Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 22 Iulie 2013

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5441 lei
1 USD = 4.2456 lei


Număr accesări
Astăzi:
18310
De la 07 Ianuarie 2003
49547456

Botoşani: Zeci de motive pentru care ancheta poliţiei trebuie continuată


La numai trei zile după publicarea primului material despre problemele create în comuna Santa Mare de primarul mult plimbător prin partide Viorel Relinschi, ne-am deplasat în cea mai sudică localitate a judeţului pentru a vedea cu ochii noştri cum stau lucrurile şi pentru a discerne, pe cât posibil, adevărul din sesizările primite la redacţie. Aici am fost aşteptaţi de mai multe persoane situate în opoziţie cu actualul primar.
Până la urmă am reuşit să stăm de vorbă chiar şi cu Viorel Relinschi, care, după vociferări inutile şi proferarea de opinii prea puţin măgulitoare la adresa publicaţiei pe care o reprezentăm, concurându-l la greu pe celebrul moş Teacă, a înţeles faptul că noi nu am inventat nici mersul pe jos şi nici roata de la bicicletă şi că, prin materialele publicate, nu am făcut decât să aducem la cunoştinţa cititorilor opiniile (mai mult sau mai puţin fondate) persoanelor care ni s-au adresat.
Ajutoare sociale pentru persoane care lucrează în străinătate
Pentru început, am stat de vorbă cu Valerică Olaru, casier la Cooperativa de Credit Ştefăneşti şi preşedintele filialei locale a Partidului Democrat. De la acesta am aflat că cea mai importantă acuzaţie adusă primarului vizează acordarea nejustificată a ajutoarelor sociale unor oameni care nu au dreptul să beneficieze de acestea. În acest au fost sunt menţionate numele consătenilor Maricel Romaniuc, Cristian Roşca, Constantin Tudorache şi Liviu Sacu, care beneficiază de ajutoare sociale deşi sunt persoane înstărite, au fiecare tractor, utilaje agricole şi autoturism proprietate personală.
“Deşi la primărie sunt înregistrate peste 500 de dosare de ajutor social, nu sunt mai mult de 30 de persoane care vin să muncească, aceştia fiind în general oamenii cei mai necăjiţi, restul fiind rudele sau pilele primarului. S-au achitat circa şapte miliarde lei pentru aceste ajutoare şi în sat buruiana e până la brâu iar gunoiul strâns în unele locuri este cât casa. Sunt cel puţin 18 cetăţeni care lucrează în Italia şi Spania şi care continuă să primească ajutorul social şi tot în această categorie intră şi câteva babe moarte de 3-4 ani”, afirmă Valerică Olaru.
Confruntat cu aceste acuzaţii, primarul Viorel Relinschi susţine că “cel care v-a spus prostiile astea este fostul primar Gheorghe Ciubotaru care încearcă înlăturarea mea pe căi necinstite. Într-adevăr, câteva dintre persoanele menţionate de dumneavoastră au luat ajutoare sociale anul trecut dar acum nu mai iau. Nu eu decid cine are şi cine nu are dreptul să primească aceste ajutoare, aici e vorba de legea venitului minim garantat, pe baza căruia acestea se acordă. Avem 380 de dosare şi nu mai multe iar beneficiarii ajutoarelor vin periodic şi lucrează în interesul comunităţii. Nu exclud posibilitatea să fi existat beneficiari care să fi plecat în străinătate, dar aici este vina noastră pentru că am acceptat să vină şi alte persoană la muncă, la schimb, în locul celor care primesc ajutoare, dar pe care nu le-am respins pentru că am considerat că e mai important să se facă treabă”.

Terenuri nelicitate din cauza dezinformării secretarului
În discuţia purtată cu reprezentanţii opoziţiei locale am mai aflat că primarul este acuzat că, deşi deţine patru tractoare şi prestează servicii către populaţie, nu plăteşte nici un fel de impozite la stat, tractoriştilor plătindu-le ajutoare sociale în loc să le facă carte de muncă, deşi unii lucrează cu el de ani de zile.
“Aceşti oameni lucrează practic ca zilieri, două-trei săptămâni vara şi cam tot atât primăvara, deci nu le pot face carte de muncă pentru că nu le pot asigura de lucru tot timpul anului. Pentru serviciile pe care le prestez pentru populaţie, cu cele două tractoare, căci două sunt pe butuci, plătesc anual circa 10 milioane de lei impozit”, afirmă Viorel Relinschi.
O altă acuzaţie adusă primarului se referă la faptul că domeniul public din comună a fost împărţit discriminatoriu clientelei politice fără a se scoate la licitaţie concesionarea suprafeţelor şi în acest caz fiind menţionate mai multe persoane, printre care Dora Ivolschi, Dumitru Onofrei şi Cristian Anton. Totodată, se afirmă că cei 27 de ari arabili din jurul blocului sunt deţinuţi de 15 ani de viceprimarul Romel Duduc, de secretarul Ioan Timofte şi de consilierul PSDR Dumitru Onofrei.
“Nu ştiu nimic despre cei 27 de ari de la bloc, în definitiv toţi cei menţionaţi sunt vecini şi e treaba lor cum îşi rezolvă problemele. În ceea ce priveşte parcul, acesta, când l-am preluat, era o epavă, dar am reuşit să-l refac cu suma de 180 milioane lei primite printr-un proiect câştigat. I-am aprobat într-adevăr câţiva metri lui Dora Ivolschi ca să-şi extindă obiectivul, Cristian Anton a preluat vechea crâşmă pe care a transformat-o în sală de jocuri pe calculatoare iar lui Onofrei i-am concesionat terenul pentru a reface moara veche. Greşeala mea este că am făcut aceste lucruri bune pentru comunitate de capul meu, dar de vină este secretarul care nu m-a informat că şi aceste terenuri trebuie licitate”, explică primarul din Santa Mare.
Viorel Relinschi consideră că tot din vina secretarului s-a construit în satul Bogdăneşti o moară, fără a se scoate la licitaţie concesiunea terenului respectiv. “O singură inadvertenţă aici, terenul respectiv nu este pe domeniul public ci pe ternul privat al comunei”, completează Relinschi.

Primarul sare la bătaie ziua în amiaza mare
Oamenii mai vorbesc că în preajma alegerilor trecute au fost angajate de primărie circa 100 de persoane, fiind preferate acelea care la salariu “cotizau” cu o anumită sumă, de 100-200.000 lei, în contul personal la primarului. “E un nesimţit cel care poate să facă asemenea acuzaţii. Să dea Dumnezeu cu atâţia bani să rămân cu cât mi-au dat ei. Dimpotrivă, eu le-am dat bani cu împrumut celor mai necăjiţi şi singurii bani pe care i-am primit, atunci când i-am mai primit, au fost cei pe care îi împrumutasem”, afirmă Viorel Relinschi.
Una dintre cele mai palpitante secvenţe ale istoriei locale este cea relatată de Valerică Olaru. “L-am văzut pe primar cum a venit cu o maşină la PECO, unde mecanicul auto Dumitru Codreanu repara o maşină. Fără nici un motiv aparent, s-a repezit la muncitor şi a început să-l lovească peste faţă, acesta fiind nevoit să scape cu fuga. Acest Codreanu, a făcut la Cooperativa de Credit un împrumut pentru un văr de-al primarului, pe nume Gheorghe Archip, care nu putea împrumuta bani pentru că avea buletin de Iaşi. Pentru a garanta împrumutul de 80 de milioane, Archip i-a lăsat lui Codreanu un tractor, cu factură pe numele său, dar după ce a plătit câteva rate, Archip a luat tractorul şi l-a vândut, fără factură. În aceste condiţii Codreanu a rămas bun de plată şi când i-a cerut socoteală primarului, acesta a sărit la bătaie”, relatează Valerică Olaru.
Despre evenimentul respectiv, Viorel Relinschi are cu totul altă viziune. “Am avut într-adevăr o altercaţie cu acest Codreanu, dar el m-a lovit după ce m-a înjurat. Eu şi cu soţia ne-am săturat să plătim în fiecare lună câte un milion la cooperativă pentru că acest Codreanu nu vrea să-şi achite datoriile şi în această situaţie suntem vreo zece giranţi din localitate. De povestea cu tractorul nu am auzit şi nu ştiu absolut nimic”, mai afirmă primarul.

Înşelăciuni cu grajduri, anexe şi terenuri luate abuziv
În acest moment, intră în scenă tehnicianul agronom Mihai Michitiuc, administratorul societăţii SC AGROMES SA. Acesta relatează că în 1991 a luat prin proces verbal de la Banca Agricolă mai multe grajduri, fosta maternitate, centrala termică şi mai multe anexe, toate situate în incinta fostului A.E.I., pe care a început să le administreze. “În anul 2002, când a apărut Ordonanţa nr. 168 privind atribuirea cu titlu gratuit a spaţiilor dezafectate, primarul mi-a luat o magazie şi un grajd în mod abuziv, spunând că are o societate familială, dar nu avea dreptul să facă acest lucru nici ca persoană fizică pentru că era primar în funcţie. Dar mi-a spus că dacă nu tac din gură îmi ia şi restul grajdurilor şi anexelor”, ne-a spus Mihai Michitiuc.
Despre acest incident, Viorel Relinschi susţine că “pământul era al primăriei, nu ştiu ce contestă el atâta din moment ce eu am luat o parte şi el a luat o parte din clădiri şi anexe. Mie mi le-a dat Direcţia Agricolă să am grijă de ele şi am demonstrat acest lucru pe când ale lui cam lasă de dorit. Eu n-am luat un pai din aceste clădiri şi nici o placă de azbest dar acest Michitiuc a mai stricat din clădiri şi a mai dat materiale pe la oameni”, susţine, pe limba sa, primarul.
Şi pentru ca lucrurile să devină şi mai frumoase, pe drumul spre întoarcere am intrat în vorbă cu pensionarul Vasile Rotariu, că tot ne recomandase Relinschi să culegem opinii de la cetăţeni despre cât de tare primar este el. Acesta ne-a spus că, datorită faptului că în campania electorală din anul 2000 a susţinut partidul pe care îl simpatiza, făcând propagandă PNL-ului, primarul Relinschi a prins ură pe el. Deşi pensionarul avea un titlu de proprietate pe o suprafaţă de teren de 600 metri pătraţi, fâneţe, primarul i l-a luat abuziv, punându-l în posesie pe unul dintre susţinătorii acestuia, pe nume Toader Bârjoveanu.
“Fiind vorba de tulburare de posesie, am introdus acţiune în instanţă dar greşeala mea a fost că l-am acţionat în judecată pe Bârjoveanu şi nu pe primar, care era autorul moral. După trei ani de zile, am reuşit să câştig procesul, inclusiv la curtea de apel Suceva şi zilele acestea, pe baza hotărârii executorii, voi reintra în posesia terenului. Primarul efectiv şi-a bătut joc de mine şi m-a adus în situaţia în care, pe lângă faptul că am cheltuit circa 17 milioane lei, m-am şi îmbolnăvit şi acum trebuie să mă tratez prin spitale”, susţine Vasile Rotariu.
Şi pentru ca vizita noastră la Santa Mare să fie utilă şi să se lase cu folos, am mai aflat o informaţie de mai mare dragul care, într-un fel, închide cercul articolelor dedicate familiei Relinschi. Sora PNL-istă, unsă recent datorită “meritelor incontestabile” în fruntea Liceului din Bucecea, despre care am relatat mai zilele trecute într-un amplu articol, a fost numită chiar de fratele ei, primarul, …cetăţean de onoare al comunei Santa Mare!!!
Şi mai zic gurile potrivite şi cu mâncărici la limbă precum că, singurul merit al doamnei profesoare este că se trage din comuna cu nume sfânt şi că în toată viaţa ei, binele pe care l-a făcut comunităţii s-a limitat la donarea unui număr de cinci cărţi, la o sărbătorire a fiilor satului. Vom reveni, cu siguranţă! (Gabi GOMBOŞ)
JD 15 august 2005


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei: Chip de a scăpa de nevastă
Gastronomie: Friptură fără miros de oaie
Sfârlează cu Fofează
Cam tupeistă, doamna pesedistă!
Lumea lu' Rotundu: Drumul bunăvo9inţei
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745