Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Duminică: 31 Iulie 2016

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Religie
Anchete
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6551 lei
1 USD = 3.9650 lei


Număr accesări
Astăzi:
614
De la 07 Ianuarie 2003
55109006

Hotărâre în premieră a magistraților doljeni:

  • Autovehiculele pot fi înmatriculate fără plata timbrului de mediu

Proprietarii mașinilor înmatriculate în alte state pot cere înmatricularea acestora fără plata taxei de timbru . Magistrații de la Tribunalul Dolj au hotărât, miercuri, să oblige Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj să înmatriculeze un BMW fără plata timbrului de mediu. Este prima hotărâre de acest fel dată de magistrații doljeni, una după care funcționarii Serviciului de Înmatriculare se așteaptă la o „avalanșă“ de cereri privind înmatricularea mașinilor fără plata timbrului de mediu.
Povestea acestui dosar începe pe data de 20 mai 2015, când un bărbat din localitatea Dobrești a solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Dolj înmatricularea unui autoturism BMW 525 pentru care nu achitase timbrul de mediu. În aceeași zi, Serviciul de Înmatriculări i-a răspuns că nu este posibil acest lucru, pentru că nu se încadrează în situațiile de scutire sau exceptare prevăzute de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Cu răspunsul primit, doljeanul a chemat SPCRPCÎV Dolj în judecată, prin avocatul Laurențiu Stanca din cadrul Baroului Dolj. Reclamantul a cerut Tribunalului Dolj să oblige funcționarii Serviciului de Înmatriculări să-i înmatriculeze mașina fără plata timbrului de mediu, considerând că această obligație încalcă legislația europeană. La acea dată, BMW-ul doljeanului era înmatriculat în Bulgaria, iar când a vrut să îl înmatriculeze în România a aflat că trebuia să plătească un timbru de mediu în valoare de… 2.850 de euro. Asta în condițiile în care mașina îl costase 1.500 de euro.
Dosarul cu nr. 7201/63/2015 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe data de 5 iunie, iar după două termene de judecată, pe 7 octombrie, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o cauză în care a fost întrebată dacă legislația europeană (art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre) este compatibilă cu prevederile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Răspunsul CJUE, care a venit pe 9 iunie, anul acesta, a fost unul destul de clar. Ordonanța cu pricina este la fel de discriminatorie ca și formele anterioare ale acestei taxe, fie că s-a numit taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare sau taxă pentru emisii poluante.
Unii plătesc timbrul de mediu, alții ba
Să vedem ce au reținut judecătorii europeni. Curtea a precizat că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pentru autovehiculele rulate, fie că e vorba de cele importate, fie de cele deja înmatriculate în țară. Se opune însă „ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită, o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii“. Și asta pentru că OUG nr. 9/2013 vine cu un fel de scutire de la plata timbrului de mediu pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, pentru care s-a achitat această taxă în vechile ei forme. Or pentru un autovehicul adus din stăinătate este obligatorie achitarea timbrului de mediu pentru înmatricularea în România.
După această decizie a CJUE, judecătorii de la Tribunalul Dolj nu au putut decât să admită acțiunea doljeanului și să oblige SPCRPCÎV Dolj să-i înmatriculeze mașina fără plata timbrului de mediu. Astfel, printr-o hotărâre de joi, 29 iunie, instanța a dispus: „Obligă pârâta să înmatriculeze autovehiculul aparţinând reclamantului – marca BMW, având număr de identificare WBADF71080BS07745, fără plata timbrului de mediu“.
Hotărârea Tribunalului Dolj nu este una definitivă și poate fi atacată cu recurs. Totuși, dacă SPCRPCÎV Dolj va formula recurs, este puțin probabil ca magistrații de la Curtea de Apel să interpreteze alt fel decizia CJUE.
Avocatul Stanca a precizat pentru GdS că această hotărâre a instanței mai are un efect: cei care au achitat deja timbrul de mediu se pot adresa instanței pentru restituirea banilor.
Mai trebuie spus că alte instanțe din țară au admis astfel de acțiuni și până acum, bazându-se pe o hotărâre mai veche a CJUE (C-76/14) privind taxa pe emisii poluante. De exemplu, în ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis o acțiune asemănătoare. „Chiar dacă hotărârea dată în cauza Manea C-76/14 vizează compatibilitatea cu dreptul UE a taxei pe emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012, Curtea de Apel apreciază că cele statuate de CJUE prin această hotărâre sunt pe deplin aplicabile și în cazul timbrului de mediu, întrucat și OUG nr. 9/2013 conține dispoziții similare cu cele analizate de Curte, din Legea nr. 9/2012“, se arată într-o hotărâre a instanței.
Aceeași situație și în 2012
La sfârșitul anului 2011, Curtea Supremă a stabilit că acţiunile care au ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second hand cumpărate din alt stat membru UE fără plata taxei de poluare, sunt admisibile. Consecinţa a fost că instanțele de judecată au fost luate cu asalt de cei care au vrut să-şi înmatriculeze maşinile fără a plăti taxa de poluare.
Astfel, numai în primele opt luni ale anului 2012, pe rolul Tribunalului Dolj fuseseră înregistrate peste 500 de cauze privind obligarea SPCRPCÎV Dolj de a înmatricula autovehicule fără plata taxei.
Întrebați despre situația de acum, reprezentanții SPCRPCÎV Dolj au precizat pentru GdS că luna aceasta, după hotărârea CJUE, Serviciul a emis aproximativ 20 de negații (documentul prin care proprietarul mașinii este înștiințat că, potrivit legii, trebuie să achite timbrul de mediu pentru a o înmatricula). De asemenea, reprezentanții SPCRPCÎV Dolj au mai explicat că, după hotărârea de miercuri a Tribunalului Dolj, se așteaptă să crească numărul persoanelor care cer înmatricularea autovehiculelor fără plata timbrului de mediu.
Sursa: Gazeta de Sud

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

  
Bancul zilei: Cursă cu… lapte
Horoscopul săptămânii 25 – 31 iulie 2016
Lumea lu' Rotundu: Mafia din Primăria Ştefăneşti
Dinamica economiei> Lec'ia de economie
Ioan Rotundu
Botoţani/Popăuţi: Biologul Gheortghe Hrincă bătut de director şi umi8lit de ambulanţier
Ioan Rotundu
Preoţii ortodocşi speriaţi de amploarea prozelitismului
Ioan Rotundu
Redacţia Jurnalului vă informează
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
O romanca, numita la varful Comisiei Europene
Ruxandra Draghia-Akli este noul director general adjunct pentru cercetare si inovare
ANAF a vandut cu aproximativ un milion de euro o vila a Corinei Voiculescu,
pentru recuperarea unei parti din prejudiciul din dosarul ICA
Darabani: Un actual şi un fost primar îşi împart colegial responsabilităţile
Pompierul Tărniceru, pesedist înrăit, nu suportă adevărul
Botoşani: Tiberiu Roman, zis Magistratul, îşi expune „competenţa” în public
Ioan Rotundu
Topul destinatiilor de vacanta din jdetul Botosani!
Care sunt cele mai atractive orase
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, retinut de DNA
Este dovedit STIINTIFIC: A inceput a sasea extinctie IN MASA PE PAMANT!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!