Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 2 Martie 2010

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5921 lei
1 USD = 3.8901 lei


Număr accesări
Astăzi:
12352
De la 07 Ianuarie 2003
54210109

Conflict mocnit la Protecţia Copilului


Liderul Sindicatului Impact de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, Nicolae Macovei (foto), se declară tot mai convins că directorul Liviu Rădăşanu numără angajaţii ca pe nişte mături aflate pe inventar, iar nevoile acestora sunt trecute strict prin râşniţa raţiunii economice.
Nicolae Macovei s-a declarat nemulţumit de atitudinea conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi ameninţă cu intervenţia prefectului Cristian Roman. „Noi atragem atenţia pe această cale că există riscul să facă o mare greşeală care va afecta atât imaginea instituţiei cât şi fluturaşii salariaţilor. În cazul în care se va continua aşa şi nu vom fi consultaţi în luarea deciziilor de la nivelul instituţiei şi nu vom sta la masa discuţiilor, vom cere sprijinul prefectului Cristian Roman”, a concluzionat Nicolae Macovei.
Mărul discordiei este în acest moment aplicarea reglementărilor Legii unice a salarizării Liderul sindical susţine că, directorul instituţiei ar fi interpretat greşit modul de calcul al legii unice de salarizare şi intenţionează să îi cheme pe angajaţi pentru a semna dispoziţii de plată pentru reîncadrarea salariilor şi implicit diminuarea acestora.
„Limita maximă pentru acordarea sporurilor este de 30%, cu condiţia ca acele sporuri să fie legale, prin legi sau hotărâri. Angajaţii DGASPC beneficiază, pe lângă salariul de baza şi sporul de vechime, de sporul pentru condiţii deosebite de 15%, şi, unde e cazul, de spor de noapte, pentru ca celelalte sporuri de care beneficiau înainte erau contractuale şi au dispărut odată cu aplicarea Legii unice a salarizării. Eu aş vrea să dau sporuri 100%, dar dacă legea spune să fie sporuri legale, nu avem ce face”, a declarat directorul DGASPC, Liviu Rădăşanu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Datoria de 600 de milioane de dolari ale KazMunaiGaz către statul român
este considerată, prin acordul cu FMI, venit la bugetul de stat în 2010
Necesitate sau povară
este nevoie de legi ca societatea sa funcţioneze?
Birocraţia şi politicile economice ale Guvernului
principalele probleme pe care le acuza investitorii elveţieni
„Casa Bucovineana” din Londra a bătut criza
Ministerul Sănătăţii începe să realizeze că România rămâne fără medici
Un alt fel de sârmă ghimpată: „palma jandarmului român”
Doreşte eliminarea taxelor pentru studenţii basarabeni nebursieri
“Sărbătorile primăverii” la Biblioteca Judeţeană
Caricatura zilei: Pâinea cea de toate zilele a lui Radu Moraru
Bucătăria Jurnalul: Sarmale de post cu ardei iute
Horoscop
Bancul zilei: Întrebare ambiguă
În sănătate avem directori care nu mai sunt directori
Între boală şi nebunie, ce-i mai grav?
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Ofertă locuri de muncă
Ultraj contra bunelor moravuri
Cei din învăţământ iar se pregătesc de grevă
Spitalele vor trece la primării dar fără fonduri de la ministerul Sănătăţii
Serviciul de Intervenţii Edilitare va fi reorganizat
Zilele Oraşului ar putea fi organizate de o fundaţie americană
Lege portocalie
Ioan Rotundu
Proiectul de înfiinţare a Poliţiei animalelor, respins de Senat
Comentariul comentariilor (XXXVII)
Ioan Rotundu
Kievul sistează exporturile de electricitate către România, Ungaria şi Slovacia
Cetăţenii europeni pot reclama online, sub protecţia anonimatului, acte de corupţie
Dacă oamenii o să vrea unirea cu România
nu-i opreşte nici Ghimpu, nici Voronin, nici Putin şi nici Clinton
Arheologii egipteni au descoperit capul unei statui gigant,
care înfăţişează pe faraonul Amenhotep al III-lea
Cât de ne-detectabile sunt noile radare ale Poliţiei?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!