Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 19 Ianuarie 2009

Evenimente
Politică
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Aniversări
Comentarii
Pamflet
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5867 lei
1 USD = 3.9006 lei


Număr accesări
Astăzi:
25061
De la 07 Ianuarie 2003
52572117

Povestea tristă a pietonalelor botoşănene


Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că Pietonalul Unirii intră în reparaţii. Era şi timpul! Cel puţin, în faţa clădirii Muzeului judeţean, pavelele s-au măcinat şi au creat adevărate capcane pentru pietonii neatenţi pe unde calcă. Dar problema reparaţiilor, care este bine venită, nu trebuie să ne abată atenţia de la adevăratele cauze care au condus la această situaţie. Pentru că aceste reparaţii costă bani mulţi, şi ele nu se impuneau atât de devreme. Iată de ce noi am considerat să aducem în actualitate fapte ale edililor noştri de mult uitate.
Pietonalul Unirii a început să fie construit pe vremea când primarul Botoşanilor era Ioan Cojocariu, acum decedat. Din echipa lui Cojocariu mai făceau parte doi viceprimari: Ioan Viorel Ciobanu, la acea vreme membru al PD şi Romulus Eram, membru PNL. Erau de notorietate publică câteva aspecte din activitatea acestei echipe de administraţie publică. Despre Romulus Eram se spunea că dacă-i dai 100 de mărci, rezolvi cu el orice problemă. Viorel Ciobanu avea alte învârteli. Dar ambii viceprimari s-au înţeles sub un anumit mod de lucru. Îi puneau primarului Cojocariu, în mapa de corespondenţă, cele mai complicate cazuri, ca acesta să aibă jucăria sa. În tot acest timp, cei doi viceprimari se ocupau de problemele aducătoare de comisioane şi fel de fel de şperţuri.
Când s-au început lucrările la pietonalul Unirii, furnizorul de pavele a devenit societatea Cara SRL. Iar asociaţii acestei societăţi erau Ioan Viorel Ciobanu şi inginerul Ioan Ştefănescu, inspector la Inspecţia în Construcţii. Pavelele se confecţionau pe un teren situat în curtea Consumcoop, vizavi de fostul ICIL şi vecin cu fostul Plafar. Faptul că Viorel Ciobanu era unul dintre asociaţi, se explică de ce pavelele s-au contractat de la Cara SRL şi nu de la o societate cu experienţă în domeniu.
De la primele pavele puse, specialiştii au afirmat că acestea n-au rezistenţa necesară şi că se vor descompune sub efectul intemperiilor şi se vor uza prea repede sub încălţămintea pietonilor. Primar în funcţie fiind, Cojocariu a fost nevoit să ia atitudine şi să se renunţe la pavelele de la Cara. Aşa se explică degradarea pietonalului din capătul dinspre bulevardul Eminescu şi până prin dreptul Hotelului Maria, pentru că aceasta este porţiunea unde s-a lucrat cu pavele de la Cara. Şi aceasta este porţiunea care necesită acum reparaţii.
A venit pozarândul lui Egner ca să fie primar. Pentru că lucrările la pietonal trenau, Egner a schimbat unele elemente din proiect, a „agreat” ale societăţi producătoare de pavele şi, târâş-grăbiş a dus lucrarea la bun sfârşit. Acum se văd rezultatele. Materiale de calitate proastă, lucrări de asamblare de o calitate şi mai proastă (apa de ploaie şi cea provenită din zăpadă pătrunde sub pavele, îngheaţă iarna, creând denivelări sau descompunând romburile de mozaic).
În aceeaşi vreme cu Pietonalul Unirii s-a proiectat şi pietonalul Transilvaniei (foto 1 - partea finalizată). Primarul Egner, atras de mirajul comisioanelor, a procedat în aceeaşi manieră în care s-a procedat şi cu pietonalul Unirii. S-au acceptat pavele de calitate proastă, s-a turnat mozaic care s-a desfăcut sub stropii de ploaie iar lucrarea nu s-a terminat nici acum.
Primarul Flutur este nevoit să stagneze cu lucrarea din mai multe motive obiective. Problema cea mare este accesul maşinilor la hala veche de carne, dar şi la cea nouă. Finalizarea pietonalului presupune închiderea accesului la gurile de descărcare a maşinilor care transportă carne şi preparate din carne. Singura posibilitate de acces este prin interiorul pieţei şi pe sub peretele halei vechi. Numai că acest traseu este blocat de către chioşcurile florarilor. Mai întâi trebuie ca cei de la Urban Serv, care administrează piaţa centrală a Botoşanilor, să rezolve problema căii de acces a maşinilor la gurile de descărcare şi apoi se va putea continua finalizarea lucrărilor la pietonalul Transilvaniei (foto 2 - partea nefinalizată).
Să mai luăm act că există un proiect pentru realizarea unui pasaj subteran pe sub actuala intersecţie semaforizată, ca să se descongestioneze intersecţia stradală de traficul pietonal. Ori acest pasaj va fi terminalul pietonalului, deci sunt lucrări legate una de alta. Anul 2009 se anunţă auster şi pentru primăria Botoşani. Aşa că sunt slabe nădejdi ca aceste lucrări să fie finalizate.
Şi mai există o problemă. Se vor începe lucrările de reparaţii la Pietonalul Unirii, dar nu-i departe vremea când va trebui să se facă reparaţii şi la bulevardul Eminescu, porţiunea stradală şi trotuarele amprentate tot cu materiale de proastă calitate. Iar de execuţia acestei lucrări a răspuns fostul viceprimar Romulus Eram. Vă spune ceva numele? Cred că da. Pe banii cui se fac toate aceste lucrări? Pe banii noştri, fără doar şi poate. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (8)]
 

  
A umilit până şi umilinţa
Din nou încăierare pe gradaţia de merit
Tomograful duduie în plin
Amânarea programului de vaccinare, moartea sigură a acestuia
Vatra Dornei, staţiunea pensionarilor botoşăneni
Medicii tineri se feresc să lucreze în Spitalul de pediatrie
Criza economică îngheaţă investiţiile Primăriei Botoşani
S-a găsit salvatorul PRM la Botoşani
Bate Codreanu câmpii, sau rosteşte adevărul?
Să-l susţineţi pe Mihăiţă!
Jucăria lui Boc
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Comunicat de presă
Filialele de partid din afara statului naţional - studiu recent lansat la Bruxelles
Fiul piroman
Drumuri judeţene înzăpezite
Mulţumiri de pe meleagurile canadiene
Horoscop
Noaptea târziu....
Comentariul comentariilor X
(Ioan Rotundu)
Oferă recompensă barosană pentru cine îi dă relaţii despre...
Baba Riza, secretara
Românul şi încă trei sărbători legale
Nu vrea şef!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!