniri cu domnul primar, ne-a încurajat cu viitoarele proiecte de infrastructură care urmează să fie în Regiunea Moldovei, mai ales în Suceava şi Botoşani, am cules toate informaţiile şi le-am transmis personal conducerii companiei că este o regiune foarte importantă în acest moment pentru România, este în dezvoltare.
Pentru noi a fost important Botoşani-ul că este la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova. Soccar are deja un lanţ de benzinării în Ucraina şi decizia a fost să fie o intrare în România şi prin Botoşani. Ne-a ajutat foarte mult raportul pe audit, întâlnirea cu domnul primar. În ianuarie noi am ajuns să încheiem această tranzacţie şi domnul Berescu a fost tot timpul implicat”,
a declarat reprezentantul SOCCAR, Hamza Karimov.
Primarul municipiului Botoşani Cătălin Flutur s-a dovedit încântat prin prisma faptului că taxele şi impozitele vor fi achitate la primărie şi în consecinţă se vor constitui fonduri pentru alte investiţii pe care municipalitatea le are în plan. Alt aspect important pe care îl presupune investiţia străină la Botoşani este crearea unui număr consistent de locuri de muncă.
„Este important pentru Botoşani şi nu vreau să fac referire numaidecât la ce se va întâmpla în următorii doi-trei-patru ani în România, nu numai la Botoşani, este şi o preocupare a Primăriei Botoşani de a încuraja investiţiile private.
Dar în primul rând înseamnă locuri de muncă, este o problemă acut dezbătută în ultimul timp şi, nu fac eu politica companiei, dar probabil bine plătite. Nu pot să fiu decât fericit de decizia colegilor din Azerbaidjan de a alege Botoşaniul. Întâmplarea face că nu vine o firmă oarecare”
, a declarat Cătălin Flutur.
Compania din Azerbaidjan şi-a propus să se implice în multe proiecte sociale, unul dezvăluit vineri vizând înfiinţarea unui club sportiv care să ducă handbalul în prima ligă. (Lavinia Preda)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei: Pedeapsa judecătoeului
Producţia industrială a crescut cu 12,2% in primele două luni ale anului
Nicolas Sarkozy ar fi ameninţat un jurnalist că "îi sparge faţa"
pentru că a spus despre Carla Bruni că este o "devoratoare de bărbaţi"
Aurul a trecut pragul de 1.470 dolari pe uncie
un nou record istoric
NATO a admis că este posibil să fi ucis rebeli în Libia
secretarul general NATO regretă moartea acestora
Am decis să cumpăr manuscrisele lui Cioran cu o zi înainte de licitaţie
uimit că statul român nu participă
Anvelope cu ţigări în loc de aer
Din Federaţia Rusă spre Europa peste râul Prut
Raed Arafat faţă cu reacţiunea
Rusia a dezvăluit unul dintre cele mai vechi secrete
adevărata cauză a morţii lui Gagarin
Cătălin Flutur candidează la şefia PDL Botoşani
Preşedintele Consiliului Judeţean a fost şantajat,
cred liberalii botoşăneni
Liberalii s-au decis: Flutur nu va mai fi primar
Locuri de muncă pentru botoşănenii mofturoşi
Liberalul Sorescu şi schelele de la biserica Sf. Gheorghe
Castelul de fildeş al lui Sorescu
Ioan Rotundu
Ceke i-a condamnat pe toţi tebeciştii la moarte
S-a terminat cu cozile de la CAS Botoşani
Decese din cauza infecţiilor respiratorii
Dramele umane generate de ministrul Ceke
Caricatura zilei
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745