Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 4 Aprilie 2011

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Publicitate
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5250 lei
1 USD = 4.1556 lei


Număr accesări
Astăzi:
17431
De la 07 Ianuarie 2003
49610724

O zi de primăvară petrecută la Schitul Balş


Ziua de sâmbătă, 2 aprilie am petrecut-o la Schitul Balş. Aflasem că la schit se va desfăşura o acţiune importantă în cadrul unui proiect de Mediu şi voiam să aflu mai multe.
De ajuns la schit, am ajuns foarte greu. De la localitatea Pârcovaci, imediat ce se intră în codrii seculari, drumul forestier este desfundat şi aproape inaccesibil maşinilor mici. Drumul este unul forestier, iar maşinile grele care cară lemnul exploatat au tăiat şanţuri adânci, maşinile joase riscând să rămână suspendate.
Am intrat cu bătrâna Dacie a Jurnalului cam până la 5 km de schit, după care ne-am oprit, înaintarea fiind imposibilă. Ne-a scos din încurcătură inginerul Mihai Viciriuc, şeful Ocolului Silvic Flămânzi, care mergea şi el la schit, fiind unul din participanţii la acţiunea de care aflasem. Ne-am urcat în Jeep-ul inginerului şi iată-ne ajunşi la schit. Aici, pe terenul viran vecin complexului monahal, vreo 30 de cetăţeni plantau salcâmi sub îndrumarea unui alt inginer silvic, şeful de canton Adrian Beşliu.

Încet, încet s-a legat dialogul între noi, care filmam pentru Lumea lu’ Rotundu, cei doi ingineri şi plantatorii voluntari. Căci cei care plantau puieţii de salcâm erau locuitori din comuna Frumuşica, din satele Rădeni, Vlădeni şi Boscoteni. Oamenii au aflat că Ocolul silvic Flămânzi urmează ca, în cadrul unui program de Mediu, să planteze cu salcâmi o jumătate de hectar din terenul schitului – şi au sărit în ajutor.
Părintele stareţ Isidor trebăluia cot la cot cu voluntarii, bucuros că cei 2500 de salcâmi care se plantau vor opri terenul din alunecare. Am stat de vorbă şi cu cel mai în vârstă voluntar, moşul Leon Cojocaru, de loc din Rădeni.
Moşul, la cei 75 de ani ai săi, arată verde şi pus pe şotii. Da din mână la săpat gropi dar şi din gură la spus snoave. La viaţa sa i-au plăcut femeile frumoase şi ţuiculiţa de Rădeni. Nici acum nu se dă învins şi susţine că a făcut înţelegere cu Moartea ca până la vârsta de 91 de ani să nu-i dea târcoale. N-a putut să-mi explice de ce 91 de ani, dar nici că mai contează de vreme ce dacă va ajunge la acea vârstă este dispus să-şi negocieze la sânge cu Moartea plecarea din această lume.
Cam pe la ora 14 plantatul celor 2500 de puieţi s-a încheiat. Părintele stareţ ne-a poftit pe toţi la masă. Cu toţii cam vreo 40 de persoane. Mâncarea a fost una de post. Cuviosul părinte David, bucătarul schitului, a pregătit un cazan cu borş de fasole, o imensă cratiţă cu tocăniţă de ghebe, pilaf de orez şi şniţele din soia.
O ţuică a deschis ospăţul cel mare iar un pahar cu vin i-a pus capăt. Cu foamea ostoită şi cu sufletul împăcat că au făcut o treabă bună, plantatorii s-au îndreptat spre casele lor. Unii cu căruţa, alţii pe jos, peste coama dealului, un drum scurt zic ei, dar care măsoară peste 4 km.
Am discutat cu părintele stareţ despre soarta viitorului drum ecumenic, promis de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac că va fi realizat încă de anul trecut. Deocamdată nu s-a finalizat studiul de fezabilitate. S-a întocmit unul pentru un drum lat de 8 m dar s-a constatat că trebuiesc bani mulţi iar Consiliul judeţean nu-i are. Aşa că se face un alt studiu de fezabilitate, pentru un drum lat de numai 6 m.
Este greu de spus dacă în acest an se va reuşi să se treacă de la faza studiului de fezabilitate la execuţie. Părintele stareţ îşi pune nădejdea în autorităţile de la Hârlău. Dacă vremea se va îndrepta, poate că cei de la Hîrlău vor trimite o lamă care să niveleze drumul forestier şi astfel maşinile joase să poată ajunge la schit.
Pentru că accesul este extrem de îngreunat, mai nimeni nu ajunge la schit la slujbe. Aşa că pe la schit domină o mare sărăcie, donaţiile fiind mai mult o amintire. Nici oamenii bogaţi ai Botoşanilor nu mai fac danii. Criza economică le-a tras şi lor fermoarul la buzunar. Cu toate acestea, orice rătăcit ajuns pe la schit şi prinde aici ora prânzului este invitat la masă. Mâncare de post, dar foarte gustoasă.
Ioan Rotundu


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei: Şeful poliţiştilor
Împreună pentru viitor
Truşeşti, localitate „înrudit㔠cu oraşul Flămânzi în absorbţia fondurilor europene
Situaţia de la Fukushima, mai gravă decat cea de la Cernobil
Românii nu vor ieşi din recesiune nici peste doi ani
Doi angajaţi ai centralei nucleare de la Fukushima, găsiţi morţi în interiorul clădirii
Un judecător american a aprobat o campanie publicitară anti-Islam pe autobuzele din Detroit
FMI a publicat scrisoarea de intenţie a Guvernului
vezi la ce s-a angajat România în noul acord
La Ceauseşcu a fost tragic, la Boc o să fie comic
Hoţie intelectuală televizată
Urban Serv - spot publiciutar
Caricatura zilei
Olimpiada Sportului Şcolar de la Botoşani
Bucuriile primarului din Dângeni
„USL să nu se mai chinuiască să scoată ţara din criză. Am scos-o noi”
a dat asigurări Cătălin Flutur
USL nu vrea să fie aripioarele unei raţe şchioape care este Guvernului României
Consilierii locali de Tudora se gândesc la demisii
IŞJ Botoşani a afişat lista posturilor vacante
Funeriu promite profesorilor începători salarii mai mari
Judeţul va mai pierde 55 paturi de spital
În judeţul Botoşani sunt zeci de copii cu afecţiuni oncologice
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745