Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Joi: 24 Mai 2007

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5573 lei
1 USD = 4.0641 lei


Număr accesări
Astăzi:
15043
De la 07 Ianuarie 2003
50580702

Primăria vinde trotuarele bucată cu bucată, iar noi vom ajunge să zburăm


Romică Dutcă a murit, dar afacerile sale au rămas viabile, de ele continuând să se ocupe soţia, Veronica Dutcă. Cofetăria, situată pe strada Machian, în vecinătatea Băncii Ţiriac, este renumită în zonă, atât prin preparatele proaspete cât şi gustul lor plăcut. Alături de cofetărie, în chiar faţa băncilor Ţiriac şi Raiffeisen, pe o suprafaţă de teren îndeajuns de mărişoară, funcţionează, vara, o terasă pentru bere. Recent, în prelungirea terasei, societatea Rida Com condusă în prezent de Veronica Dutcă, a instalat o maşină de îngheţară, pe care a protejat-o prin împrejmuirea cu lanţ a unei importante suprafeţe din trotuar. Nemulţumirile n-au întârziat să apară. Prin această împrejmuire s-a strangulat circulaţia pietonilor, fiind jenată şi intrarea clienţilor la magazinul Altex. Dacă lângă lanţul împrejmuitor se parchează vreun autoturism, aşa cum se poate vedea din fotografie, circulaţia pietonilor este blocată, iar persoanele cu handicap, care se deplasează cu căruciorul nu mai pot să-şi continue drumul. Nici mamele cu copiii în landou nu pot trece de această oprelişte inedită. La nemulţumirea publică, iscată în mod justificat, să mai adăugăm şi nemulţumirea locatarilor din bloc, care susţin că le este blocată circulaţia. Un grup de locatari, în frunte cu Liviu Pavel, au venit la redacţia noastră pentru a reclama situaţia creată. S-au lansat şi acuze la adresa unor funcţionari din primărie, care ar fi procedat abuziv la concesionarea trotuarului către societatea Rida Com, contra unor avantaje personale.
Cum era şi normal, am procedat la investigaţiile de rigoare. Aflată la Cernăuţi, Veronica Dutcă ne-a declarat c㠄Acea suprafaţă de trotuar este concesionată pe 99 de ani, de către soţul meu, în 1992. Faptul că eu am închis abia acum cu lanţ perimetrul concesionat, este că am înţeles să fiu tolerantă. Dar eu plătesc, şi trebuie să mă folosesc de acel teren, pentru a-mi scoate cheltuielile. Brumă de la primărie cunoaşte cel mai bine problema.”
Pentru a verifica susţinerile Veronicăi Dutcă, am pozaam luat legătura şi cu referentul Mihai Brumă. Acesta ne-a confirmat concesionarea, care ar fi avut loc în urmă cu vreo şapte ani. „Terenul la care faceţi referire a fost concesionat acum vreo şapte ani. Perimetrul îngrădit cu piloni şi lanţ este acea parte din trotuar care a fost concesionată în scop de parcare a maşinilor proprii” – susţine referentul Brumă. Ciudat este faptul că şi alte persoane fizice şi juridice din Botoşani au concesionate locuri de parcare, dar tot de la primărie li s-a interzis împrejmuirea cu piloni şi lanţ. Pentru Veronica Dutcă, se pare că această interdicţie nu funcţionează. L-am mai întrebat pe acelaşi referentul dacă acest contract de concesiune, pe 99 de ani, mai poate suferi vreo modificare. „Se poate modifica, numai dacă apar cauze obiective” – a mai declarat acesta. Oare faptul că pietonii nu mai au pe unde trece, că persoanele cu handicap n-au acces cu căruciorul, că mamele cu copii în landou sunt împiedicate în a-şi continua drumul nu sunt cauze obiective? Mai apare o nedumerire: de ce abia acum Veronica Dutcă a blocat trotuarul cu lanţuri şi n-a procedat la fel şi până acum? Nu cumva, printr-o şmecherie ca multe altele, la suprafaţa concesionată i s-a mai adăugat câţiva metri de curând? Locatarii din bloc aşa susţin. Brumă nu-i decât un referent, dar de numele său ne-am mai lovit în anumite suprafeţe concesionate în condiţii controversate.
Însă problema esenţială rămâne concesionarea suprafeţelor din trotuare, sub diferite motive. Concesionarea înseamnă ca beneficiarul să devină proprietar de drept şi legal pentru un anumit număr de ani. Iar de eu, pieton, trec pe proprietatea sa îmi poate da una în cap. Aceste concesionări de suprafeţe din trotuarul public, pe care eu le consider abuzive, pot duce la un moment dat ca noi să nu mai avem pe unde trece. Iar aparate individuale de zbor încă na-u apărut în comerţ! (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (6)]
 

TeleM
Comentariu la comentarii (CIII)
(Ioan Rotundu)
La plăcinte înainte
Anunţ
Ăştia suntem noi, voi sunteţi altfel?
Ioan Rotundu
Horoscop
Cugetări şi maxime de Tolstoi
Examen
Mică publicitate
Se vrea corn şi lapte pentru copii din grădiniţe
Probe din iazul Hăneşti duse la laborator
Supravegherea sănătăţii salariaţilor ridică probleme patronilor
Chiriaşii din Centrul Istoric vor locui provizoriu în ANL Cişmea
Conţac plăteşte datoria Instituţiei Prefectului
Cornul şi laptele adus în avans în două zone ale judeţului
Bazinele de înot rămase la stadiul de promisiuni
Directorul Urban Serv se vrea mai şmecher ca bişniţarii
Poliţia Comunitară pune şeaua pe hoţii de flori
Se anunţă scadenţa pentru locatarii ce încearcă să înşele municipalitatea
Botoşani - singurul oraş ce monitorizează în totalitate iluminatul public
Personalitate botoşăneană decedată în Canada
Arestat preventiv pentru tentativă de viol
Cuţitul a făcut linişte între doi soţi
Beat la volan
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745