Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Joi: 17 Decembrie 2009

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Pamflet
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5355 lei
1 USD = 4.1620 lei


Număr accesări
Astăzi:
22290
De la 07 Ianuarie 2003
49615583

La sfârşit de an, CAS recunoaşte că în spitale sunt multe nereguli

  • iar asiguraţii de sănătate sunt cei care plătesc oalele sparte

Cele mai multe din reclamaţiilor ajunse în ultimul an la instituţia judeţeană de asigurări de sănătate de la cotizanţii la fondul Sănătăţii se referă la atitudinea faţă de pacienţi a unor cadrelor medicale. Reprezentanţii CAS consideră că trebuie lucrat la schimbarea mentalităţii unor angajaţi din Sănătate.
Multe din aceste probleme, care îi nemulţumesc pe asiguraţii de sănătate, ţin în primul rând de managerii spitalelor. Cel puţin aceasta este opinia şefilor instituţiei de asigurări de sănătate, care cred că managerii ar trebui să se implice mai mult în controlul activităţii propriilor angajaţi.
La ora contabilizării realizărilor şi a nerealizărilor din anul care se apropie de sfârşit, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate recunosc că plătitorii la fondul Sănătăţii au motive de nemulţumire. Aceştia recunosc că spitalele botoşănene nu funcţionează cum ar trebui, dar spun că neîmplinirile ţin mai mult de furnizorii de servicii.
Reprezentanţii CAS spun că au făcut controale în spitale, au constatat că asiguraţii nu au întotdeauna parte de serviciile cele mai bune, dar partea proastă este că nu se pot lua şi măsuri directe împotriva celor vinovaţi, de către CAS, care poate doar să sesizeze Direcţia de Sănătate Publică pentru ca la acest nivel să se ia măsurile de sancţionare a vinovaţilor.
Pe de altă parte, chiar dacă legislaţia le va permite în viitorul apropiat să sancţioneze spitalele, aceasta nu este şi cea mai bună rezolvare a problemelor de acest fel. „Normal ar fi să plătească persoanele vinovate, nu spitalul. Sancţiunile aplicate spitalului sunt suportate în cele din urmă tot din banii asiguraţilor”, afirma, cu câteva zile în urmă directorul CJAS, medicul Rodica Huţuleac. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]
 

TeleM
Îndată trece anul, iar protezele solicitate tot n-au ajuns la Botoşani
La Botoşani, tuberculoza este în plină ofensivă
Mii de misiuni executate de jandarmi în 2009
Centrul „Micul prinţ” atacat de un beţivan
Câteva mii de euro pentru copiii infractori
S-au recepţionat lucrările la sediul vechi al Primăriei Botoşani
Botoşănenii sunt „topiţi” după patinoar
Oportunistul Brutus înfige cuţitul
Friptură de porc cu mere, la cuptor
PDL şi-a tras partea de bucate
PNŢCD cere PNL să intre la guvernare
Bucuriile iernii
Aventurile amoroase ale lui Boc
Cel mai incitant calendar cu românce din Spania
Revelion 2010 alături de parohia română Sfânta Cruce din Alexandria, Virginia
Seară românească pentru marcarea evenimentelor româneşti din decembrie `89
la Nancy
Cei 67.000 de "turişti" sovietici care au participat la lovitura de stat
din decembrie 1989
Mitropolia Basarabiei dezaprobă acţiunile de anti-Semite si xenofobe
de la Chişinău
Abstracţionism
Horoscop
Românul şi hârleţul
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745