Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 28 Iunie 2006

Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Cultură
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6327 lei
1 USD = 3.9431 lei


Număr accesări
Astăzi:
28984
De la 07 Ianuarie 2003
55876357

N.R. - Ne cerem scuze pentru numărul redus de ştiri, dar redacţia se află în reorganizare pentru a susţine editarea în format on line. Reorganizarea va lua sfârşit începând cu data de 10 iulie a.c.

Cinematografele trec în administrarea Consiliilor locale


Cele 350 de cinematografe ale României trec în administrarea Consiliilor locale, prin adoptarea marţi, de către deputaţi, a unui amendament la proiectul legii cinematografiei. Consiliile locale vor decide în privinţa menţinerii obiectului principal de activitate al cinematografelor, prin asumarea răspunderii administrării acestora. În cazul în care Consiliile locale nu au posibilitatea să le întreţină, cinematografele vor fi scoase la privatizare, prevede amendamentul adoptat de deputaţi. Amendamentul propus de deputaţii PRM şi UDMR Lia Olguţa Vasilescu şi Marton Arpad, rezolvă o adevărată dispută creată săptămâna trecută pe marginea proiectului de lege, completând articolul care se referă la privatizarea cinematografelor al cărui conţinut i-a determinat pe deputaţi să poarte discuţii foarte aprinse. Cu acel prilej, Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că este 'vorba despre un tun imobiliar', în condiţiile în care cinematografele vor fi privatizate pe nimic, iar terenul de dedesubt va fi subevaluat. 'Este vorba despre acele cinematografe din centrele oraşelor pentru care s-a bătut palma să se transforme în mall-uri. Dl ministru al culturii, Adrian Iorgulescu, s-a dat de gol în timpul dezbaterilor din comisie în privinţa faptului că există deja o reţea prin care să fie preluate aceste cinematografe', a susţinut deputatul PRM. Lia Olguţa Vasilescu le-a cerut colegilor săi să nu voteze o lege susţinută de un ministru 'care a transformat casa marelui compozitor George Enescu în cârciumă'. În replică, deputatul liberal Mona Muscă a subliniat că proiectul legii cinematografiei a fost dezbătut îndelung, până în prezent, şi armonizat cu directivele Uniunii Europene, în urma negocierilor cu Comisia Europeană. 'Cine vorbeşte despre tunuri imobiliare nu ştie despre ce este vorba. Caietul de sarcini nu lasă nici o posibilitate de joc în procesul de privatizare', a spus Mona Muscă. Retrimiterea articolului privitor la privatizarea cinematografelor la comisia de cultură a fost decisă, în cele din urmă, în urma afirmaţiilor deputaţilor PRM Lia Olguţa Vasilescu şi UDMR Marton Arpad, potrivit cărora amendamentele la actul normativ nu le-au fost luate în considerare, respectiv un amendament a dispărut din textul raportului la proiectul de lege. Amendamentul deputaţilor Marton Arpad şi Lia Olguţa Vasilescu reglementează posibilitatea preluării, în 45 de zile, a cinematografelor de către consiliile locale. Potrivit actului normativ, Centrul Naţional al Cinematografiei devine organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul cinematografiei, activitatea fiind finanţată din venituri proprii şi din subvenţii alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. CNC va fi coordonat de un Consiliu de administraţie format din şapte membri. Cinci dintre aceştia vor fi numiţi la propunerea uniunilor şi asociaţiilor din domeniu, un membru va fi propus de MCC, ultimul membru al Consiliului de administraţie fiind directorul general al CNC. Proiectul de lege are ca obiectiv principal reglementarea domeniului conform directivelor Uniunii Europene, fiind prioritate legislativă. Actul normativ a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor, fiind forul legislativ decizional.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

  
Horoscop
Ministrul liberal al afacerilor externe nu renunţă la tov. Ana Pauker
Comunicat
Furtună vrea să declanşeze un uragan politic
SRI l-a monitorizat pe Florin Lesch din decembrie 2004
Numiri la Cancelaria primului-ministru
Eugen Bejinariu îşi motivează reîntoarcerea la PSD
Coaliţia funcţionează acum prin forţa inerţiei
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Trebuie să ştim cine în ce relaţii a fost cu Securitatea
Florian Leş urma să folosească 80 de kilograme de dinamită
Modificarea Legii administraţiei publice locale
Codul fiscal a trecut la Senat cu amendamentele PC şi PSD
România are patru priorităţi în vederea aderării la UE
Funcţionarii publici se pregătesc de grevă generală
Cafeaua scade riscul îmbolnăvirilor de diabet
Comentariu la comentarii (CII)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!