Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 5 Septembrie 2006

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5965 lei
1 USD = 3.8670 lei


Număr accesări
Astăzi:
14356
De la 07 Ianuarie 2003
53521038

Conţac crede că,

Prefectul Roman şi subprefectul Elvădeanu au fost turnători


Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani a cerut ieri public prefectului Cristian Roman şi subprefectului Mihai Elvădeanu să declare dacă au colaborat cu securitatea. Preşedintele CJ susţine că ar avea unele informaţii care l-au condus la ideea că subprefectul Mihai Elvădeanu a făcut poliţie politică, dar surpriza a fost reprezentată de primul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Cristian Roman. „De Elvădeanu mi-au spus mai mulţi că se ocupa cu şoptitul şi informarea celor cu ochi albaştri, dar nu puteam să cred că şi prefectul a făcut asta. Eu m-am interesat şi nişte apropiaţi de-ai lui îmi spuneau că este foarte îngrijorat că s-a descoperit”, a declarat Constantin Conţac. El a considerat că în aceste condiţii prefectul este obligat să dea o declaraţie. Conţac susţine că abia acum a realizat de ce merg treburile aşa cum merg în România. Preşedintele CJ Botoşani salută actuala guvernare pentru că a luat iniţiativa scoaterii la iveală a informatorilor. Conţac a ajuns la concluzia că la Botoşani este posibil ca mai toţi prefecţii să fie colaboratori, începând de la Buliga şi terminând cu Roman. În ceea ce priveşte colaboratorii din rândul social democraţilor, Conţac susţine că va avea el grijă de ei, deşi consideră că nu este atât de grav, deoarece ei nu au funcţii publice înalte. Preşedintele CJ recunoaşte că Mihai Darie a fost ofiţer şi, fiind meseria sa de aşa natură, nu i se pare normal să fie pus în aceeaşi oală cu funcţionarii publici. „Darie nu figurează pe lista consilierilor lui Geoană, el este băgător în seamă pe acolo. Noi nu spunem că pozanu este colaborator, dar trebuie să facem o deosebire între el şi funcţionarii publici”, opinează Conţac. Acesta susţine că a reuşit să afle chiar de la rudele lui Roman că acesta este foarte afectat că este suspectat de a fi colaborat cu securitatea în regimul de tristă amintire. Iniţiativa liberalilor de deconspirare şi eliminare a colegilor de partid care au colaborat cu securitatea este în opinia sa demnă de toată lauda. Conţac are însă îndoieli că liberalii îşi vor permite să meargă până la capăt cu această măsură radicală de excludere a colaboratorilor securităţii, din cauza faptului că ar putea rămâne fără oameni. Considerând că până acum a fost înconjurat doar de foşti colaboratori ai securităţii Conţac, a ajuns la concluzia că nu este suportat pentru că nu aparţine aceleiaşi categorii de persoane. Mulţumirea sa în ceea ce priveşte iniţiativa deconspirării politicienilor care au făcut poliţie politică este că la viitoarea campanie electorală va putea să arate cine sunt contracandidaţii săi. Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu neagă ferm o eventuală colaborare cu securitatea. „Nu am făcut poliţie politică niciodată. Nu au avut timp pentru aşa ceva, pentru că am fost preocupat să învăţ carte”, a declarat prefectul. Acesta susţine că oricum colaborarea sa cu securitatea nu intră în atribuţiunile preşedintelui CJ, pe care îl aşteaptă multe alte probleme de rezolvat în cadrul Consiliului Judeţean. În ceea îl priveşte pe subprefectul Mihai Elvădeanu, acesta a fost director la Şcoala Populară de Artă şi ulterior la Centrul de Creaţie, fiind puţin probabil să fi semnat vreun angajament cu securitatea. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (4)]
 

  
CJ trage linie după cele opt luni scurse din an
Pe hârtie, IŞJ pare să fi găsit drumul cel bun
Comentariu la comentarii (CLIV)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Ciuperci în oţet
Umor rusesc cu votcă şi balalaică
Direcţia Copilului rămâne înglodată în datorii
Deţinutele le-au arătat copiilor instituţionalizaţi ce înseamnă prietenia
Medicii americani îşi vor încheia vizita în compania copiilor din centre
AJOFM caută urma banilor ajunşi la răi platnici
Centre de mediere pentru romi
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Profesori instruiţi pentru combaterea violenţei în familie
68,77% din candidaţi au luat BAC-ul
Beat şi fără permis la volan
Bătaie soră cu moartea
Grav accidentat de un biciclist
Accidentat de tren
ISU are nevoie de personal
Ministerul îngroaşă rândurile IŞJ Botoşani
Rectificarea de buget mulţumeşte executivul CJ Botoşani
Interesul în producerea energiei eoliene se face simţit în judeţ
Înverşunarea ministrului se opreşte la Botoşani
Anunţ Primăria Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!