Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 21 Decembrie 2009

Evenimente
Politică
Anunţuri
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5636 lei
1 USD = 4.0900 lei


Număr accesări
Astăzi:
15544
De la 07 Ianuarie 2003
50634885

În 24 de comune consilierii locali au adoptat hotărâri ilegale


Potrivit celor declarate reprezentantul Guvernului, Cristian Roman, sfârşitul de an a adus bilanţul „şotiilor” făcute la nivelul consiliilor locale din judeţ. Acesta a precizat că în ultimele 12 luni, Instituţia Prefectului Botoşani a trimis spre analiză şi revocare, către consiliile locale din judeţ, 44 de hotărâri emise de două dintre oraşe şi aproximativ 24 de comune de la nivelul judeţului.
„Am făcut bilanţul luna aceasta. Printre aspectele de nelegalitate care ne-au determinat să procedăm aşa se regăsesc nerespectarea legii privind normele de tehnică legislativă, nerespectarea legii privind regimul juridic al proprietăţii publice, nerespectarea legii privind regimul contractelor de concesiune de bunuri din proprietatea publică, nerespectarea legii privind transparenţa decizională în administraţia publică, nerespectarea legii privind Codul Fiscal, nerespectarea legii privind Legea învăţământului 84, nerespectarea legii privind Statutul consilierilor locali, privind legea administraţiei publice locale, privind legea amenajarea teritoriului şi urbanismul, OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetare pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale”, a declarat prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Medici de familie sancţionaţi pentru dărnicie pe banii CAS
Gorbaciov i-a dat cu flit lui Vîntu
Cine sunt miniştrii propuşi de Emil Boc
Program TELE' M Botoşani, luni
Trădători de Neam şi Ţară
Gripa porcină şi virozele s-au mai muiat
Birocraţia şi şmecheria i-a lăsat fără prima de stabilitate
Bucurie şi muzică bună în noaptea dintre ani pentru botoşăneni
Preşedintele CJ trăieşte cu speranţa în mila Guvernului
Zona Flămânzi a trecut cu bine peste codul galben de iarnă
Fond redus de salarii la DGASPC Botoşani pe 2010
Tradiţia primelor de Crăciun va fi respectată
Până şi locurile de joacă pentru copii ar fi vopsite politic
Spre un Guvern global?
O româncă printre stele
Petruţa şi naiul ei fermecat, finalistă la Supertalent Germania 2009
Actriţa americană Brittany Murphy a murit
Horoscop
Poliţistul şi jocul de societate
Cârnaţi de casă - Kolbasz
Întru respectarea tradiţiei, Mariţa a fost jertfită
Ioan Rotundu
Boc rămâne... Boc!
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745