Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 7 Aprilie 2006

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5333 lei
1 USD = 4.1453 lei


Număr accesări
Astăzi:
63894
De la 07 Ianuarie 2003
49988157

Ministerul particular de la LPS

Feuda guru-lui Huncă


La Liceul cu Program Sportiv Botoşani fitilul nemulţumirilor a fost aprins, iar clanul instalat acolo pare să se afle pe un butoi cu pulbere mirosind a fraudă, nu a pucioasă. Directorul Ioan Huncă(foto) de la acest liceu confundă unitatea cu o feudă proprie, în care taie şi spânzură după bunul plac, se spune într-un memoriu remis nouă. Huncă este director din 1990, datorită „caracatiţei PSD-iste” care l-a menţinut în funcţie. Mai nou, în versiunea unora dintre apropiaţii directorului, LPS se numeşte Liceul Huncă. Acuzele aduse directorului sunt multe. Din noianul celor prezentate noi vom aminti doar câteva. Unor cadre didactice, cel mai grav li se pare fraudarea examenului naţional de titularizare din 2003. Se spune că atunci Huncă i-a trimis inspectorului Alexandru Spiridon de la MEdC 5 clienţi, cu valuta necesară pentru a intra în posesia răspunsurilor la cele 5 subiecte propuse pentru examen. La Botoşani s-au luat 3 note de 10 şi o notă de 9,80 la specializarea educaţie fizică, examinaţii fiind absolvenţi de Învăţământ Deschis la Distanţă. Fiica directorului, Geanina Huncă, absolventă a F.E.F.S Iaşi, a susţinut proba practică la LPS Botoşani, a obţinut nota 10 şi a ocupat postul de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Unul din clienţii inspectorului Spiridon, Cristian Mreană, care are şi o agenţie imobiliară, s-a titularizat la LPS, catedra de lupte greco-romane. În acelaşi memoriu se spune că directorul Huncă închiriază sala de sport a liceului pentru meciuri de fotbal. De pe urma acestei activităţi, lunar, bagă în buzunar 10 - 20 milioane lei, fără să elibereze vreo chitanţă de la contabilitate. Despre jucători ni s-a comunicat că ar fi valutiştii din piaţă, poliţia, angajaţi ai Primăriei, Electro Alfa, Altex sau alte firme. Locurile de la secţia de atletism, la admiterea în liceu, sunt vândute cu 300 euro de copil. Făptuitorii ar fi profesorii Dana Vieru şi Laura Cojocaru, directorul având şi el partea lui. Ni s-a mai spus că aprovizionarea cantinei cu carne se face printr-un „individ dubios” care „fură” marfa de la abatorul unde lucrează. Marfa ajunge la LPS la preţ de 70.000 lei kilogramul, transportată în portbagajul unei Dacii. Pentru cele 50-100 kg carne, directorul face rost de facturi false, în care preţul cărnii se dublează. Pentru a face pe plac IŞJ, la Liceul Sportiv predau cadre necalificate. Ca exemple ni s-au prezentat cazurile învăţătoarelor Găitan şi Rusu. Soţia inspectorului de la personal, Aurica Rusu, predă de 4 ani limba franceză. Învăţătoarea Lucica Găitan predă de 5 ani muzică, desen şi educaţie fizică. Despre ea se zice că, pentru anul şcolar 2005-2006, a participat la concursul de necalificaţi pentru cadre de educaţie fizică. Pentru a fi sigură că prinde post la LPS a „cotizat” cu 40 milioane lei la comisia de examinare. Cu media cea mai mare, 9,75, a obţinut catedra. Dacă anul trecut Huncă a fost nevoit să scoată la iveală o vilă primită în 2001 de pe la un om de afaceri local, acum se spune că şi-a făcut rost de maşină bună. Adică, la sfârşitul anului trecut, în urma examenelor de capacitate, atestat, admitere, bacalaureat, colectarea „cotizaţiilor” i-a adus lui Huncă un Volkswagen de peste 10.000 euro. S-a mai sesizat că liceul a primit de la armată o maşină ARO pe care o foloseşte numai directorul când merge la vânătoare sau cară marfă la barul din Răuseni. La cantina liceului servesc masa trei nepoate ale directorului, doi copii ai lui Ababei, fiul directorului, fiul bucătăresei, fiul pedagogului. Aceştia nu plătesc masa, nici cazarea, pe când sportivii cu situaţie materială precară, dacă nu achită 1,7 milioane lei lunar, sunt daţi afară din cămin. Acestea sunt doar o parte din abuzurile puse în seama directorului Ioan Huncă. Contactat de noi, directorul Huncă nu a refuzat un dialog. A promis chiar să ne vedem ieri, dar, fiind foarte ocupat cu problemele de serviciu, pe la Inspectorat, întâlnirea nu a mai avut loc. Până la ora 15.00 ni s-a tot spus că nu a revenit în şcoală. Sperăm ca după citirea acestui articol, directorul LPS să-şi găsească o fereastră şi să ne explice pe unde s-a statornicit adevărul, dacă se poate şi cine îi poartă sâmbetele. Până atunci, vom prezenta organigrama „clanului Huncă” de la LPS, astfel cum ne-a fost prezentată, urmând să avem discuţii cu directorul şi pe marginea acestei diagrame. Mihaela Huncă a fost director adjunct la LPS, inspector la IŞJ pe programe şi relaţii internaţionale, apoi director la Casa Corpului Didactic. De la CCD a plecat, prin demisie, în urma unui scandal cu prejudicii aduse CCD Botoşani. Acum este tot la LPS. Iuliana Hliboceanu este învăţătoare transferată de la Şcoala 10, „abonată la gradaţii de merit” şi este sora lui Mihaela Huncă. Andrei Hliboceanu este paznic, dar este şi unchiul Iulianei şi Mihaelei Huncă. Angela Ciomaga, instructor sportiv, este sora directorului Huncă. Aceeaşi calitate o are şi Maria Blaga, bucătăreasă la cantina LPS. Daniela Iacobiţă, pedagog la căminul LPS (35 elevi), este şi ea tot soră a directorului. Învăţătoarea Lucica Găitan, care predă educaţie fizică de vreo 20 de ani, este fina directorului Huncă şi predă la LPS de 2 ani. Mihaela Ungureanu este profesor de atletism, dar şi cumătra directorului Huncă. Aceeaşi schemă, dar cu un alt centru de gravitaţie, se aplică şi personalului de întreţinere. Despre Mihai Abalaşei se ştie că este muncitor întreţinere, dar şi mâna dreaptă a directorului. Îngrijitoarea din LPS Pansela Abalaşei este soţia lui Mihai Abalaşei. O altă îngrijitoare, Elena Ababei este tot soră cu Mihai Abalaşei, iar îngrijitorul Claudiu Ababei ar fi cumnatul aceluiaşi Mihai Abalaşei. O altă soră de-a acestuia, îngrijitoarea Viorica Iacob, mai are oarece program, ca menajeră, la familia Huncă. Numele celorlalţi angajaţi de la întreţinere nu au importanţă prea mare. Cel puţin nu acum. Despre alte acuzaţii, poate şi mai grave aduse directorului Ioan Huncă şi ginţii sale vom aminti după ce acesta va contracara cele spuse până acum. Ce urmează poate fi mult mai grav, dar nu trebuie să excludem nici posibilitatea ca sesizarea nemulţumiţilor să fie parţial întemeiată. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (42)]
 

TeleM
Horoscop
Comentariu la comentarii (LVIX)
Conservatorii tulbură apele la Adăşeni
Copiii instituţionalizaţi ajung la mila CJ
PD este Calul Troian în PPE
Patalama de fermieri pentru tinerii truditori
Actorii vor fi marţi pe scenele bucureştene
Viitorul folclorului stă în artiştii de mâine
SIP dat în judecată de IŞJ
Locurile publice şi preşurile dezinfectante
Ghiorghiţă nu vede util Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă
Munca la foc continuu, ilegalitate pedepsită de ITM
Numărul cazurilor de boli venerice în scădere
Comercianţii de piese auto sancţionaţi de OJPC
AJOFM infirmă declaraţiile lui Ghiorghiţă
Schimb de comisari la CJM
Prime de Paşti pentru pensionari
Hoţ prins prin mijloace criminalistice
Suspecţi reţinuţi de poliţiştii botoşăneni
Relaş în procesul SIP cu primăriile
Sesizări false la poliţie
La OJPC se reclamă orice
Găsită moartă în casă de concubin
Simpozion pe tema sănătăţii organizat la DSP
Implicarea cetăţenilor în realizarea curăţeniei
Eveniment de mare importanţă la Muzeul Judeţean
Concurs de poezie organizat de MAI
Dosar penal pentru un transport de mere
Poliţiştii refuză mita
Un punct fundamental în care drumurile Alianţei D.A. se despart este cel al şmecheriei
Aşteptăm de la România dovezi tangibile şi rezultate concrete ale reformei sistemului juridic
Atitudinea liderilor PSD ar putea pune în pericol aderarea la termen
După ce nu va mai fi preşedinte, Traian Băsescu nu va mai face politică
Ministrul afacerilor externe a avut o întrevedere cu membrii delegaţiei parlamentare la APCE
Guvernul nu a discutat memorandumul privind vânzarea a 8% din acţiunile Petrom
Creşteri salariale de până la 5% pentru cadrele militare şi controlorii Curţii de Conturi
Organizarea de alegeri anticipate după raportul Comisiei Europene nu ar fi o decizie înţeleaptă
Serial despre poveştile adevărate ale polonezilor care au evadat din lagărul socialist
Nicolas Cage şi 50 Cent într-un film despre box
Sharon Stone vrea să-şi încerce 'talentele' regizorale cu 'Basic Instinct 3'
Două morminte ale unor faraoni din prima dinastie descoperite în Egipt
Boxer condamnat la 30 de ani închisoare pentru uciderea unui ziarist sportiv
Eminem divorţează din nou de Kim
O femeie de afaceri din SUA oferă 14 milioane de dolari vânătorilor de foci
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745