Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 30 Iulie 2014

Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5512 lei
1 USD = 4.0714 lei


Număr accesări
Astăzi:
1411
De la 07 Ianuarie 2003
50524140

Botoşani: Reproşurile oamenilor de afaceri pentru inspectorii ITM

  • prefectul Macaleţi pe post de moderator

Lipsa controlului intern, necomunicarea contractelor de muncă, dosare incomplete sau inexistente pentru cercetarea accidentelor de muncă sunt câteva dintre problemele pe care inspectorii muncii le identifică în acţiunile de control al agenţilor economici. Acestea au fost prezentate în cadrul întâlnirii de consiliere organizată de Prefectul judeţului, a doua după întâlnirea cu instituţiile din domeniul finanţelor. v Şedinţa de miercuri, 28 noiembrie, a pus faşă în faţă câteva zeci de agenţi economici din diverse domenii, cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Prefectul Costică Macaleţi a explicat necesitatea unor astfel de întâlniri, amintind de abuzurile pe care unii agenţi economici le reclamă la adresa instituţiilor de control.
„Instituţiile statului trebuie să şi sprijine mediul de afaceri, nu doar să sancţioneze derapajele. Aş aprecia dacă instituţiile de control ar organiza şi sesiuni de consiliere a agenţilor economici. Ştiu că nu este personal, că volumul de muncă este mare, dar cu puţină voinţă s-ar putea face. Ideea este să consiliezi şi să previi, înainte de a sancţiona. Tocmai acesta este rolul întâlnirilor noastre”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
Şi agenţii economici au prezentat probleme de care se lovesc, solicitând indulgenţa inspectorilor de control în cazul firmelor mici, care, având 2-3 angajaţi, nu pot respecta toate cerinţele de protecţia muncii.
Oamenii de afaceri au atras atenţia asupra contradicţiilor din legislaţia privind numărul de ore de lucru pe săptămână, care obligă în acelaşi timp la respectarea zilei libere de sâmbătă. Li s-a reproşat inspectorilor modul prea general în care se întocmesc procesele verbale constatatoare, dar şi tratarea inechitabilă a societăţilor comerciale în ceea ce priveşte convenţiile civile.
A fost adusă în discuţie concurenţa neloială din taximetrie, solicitându-se totodată absolvenţi mai pregătiţi, dar şi compensarea datoriilor către stat cu restanţele pe care statul le are către agenţii economici. Parte dintre temele abordate vor fi transmise autorităţilor centrale în vederea eliminării incoerenţelor sau identificării unor soluţii adaptate. (Lavinia Preda)
1.12.2012

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Preafericitul Daniel dă cu toiagul în Turism
Viaţă de mafiot
Bancul zilei: Întrebare cu subînţeles
Horoscopul zilei
COMUNICAT DE PRESĂ - Modern Calor Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745