Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 16 Octombrie 2006

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Decese
Comentarii
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5975 lei
1 USD = 3.8945 lei


Număr accesări
Astăzi:
18358
De la 07 Ianuarie 2003
54316623

Partidul lui Talpeş a pus de-o filială şi la Botoşani


Duminică a avut loc la Botoşani înfiinţarea grupului de iniţiativă a Uniunii Populare Social Creştine, coordonat la nivelul judeţului de doctor Stela Enache. Cu această ocazie a fost prezent la Botoşani senatorul Ioan Talpeş, ce a intrat în contact pentru întâia dată cu grupul de iniţiativă botoşănean, format din oameni de vârste şi profesii diferite. Acesta a lansat ideea unui nou partid, în pofida unor dubii asupra şansei înfiinţării sale, simţind nevoia de a aduce altceva în politica românească. Talpeş susţine că dubiile sale vin în urma unei experienţe pe care şi-o asumă începând din 1989 şi până la 12 iulie 2006. „În iulie 2006 am decis, alături de un grup de prieteni, să lansăm iniţiativa de constituire a Uniunii Populare Social Creştine la Reşiţa, unde sunt senator. Aveam reticenţe la fel ca toţi românii”, a precizat Ioan Talpeş, ce susţine că a încercat până atunci să ducă la îndeplinire nişte speranţe ce au fost exprimate aproape de toţi românii. Din punctul său de vedere, astăzi, după 16 ani de la Revoluţie, mulţi dintre cei care au sperat în crearea unei societăţi mai bune, în care să fie promovate principiile democraţiei, iar fiecare să aibă o şansă s-a realizat într-o oarecare măsură. În acelaşi timp senatorul consideră că mult din ceea ce marea majoritate credea că va fi posibil şi pentru cei mulţi s-a dovedit că este dificil de realizat şi mai trebuie multe de făcut pentru a oferi o altă formulă de politică. Pe fondul transformărilor din ultimii 16 ani, acesta consideră că s-ar fi putut crea politici mai bune, proiecte care să ofere o şansă mai largă cetăţenilor României. „Nu poţi să nu constaţi acum că mult din ceea ce a fost speranţă nu s-a realizat şi că România a pierdut mult”, a precizat invitatul la Botoşani, care subliniază că au fost situaţii în care oamenii ajunşi în fruntea ţării nu au fost în măsură să o conducă. La toate acestea s-a adăugat neînţelegerea locului şi rolului României în ansamblul transformărilor strategice ce se operau începând din 1985 în lume. „Mă consider şi făptuitor şi vinovat de ce s-a întâmplat în România, pentru că fac parte dintre cei care a fost încă de la început nominalizat în funcţii care presupuneau participarea la decizii majore pe care statul le-a luat”, a recunoscut Talpeş. Pe fondul acestei stări de fapt, preşedintele Ioan Talpeş propune o alternativă, considerând că UPSC va avea un rol important îndeosebi în problematica economiei. Acesta consideră necesară relansarea unui alt model de experienţă în abordarea muncii, a condiţiei de cetăţean al României şi al Europei. Talpeş îşi propune în acest sens să proiecteze o nouă formulă politică, ce a lipsit, a UPCS. „Nu pozaconsider că este nevoie de un nou experiment, ci că este nevoie să ne adresăm acelor oameni care sunt şi morali şi corecţi, ce doresc să construiască un partid care să îi reprezinte, un partid care să forţeze un proiect politic menit să evite devierile ce au dus la structurile oligarhice din cadrul partidelor puternice din România”, a declarat Ioan Talpeş. Acesta susţine că a ales calea cea mai uşoară, aceea de a se adresa oamenilor care se simt reprezentaţi, şi care pornind de la principiile social creştine, în primul rând cel al subsidiarităţii. Acesta garantează că este tributar acestor principii, iar atacurile politice la care a fost până în prezent supus au fost false. Cei 20 de botoşăneni din grupul de iniţiativă nu au în spate un trecut politic, deşi şi-au făcut în genere un nume prin profesia îmbrăţişată. Duminica viitoare are loc la Bucureşti o întâlnire a grupurilor din ţară, în intenţia declarată de a lansa partidul. În ziua următoare partidul va fi înscris la Tribunalul Bucureşti, în momentul de faţă strângându-se aproximativ 106 mii semnături, mult faţă de minimul cerut de lege la înfiinţarea unui partid. „Numărul semnăturilor adunate dovedeşte faptul că lumea simte că este nevoie de o schimbare, problema este dacă noi suntem aceia care vom reuşi să convingem că putem fi împreună pentru o schimbare reală”, a precizat Talpeş. Acesta garantează că mulţi din oamenii ce s-au angajat în înfiinţarea acestui partid sunt cunoscuţi în spaţialităţile politice cu pregnanţă creştin democrată, dându-se speranţe că acest curent va avea o şansă reală de a se subsuma şi încadra în eforturile de promovare ale intereselor fiecărui român. El nu îşi face probleme în privinţa validării partidului, chiar dacă s-a creat un precedent la nivel naţional în obstacularea acceptării partidelor populare. În perspectiva alegerilor prezidenţiale, Talpeş susţine că vrea să parcurgă toate etapele necesare. Să angajăm acum confruntări pentru preşedinţie ar fi aproape o prostie. Noi ne gândim la viitoarele alegeri care sunt certe, pentru Uniunea Europeană. Dacă vor avea loc alegeri anticipate parlamentare categoric că ne vom înscrie în acest demers şi vom căuta să obţinem cât mai multe locuri”, susţine Talpeş. Acesta aşteaptă prezidenţialele abia peste trei ani, preferând să nu se pronunţe clar asupra candidaturii pe care o va susţine UPCS. Talpeş susţine că în momentul de faţă nu există nici un aranjament cu alte partide privitor la formarea unui mega partid, care să privească UPCS-ul. Cu toate acestea, preşedintele comitetului de iniţiativă al UPCS nu respinge ipoteza unor tratative cu alte partide, dar consideră că va discuta şi promova ideologia proprie, partizanii fiind aleşi din rândul celor care susţin aceeaşi ideologie. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (5)]
 

  
Anunţ angajare
CV-urile se vor depune până la data de 22.10.2006 la e-mail recrutare@bancatransilvania.ro
Avocat cu apucături de preot
Dulceaţă de gutui rase
Horoscop
Concurs pentru editori de manuale şcolare
Se vrea asigurată o stabilitate a cadrelor didactice
Luptă susţinută pentru menţinerea titlului de Eco-şcoală
Casa Corpului Didactic va organiza cursuri acreditate
Exces de viteză la volan
Lovit în cap cu o sticlă cu bere
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Risc crescut în producerea incendiilor
În teren cu laptopul
Documentele există, dar n-au cunoştinţă de ele cei de la DGASPC
Şoferul căruia îi place să… frâneze
Comentariu la comentarii (CLXXXVI)
(Ioan Rotundu)
Buhăianu vrea un alt fel de politică
Cabinetul parlamentar mobil a evidenţiat principala problemă a botoşănenilor
Democratul Drăguş prevede scindarea Alianţei
Talpeş se vrea o ameninţare pentru social democraţi
Moaştele Sf. Parascheva, politicienii şi nărozii
Ioan Rotundu
Decese
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!