Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Joi: 25 Februarie 2016

Politică
Economic
Fapt divers
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5656 lei
1 USD = 3.8936 lei


Număr accesări
Astăzi:
20295
De la 07 Ianuarie 2003
51979004

Editorial

Botoşani: Da, dictatura roşie ante portas!

  • Ioan Rotundu

Cum afirmam în editorialul de ieri, PSD-ul a făcut paşi importanţi în a acapara conducerea Consiliului Judeţean Botoşani după alegerile locale din 5 iunie. Dacă ieri afirmam că viitorul preşedinte al CJ este posibil să fie fostul prefect Costică Macaleţi, astăzi pot completa afirmaţia şi cu numele potenţialilor vicepreşedinţi. Pe lista de candidaţi la funcţia de consilier judeţean PSD-ul a anunţat că vor apărea, pe lângă Costică Macaleţi, numele lui Mihai Baltă, a lui Mihai Tincu şi a Doinei Federovici.
Patru nume grele care se constituie într-un puternic brand de atragere de voturi în favoarea social-democraţilor. Mihai Baltă nu candidează pentru a ajunge preşedinte ci pentru a fi trăgător de listă. În schimb, apariţia pe lista de consilieri judeţeni a sfetnicului din umbră a primarului Ovidiu Portariuc, consilierul municipal Mihai Tincu şi a Doinei Federovici ne sugerează că aceştia doi vor face echipă cu Costică Macaleţi la conducerea CJ, adică vor fi viitori vicepreşedinţi.
Dă facem un remember ce s-a întâmplat de câte ori conducerea CJ a fost din partea PSD. În toată perioada cât preşedinte a fost Ioan Aniculăiese, două mandate şi jumătate, judeţul n-a progresat cu nimic. Dimpotrivă, drumurile judeţene s-au degradat cum nu mai fuseseră niciodată, la Protecţia Copilului managementul era unul extrem de prost iar grevele se ţineau lanţ, primăriile cu primari de altă culoare politică decât a PSD-ului nu primeau bani, şcolile stăteau dărăpănate, căminele de bătrâni aveau toate probleme cu alimentaţia.
La Direcţia de Drumuri şi Poduri din cadrul CJ se infuzau sume mari de bani pentru întreţinerea drumurilor, bani care dispăreau fără a se şti pe unde iar drumurile tot nereparate rămâneau. Dar marea problemă a fost lipsa de proiecte şi accesarea de fonduri europene.
Sub mandatul preşedintelui Constantin Conţac, şi el PSD, lucrurile au luat o întorsătură spre bine pentru că acestea venea din mediul privat şi a avut alt mod de abordare a problemelor judeţului. Tot Conţac a fost cel care a făcut ordine în instituţiile subordonate CJ şi a depus proiecte pentru reabilitarea drumurilor, opt dintre acestea primind ulterior finanţare europeană.
În perioada 2008 – 2012, când preşedintele CJ a fost democrat-liberalul Mihai Ţâbuleac, consilierii PSD au creat cu liberalii o majoritate potrivnică acestuia şi au condus practic judeţul, având tot timpul un vicepreşedinte. Chiar dacă aveau preşedintele lor, primarii democrat-liberali din judeţ priveau neputincioşi cum banii se duc spre primăriile cu primari PSD, pentru că aşa hotăra majoritatea PSD.
Prezentă oficial la conducerea CJ în urma alegerilor locale din 2012, USL-ul format din PSD şi PNL cu Florin Ţurcanu n-a schimbat cu nimic starea judeţului. Din nou instituţiile aflate în subordinea CJ au fost cuprinse de corupţie, s-au făcut angajări peste angajări, nu s-au accesat fonduri europene şi banii de la judeţ au ajuns tot la primăriile cu primar PSD, ceea ce a făcut ca primarii liberali de la comunele Avrămeni, Adăşeni, Săveni, Pomârla , Corni să treacă la PSD.
Riscăm ca după alegerile din 5 iunie, intrat sub conducerea PSD. Consiliul judeţean să redevină fieful corupţiei şi a dirijării banilor numai spre primăriile cu primar social-democrat. Iarăşi drumurile judeţene vor rămâne la starea lor de acum vreme de cel puţin 4 ani, iar instituţiile din subordinea CJ care n-au apucat a fi pedeserizate până acum vor fi umplute cu conducători şi şefi mai mici membri ai PSD.
În ce priveşte accesarea de fonduri europene nu va mai putea fi vorba pentru că este deja demonstrat de către PSF că nu are priceperea necesară şi nici oamenii potriviţi care să iniţieze şi să întocmească proiecte de dezvoltare a judeţului cu bani europeni.
Salvarea ar trebui să vină de la PNL dar nu va veni. Când lista de candidaţi la funcţia de consilier judeţean va anunţa numele lui Costel Şoptică, Verginel Gireadă, Florin sau Roxana Ţurcanu, Viorel Grigoraş şi mai ştiu eu care, pentru PSD va fi mană cerească. Vor declanşa o ofensivă demolatoare la adresa candidaţilor PNL iar liberalii nu vor avea nici un argument cu care să se apere, că de atacat nu va mai putea fi vorba.
Comenta la editorialul meu de ieri un cititor că judeţul va intra din nou sub faldurile steagului cu secera şi ciocanul. Nu trebuie să ne plângem pentru că noi, prin votul din 5 iunie, îl vom băga sub faldurile acestui steag. Când spun noi, mă refer la acea majoritate formată din nostalgicii după regimul lui Ceauşescu, bugetari şi o mare parte dintre pensionari, adică armata de susţinători a social-democraţilor care se va încolona şi va merge la vot. Minoritarii, care din total alegători sunt majoritari, vor sta acasă pentru că n-au cu cine vota. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Reţeta zilei: Ciorbă de văcuţă
Bancul zilei: Somn liniştit
Horoscopul zilei de 25.02.2016
Experiment inedit: Un australian se hraneste doar cu cartofi timp de un an de zile
Ministrul Agriculturii sustine inchiderea supermarketurilor in weekend si 51% prezenta a produselor romanesti pe rafturi
Filmare cu drona: Cum arata complexul rezidential din satul Holercani, destinat odihnei demnitarilor din Republica Moldova.
Economistul sef al BNR a parasit miercuri prezidiul unei conferinte, iritat de o intrebare venita din sala
PNL a cerut in plen ca Legea darii in plata sa fie pusa pe ordinea de zi, solicitarea fost respinsa la vot
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Compania Johnson & Johnson trebuie sa plateasca daune de 72 de milioane de dolari intr-un caz de cancer,
asociat cu pudra de talc
Un senator PSD care a facut gesturi obscene in timpul unui vot decisiv vrea lege pentru presa
Ministerul Public propune ca procurorul general sa devina membru al CSAT
Comisia de taiat hartii: Guvernul a inceput debirocratizarea administratiei
Exemple kafkiene cu dosarele depuse de mame sau cazierul judiciar plimbat de la un
Muniţie găsită în gospodăria unui localnic din Răuseni
Cu peste 6.800 de misiuni mai multe pentru pompierii botoşăneni în 2015,
ANAF cere in justitie evacuarea Antena 3, Antena Group si Intact din imobilele statului
Profesorul de religie care le-a prezentat elevilor la clasa un film despre avort:
A fost o lectie educativa din care copiii au de invatat
Traian Basescu: Presedintele Iohamnis arunca in aer statul de drept
N-a inteles ca niciodata nu castigi cand te sustin Antenele
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!