Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 27 Aprilie 2007

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Proverbe şi...
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5915 lei
1 USD = 4.1096 lei


Număr accesări
Astăzi:
14153
De la 07 Ianuarie 2003
51197247

La Dorohoi, istoria locului doare… fiind dominată de prostie


Clădirile din Centrul Vechi al municipiului Dorohoi vor fi demolate. Aceasta este concluzia la care au ajuns consilierii judeţeni în şedinţa de ieri, după consultarea documentaţiei la mapă, a pozelor, precum şi a constatărilor din teritoriu. În pofida împotrivirii unora din proprietarii acestor clădiri, Consiliul Judeţean a împărtăşit de data aceasta punctul de vedere al Consiliului Municipal Dorohoi, optând pentru demolarea clădirilor, şi realizarea în loc a obiectivului Centru Cultural „George Enescu”. „Pe mine m-a abordat o delegaţie de la Dorohoi, care solicita să nu emitem hotărâre pentru dărâmarea clădirilor. În situaţia în care executivul Primăriei poate fi tras la răspundere, în cazul în care se întâmplă o catastrofă, trebuie să ne asumăm răspunderea”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Constantin Conţac. Nici luarea de cuvânt a reprezentantului proprietarilor nemulţumiţi, prezent la şedinţă, nu a putut convinge consilierii să treacă peste pericolul iminent reprezentat de dărâmarea acestor clădiri în orice clipă. Ioan Ciobanu, prezent în dublă calitate, atât ca inspector şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii şi consilier judeţean cu drept de vot a precizat că nu mai e un secret pentru nimeni starea avansată de degradare a clădirilor din Centru Vechi al municipiului Dorohoi. „Clădirile reprezintă un real pericol, iar acţiunea demarată de Primăria Dorohoi este bine venită. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar acelaşi lucru, dacă făcea şi Primăria Botoşani în urmă cu câţiva ani de zile, acum municipiul Botoşani avea cu totul altă faţă”, a declarat Ioan Ciobanu. Consilierul Rodica Huţuleac a împărtăşit punctul de vedere al antevorbitorilor săi, adăugând faptul că acele clădiri găzduiesc adevărate focare de infecţie. Ceea ce a subliniat aceasta a fost că proprietarii trebuie însă despăgubiţi conform legislaţiei în vigoare. Liberalul Grigoraş şi-a rugat colegii să dovedească înţelegere chiar dacă trebuie respectată şi proprietatea. „Nu putem de dragul respectării proprietăţii să vitregim un întreg municipiu ce are un centru demolat de 20 de ani în urmă. De 20 de ani administraţia locală se chinuieşte să remedieze într-un fel problema”, a precizat liberalul Grigoraş (foto). Chiar dacă unul din proprietari s-ar angaja să îşi reabiliteze clădirea, în centrul vechi sunt zeci de case în pragul prăbuşirii. Consilierilor din alianţă li s-au alăturat şi social democraţii Elena Conrei şi Mircea Dănuţă. Acesta din urmă a lăudat iniţiativa dorohoienilor. Elena Condrei a declarat că realizarea unei statui a lui Enescu este lăudabilă, dar nu se poate intra cu forţa pe proprietatea oamenilor. „Este un lucru inadmisibil. Eu propun amânarea proiectului până la obţinerea acordului de la toţi proprietarii. Apoi nu este singura soluţie demolarea şi exproprierea. Se poate încheia un parteneriat public privat între proprietari si primărie pentru restaurarea acestor clădiri cu atragerea de fonduri europene. Mă întreb daca primăria chiar va realiza acest obiectiv până la urmă fiindcă tot se plânge că nu are bani”, a precizat Condrei, mai reconciliantă. Consilierul dorohoian Hăidăuţu a subliniat că aceste clădiri nu mai pot fi menţinute fiindcă sunt un pericol public. „Se aciuează acolo fel de fel de vagabonzi, câini, se arunca mizerii. La cea mai mică adiere de vânt zboară bucăţi de tablă care pot oricând produce accidente. Cetăţenii au o mare responsabilitate faţă de memoria compozitorului care la vremea sa, fiind făcut cetăţean de onoare a avut o contribuţie personală pentru ridicarea unei săli pentru activităţi culturale”. Suma nu a mai fost cheltuita pentru acest lucru, dar banii au ajuns in visteria Primăriei Dorohoi. Proiectul de reabilitare a centrului este de prin anii 1975. De vreo 4 ani nu au mai fost încheiate contracte cu Primăria deoarece ar fi fost responsabile autorităţile în cazul în care se întâmplau accidente. „Este un monument al naturii in demolare. Ar trebui sa facem un gard acolo şi să stăm 20 de ani până când o să îşi dea acordul toţi proprietarii”, a concluzionat consilierul Petru Nichita. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

  
Penegiştii au dat-o pe rugăciune
Social-democraţii şi-au unit eforturile pentru a-l bloca pe Flutur în decizii
Vizită ministerială pe probleme culturale
Egner şi Guraliuc visează la… teren de aterizare pentru „lăcuste”
Aneliştii din Cişmea din nou în impas
Filarmoniştii botoşăneni vor concerta în Germania
„Desen animat”
Comunicat de presă
Garda de Mediu nu ia vacanţă
Comisie de verificare a clubului Class
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Invitat din Olanda, la CCD Botoşani
Concurs naţional de poezie organizat de poliţie
Deţinuţii antrenaţi în diverse activităţi
Arestat preventiv pentru omor calificat
40 de vitezomani sancţionaţi
Prins la furat peşte
Scurte, dar extrem de vioaie
Citate şi cugetări din Peru
Vinul cuceritor
Horoscop
Citiţi numai dacă vă permite punga!
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!