Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 23 Mai 2012

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5737 lei
1 USD = 3.9269 lei


Număr accesări
Astăzi:
18137
De la 07 Ianuarie 2003
51842804

Botoşani: Campania electorală văzută la faţa locului (III)


Continui trecerea în revistă a potenţialului politic al unor candidaţi ce râvnesc la funcţia de primar.
Santa Mare: Actualul oprimar Viorel Relinschi (foto 1), fost ţărănist şi trecut la liberali are probleme. Fire violentă, primarul i-a cam bontănit pe unii săteni. Dealtfel am şi prezentat la televiziunea locală Botoşani reportajul „Primarul, furca şi chiloţii” prin care cei bătuţi de primar s-au plâns de tratamentul la care au fost supuşi.
Nici cu spiritul gospodăresc primarul nu stă prea bine. Fostul sediu al CAP, pe care l-a cumpărat pe nimic, stă să se prăbuşească pentru că primarul n-a făcut nimic să-l întreţină. Prin comună, deşi se află la al III-lea mandat n-a făcut nimic. N-a accesat nicio finanţare europeană pentru că n-a întocmit proiecte eligibile.
Relinsdchi are doi contracandidaţi care ar putea să-i ia locul. Gheorghe Ciubotaru, fost primar în mandatul 1996 – 2000, în prezent lucrător la APIA Ştefăneşti, se bazează pe relaţiile sale cu ţăranii. Numai că imaginea sa nu este una tocmai credibilă, localnicii neuitând comportamentul său din fostul mandat.
Şansa de a fi ales primar o are Ioan Timofti, candidatul PDL. Fost secretar în primărie până de curând, Timofte cunoaşte multe aspecte compromiţătoare la adresa primarului Relinschi şi le foloseşte în campanie. Apoi, ca secretar, a lucrat cu mai toţi locuitorii comunei. Având un comportament blând şi binevoitor cu oamenii, el se bucură de simpatie.
Călăraşi: Singura femeie primar din judeţ, Elena Vrajotis, a condus comuna cu mână de fier. Mai întâi a pus ordine în rândul funcţionarilor din primărie, obişnuiţi să facă tot ce le trecea prin cap şi să nu dea socoteală nimănui. Provenită din rândul funcţionarilor primăriei, Vrajotis a ştiut punctele slabe ale fiecăruia şi a introdus o disciplină fermă dar în favoarea cetăţenilor.
Funcţionarii care n-au înţeles să se conformeze cerinţelor primăriţei au demisionat. Modul sever de a se comporta faţă de funcţionarii primăriei i-a atras porecla de „vipera”.
Elena Vratotis, în urma alegerilor din 2008 a ieşit primăriţă din partea PNG. Acum candidează din partea PDL şi se laudă cu mai multe realizări prin comună. Contracandidatul său de la USL este un om de afaceri local pe numele de Pleşca, ce a şi început să facă ce-a făcut şi în campania din 2008: să cumpere votul sătenilor. Şi în 2008 a cheltuit sume substanţiale cu sătenii. Aceştia i-au luat banii şi au votat cu Vrajoptis. Şi de această dată pozaexistă condiţii ca scenariul din 2008 să se repete.
Româneşti: Primarul liberal Gheorghe Huţanu domină detaşat în preferinţele localnicilor. N-are nici un candidat capabil să-l confrunte la modul serios.
Ştefăneşti: Ştefănel Rusu (foto 2), actual primar PSD, se află la al III-lea mandat şi-l va primi şi pe al IV-lea. Pârât ca oraş, Ştefăneştiul n-a prosperat sun mandatele lui Rusu. Dar oamenii sunt mulţumiţi că nu le face viaţa grea, adică nu le cere nimic dar îi ajută cu ajutoare sociale. Rusu este sprijinit şi de fostul primar Victor Ignat, acum viceprimar. Probabil cei doi s-au înţeles să meargă în aceeaşi fo0rmulă şi în următorul mandat.
Din partea PDL candidează omul local de afaceri Mihai Clim. Fost liberal, Clim n-a încăput pe listele USL, fiind eliminat de Florin Ţurcanu. Numai că el are un comportament cam încrezut, este orgolios şi distant faţă de oameni. Din 1996 încoace tot candidează. Şi de această dată va candida dar nu va putea urca mai sus faţă de statutul de consilier local.
Ripiceni: Şi aici primarul PSD Ioan Burciu are prima şansă. Îl concurează profesorul n Florin Gabriel Talef din partea PDL dar numai o minune ar putea să-l ajute să-l bată pe Burciu. Uitat de localnici în scaunul de primar, Burciu trece de la un mandat la altul fără a face nimic pentru comună. Dimpotrivă, economic comuna Ripiceni regresează.
Celor din Ripiceni nu le pasă, ei fiind mulţumiţi că primarul le dă ajutoare sociale. Se descurcă fiecare cum poate şi visează din nou la vremurile când ţara va fi condusă de comunişti. Revenirea la putere a PSD-ului le dă credinţa că primarul Burciu va face să curgă prin localitate, în locul apelor vijelioase ale Prutului, lapte şi miere. Speranţe deşarte pentru ei şi de reînnoire a mandatului pentru Burciu.
Manoleasa: Viaţa primarului liberal Mircea Mihai n-a fost deloc uşoară în acest mandat. Alexandru Boroleanu, duşmanul său de moarte şi veşnicul candidat al PDL, luptă să-i ia locul. Numai că Boroleanu nu mai are puterea financiară din campania anului 2008. Iar în cei patru ani de mandat primarul Mircea Mihai a demonstrat sătenilor că şi în Manoleasa se pot face lucruri gospodăreşti, dacă primarul este priceput în ale administraţiei.
Şansa este de partea actualului primar, deşi va avea de făcut multe nopţi albe până la alegerile din 10 iunie. Boroleanu nu se consideră învins. (Va urma)
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

  
Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Prezicere împlinită
Japonia este ţara mult mai îndatorată decât Grecia
Scandal politic şi electoral la CNA.
CNA ar trebui desfiinţată şi înfiinţată din nou, spune un membru
USL vrea ca parlamentarele să fie organizate în octombrie
Percheziţii simultane în România şi Germania
într-un caz de evaziune fiscală
O cacealma: dragostea moldovenilor pentru Putin şi Uniunea Vamală
Traian Băsescu îl contrazice pe Andrei Marga
Impozitarea marilor averi a fost respinsă de Camera Deputaţilor cu voturile PNL
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Poliţia este cu ei!
Ioan Rotundu
Preacinstitul Portariuc îmbată electoratul
doar, doar l-o vota!
Peste o sută de poştaşi rămân pe drumuri
Guvernul Ponta nu-i capabil de fapte
avertizează Mişcarea pentru Botoşani
Prefectul Constantinescu umblă cu avertismente
La Spitalul judeţean se fac angajări
Sindicatul „Speranţa” a trimis la minister propunerile la Legea sănătăţii
Copil mort la domiciliu în condiţii neelucidate
Comisie paritară la Spitalul Judeţean, pentru lămurirea situaţiei sporurilor
Micuţul dictator creşte ca voinicul din poveste
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!