Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Joi: 5 Octombrie 2006

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5867 lei
1 USD = 3.9006 lei


Număr accesări
Astăzi:
24547
De la 07 Ianuarie 2003
52571603

Scenă macabră petrecută sub privirile elevilor

  • Ioan Rotundu

Ieri, în curtea şcolii din Dumbrăviţa, sub privirile curioase ale elevilor, s-a petrecut o scenă macabră. Evenimentul consumat este unul şocant, de neimaginat pentru o ţară civilizată cu pretenţii de integrare europeană. Iată cum s-au derulat faptele incriminate, cel puţin din motive de etică profesională. În jurul orelor 13.00, un cetăţean din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, a sunat revoltat la redacţia noastră cum că, în curtea şcolii din localitate, sub privirile curioase ale elevilor, se face necropsia unui cadavru. Reclamaţia fiind aproape incredibilă, într-o oră am fost la faţa locului.
Şcoala din Dumbrăviţa este compusă din vreo patru locaţii, grupate de-o parte şi de cealaltă a drumului ce duce spre Ibăneşti. În curtea clădirii în care se află şi cancelaria şcolii se aflau mai mulţi elevi. Întrebaţi ce ştiu de existenţa unui cadavru şi eventual de prezenţa unor medici, vreo trei băieţi ne-au relatat că mortul poate fi găsit în curtea şcolii de peste drum. Totodată ne-au avertizat că este un poliţist care nu dă voie în curte, dar că îi putem vedea „pe cei care taie mortul”, dacă vom privi de după colţul clădirii şcolii noi. Relatarea elevilor era de necrezut, aşa că am cerut să fim conduşi la director. Mariana Magopeţ, directorul şcolii din Dumbrăviţa, nu se afla în instituţie. În schimb, plin de solicitudine, toate informaţiile de care am avut nevoie ne-au fost oferite de către învăţătorul Corneliu Drescanu. Tot el ne-a condus la locaţia în curtea căreia se proceda la necropsia cadavrului.
În curte elevii aşteptau să intre la ore, nu fără a se strecura prin spatele clădirii pentru a observa „ce se mai face cu mortul”. Spun strecura, pentru că partea circulată a curţii, care conduce spre aripa unde se află un cabinet medical, era păzită cu străşnicie de agentul de poliţie Cătălin Chiriac. Ne-am prezentat cine suntem şi i-am adus la cunoştinţă că vrem să fotografiem locul unde se desfăşoară necropsia. „Nu aveţi voie să fotografiaţi, aşa am primit ordin” – a fost punctul său de vedere.
I-am explicat că ne aflăm pe teren public, în curtea unei instituţii publice a statului şi că, potrivit legii, avem dreptul să fotografiem şi să filmăm. Şi-a consultat şefii prin staţie, după care a revenit cu sentimente mai conciliante. „Şefii mei spun că puteţi fotografia ce doriţi” – a fost verdictul său.
Între timp, un membru din familia mortului, o femeie îmbrăcată în doliu şi cam zâmbăreaţă, a declarat sentenţios că familia se opune ca mortul să fie fotografiat. Pentru că medicul legist Bucşă îşi făcea datoria, adică necropsia cadavrul, scena fiind nu tocmai plăcută ochiului, am renunţat să mai fotografiem. Mai ales că, la vreo douăzeci de metri lateral de locul unde se consuma „lecţia de anatomie", câteva zeci de gură casă, cum se întâmplă în astfel de împrejurări, au devenit brusc interesaţi de prezenţa noastră.
Am profitat de situaţie pentru a afla direct din „gura satului” cum s-a întâmplat nenorocirea. Marţi noapte, Mihai Apopei, un dorohoian la 54 de ani, s-a deplasat cu maşina personală, o Dacie, la iazul fratelui său din Dumbrăviţa. Iazul, un luciu de apă cu o suprafaţă de 1,5 – 2 ha, bine amenajat şi populat cu peşte, are un dig îngust. Ce s-o fi întâmplat peste noapte, nu se ştie, dar a doua zi dimineaţă paznicul iazului a observat maşina scufundată în apă. Când au recuperat Dacia, în interior au descoperit şi cadavrul lui Mihai Apopei, cunoscut prin zonă şi ca amator al consumului de băuturi alcoolice.
Nu împrejurările nefericite în care a decedat Mihai Apopei era pentru noi partea incitantă a evenimentului. De nexplicat era faptul că într-o instituţie şcolară, la vedere, adică în curte şi sub cerul liber, medicul legist Bucşă a procedat la efectuarea necropsiei. Voiam să aflăm cu a cui aprobare s-a petrecut întreaga scenă. Cât noi am dialogat cu cadrele didactice găsite prin şcoală (era de acum ora 15.00), medicul Bucşă a terminat lucrarea sa în aer liber, s-a urcat în maşina Laboratorului de Medicină Legală Botoşani, cu care venise, şi-a plecat grăbit. Am fi vrut să aflăm din gura sa dacă modul în care a procedat se încadrează în etica profesională şi în legile aflate în vigoare.
Deoarece nici de la şcoală n-a fost nimeni în măsură să dea un răspuns întrebării noastre, ne-am deplasat la Ibăneşti, la primarul Romică Magopeţ. Aflând de la noi cum s-au petrecut faptele la şcoala din Dumbrăviţa, primarul s-a arătat revoltat. „Avem, aici, la Ibăneşti cameră mortuară autorizată. În acest caz responsabilitatea revine medicului, dar şi agentului de poliţie. Şi când se taie un porc, trebuie respectate normele europene, dar în situaţia disecţiei unui cadavru?” – a fost punctul de vedere al primarul Magopeţ.
E drept, în aripa clădirii în curtea căreia s-a procedat la necropsie, se află o cameră închiriată medicului de familie Florin Radu Popovici. Dar a se trece de la acte de asistenţă medicală la cele cu specific pentru medicina legală, vorba scriitorului Octavian Paler, mi se pare prea mult. Legea impune ca necropsia unui cadavru să se producă numai în locuri şi spaţii autorizate medical. Sub nici o formă curtea unei şcoli nu poate deveni gazda autorizată a unor scene macabre. Poate că citind reportajul de faţă, conducerea Autorităţii de Sănătate Publică, conducerea IŞJ şi chiar prefectul judeţului vor dispune măsurile corespunzătoare ca pe viitor, în şcolile din judeţ să nu se mai repete astfel de evenimente barbare.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (9)]
 

  
Posturi de inspectori şcolari scoase la concurs
Spitalul Judeţean va primi bani pentru reabilitare
Şomeri angajaţi ca îngrijitori în şcoli
Decedat în timp ce se deplasa la locul de muncă
Băgat în spital după o bătaie
A fost identificat cadavrul găsit pe calea ferată
Taximetrişti care au călcat din nou pe bec
Epuraş crede că a deschis ochii fermierilor spre Europa
Ţăranii prind din nou încredere în subvenţii
Botoşănenii critică creşterea preţului pâinii la APC
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Prefectul Roman i-a prins pe peremişti cu minciunica
Shakespeare renaşte într-o viziune regizorală modernă
Prefectul regretă lipsa lui Conţac în delegaţia pentru Suedia
Camere video pentru liniştea noastră şi neliniştea celor de la Paşapoarte
Sprijin tardiv pentru agenţii economici botoşăneni
Prefectul vrea să tempereze animozităţile dintre constructori
Furtună face propuneri de proiecte municipalităţii
Ghiveci cu carne de pasăre
Nedumerire
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!