Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 5 Martie 2008

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Reportaje
Comentarii
Religie
Publicitate
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5965 lei
1 USD = 3.8670 lei


Număr accesări
Astăzi:
7707
De la 07 Ianuarie 2003
53514389

Viol de proprietate rămas în aşteptare


Marţi, în jurul amiezii, la redacţie s-a primit un telefon din partea unei persoane care s-a recomandat că reprezintă Societatea comercială „CONS” SRL Botoşani. Cel în cauză, ing. Aurelian-Mihai Petraru clama faptul că în jurul orei 13.00, un angajat al Gărzii Financiare, împreună cu angajaţi ai primăriei M. Eminescu şi agenţi de poliţie de la postul aceleaşi comune vor să intre cu forţa pe un teren proprietatea societăţii, situat în Cătămărăşti Deal, pentru a-l confisca abuziv. Pentru că evenimentul se anunţa unul incitant, m-am deplasat în zonă. Aici l-am găsit pe un alt reprezentant al societăţii, Ionel Tacu, care mi-a adus la cunoştinţă că Liviu Răileanu, juristul Gărzii Financiare, vrea să confişte prin forţă şi în interes propriu, o suprafaţă de teren ce aparţine societăţii „CONS” SRL.
Ne-am postat pe respectiva suprafaţă de teren, împrejmuită cu gard, şi am aşteptat. După ora 14.00, la locul cu pricina au apărut două autoturisme cu numerele de înmatriculare BT.79.BLA şi BT.02.RLN (acesta din urmă proprietatea lui Liviu Răileanu). Din ele au coborât referenţii Primăriei Mihai Eminescu, care se ocupă cu problemele de cadastru: ing. Florin Zaharia şi Constantin Gorinschi, juristul Gărzii Financiare Botoşani Liviu Răileanu şi un agent de poliţie (Foto: Răileanu şi agentul de poliţie).
Văzând că presa se află la faţa locului, Liviu Răileanu a avut, ca primă intenţie, să se facă nevăzut. Pentru că am apucat, prin gratiile gardului, să fac câteva poze, a schimbat tactica şi a început să susţină că are documente de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 2500 mp şi că a venit cu angajaţii primăriei să facă grăniţuirea terenului. În afară de vorbe, n-a prezentat nici un document. În replică, reprezentantul societăţii CON SRL a pus la dispoziţia agentului de poliţie actele prin care societatea a devenit proprietarul terenului revendicat de Răileanu.
Curioasă a fost şi reacţia celor doi referenţi. Ei au recunoscut că ştiau că proprietarul de drept al terenului este societatea CONS SRL, dar au venit cu Răileanu pentru că acesta a achitat la primărie o taxă de măsurat terenul. Ciudată explicaţie dată de cei doi. Urmând logica lor, oricine plăteşte la primărie o taxă de măsurat terenul, poate pune angajaţii instituţiei la măsurat orice suprafaţă de teren, după care să se declare proprietar. Cât timp am dialogat cu referenţii, Liviu Răileanu, deşi mi-a fost promis că-mi arată actele sale de proprietate, a dispărut subit. Avea să mă caute, după amiază, la redacţie.
Pentru că mi se părea ciudată încercarea de punere pozaa în posesie a lui Liviu Răileanu cu un teren ce fusese vândut de către fostul Emagrocom Cătămărăşti Deal, societăţii CONS SRL, am procedat la o investigaţie mai aprofundată. Mai ales că toată încercarea de intrare în forţă pe acel teren mi s-a părut că ascunde în spate ceva necurat.
Totul a pornit în 1999, când Emagrocom S.A. Botoşani, prin lichidator Lila Lungulescu, a început să fie vândută bucată cu bucată pentru a se achita datoria către BRD – Filiala Botoşani. Prin Certificatul seria M.07. nr. 0715 emis de către Ministerul Agriculturii, Emagrocom devine proprietarul a unei suprafeţe de 530.587,53 mp, din care suprafaţa de 264.570,40 mp era ocupată de birouri şi alte clădiri. Certificatul emis de către Ministerul Agriculturii s-a făcut în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a H.G. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat. De precizat că terenurile aflate în proprietatea fostelor IAS-uri devenite societăţi comerciale de stat nu puteau face obiectul împroprietăririi persoanelor fizice prin revendicare.
Societatea Emagrocom având forme legale pe terenurile şi bunurile sale, Banca Română de Dezvoltare – Filiala Botoşani trece la executarea silită, pentru a-şi recupera creditele avansate. Lichidatorul şi judecătorul sindic scot la licitaţie terenurile şi bunurile inventariate. Se face o parcelare a terenurilor, pentru ca vânzarea să fie cât mai clară posibil prin identificarea suprafeţelor în teren. Aşa a apărut parcela de teren 22/1, cu suprafaţa de 11.500 mp, pe care se aflau amplasate clădire birou, clădire ADT, staţie pompe, seră, gard cu zid de piatră.
În urma licitaţiei, prin reprezentantul Aurelian-Mihai Petraru, societatea CONS SRL cumpără aceste bunuri. La Notariatul public asociaţi „Reta Aniţei” se încheie contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5797/19 iulie 2000. Aşa a ajuns CONS SRL proprietar pe parcela 22/1 în suprafaţă de 11.500 mp, teren amplasat în mijlocul localităţii Cătămărăşti Deal, cu deschidere largă spre DN Botoşani – Dorohoi şi cu o valoare de piaţă, în momentul de faţă, evaluată la un milion de euro. Societatea CONS SRL a plătit, la data cumpărării, preţul de 330 milioane lei, la care s-a adăugat TVA-ul de 19%. Imediat după cumpărare, sub nr. 4111/25 iulie 2000, societatea a intabulat terenul cumpărat la Cartea Funciară a Judecătoriei Botoşani. Aşadar, a îndeplinit toate condiţiile legale pentru ca dreptul său de proprietate să devină de necontestat. N-a fost să fie aşa. (Ioan Rotundu – va urma)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (5)]
 

  
Drama unei familii de la periferia oraşului Flămânzi
Vinde apartamentul acceptând un avans modest
Comentariul comentariilor (LXVI)
(Ioan Rotundu)
Vor derula activităţi comune cu cei din Italia, Turcia şi Portugalia
Primarii se plâng că nu au specialişti pe domeniu de urbanism
Copiii cu nevoi speciale nu au bani să meargă la Filarmonică
Furtună se laudă, electoratul va decide
Lucrătorii de la Edilitare vor avea de transpirat, nu glumă
Salbă de posturi vacante la Primăria Botoşani
Fermierii pot accesa fonduri nerambursabile pentru agricultură
LSI va participa la un miting în capitala Sloveniei
„Şcoala mea protejează mediul!” la a II-a ediţie
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Profesorii evaluatori vor participa la cursuri de formare
Taxă pe examenul de bacalaureat
Concurs pe teme religioase pentru nevăzători
Lecţii pentru actori
Număr dublu de contravenţii aplicate de agenţii comunitari
Interpelare adresată de senatorul Ţâbuleac ministerului Ludovic Orban
Aylin Cadîr crede că e lesbiană
Guvernul Tăriceanu încalcă, încă o dată, legea
Horoscop
Olteanul cel viclean şi avocatul păcălit
Ofertă pentru C.O. în străinătate
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 5 martie
Să nu ne îmbătăm cu apă rece
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!