Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 16 Iulie 2010

Fapt divers
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5841 lei
1 USD = 3.9032 lei


Număr accesări
Astăzi:
6947
De la 07 Ianuarie 2003
54173172

Cine este cu adevărat dr. Bănilă


O perioadă de timp, prin publicaţiile noastre n-au mai apărut materiale legate de activitatea din Sănătate. A fost perioada cât ne-am documentat cu noi metode de cheltuire ilegală a fondurilor primite de către Casa Judeţeană de Asigurări din Sănătate Botoşani, cheltuieli supervizate de către fostul preşedinte, dr. Tănase Bănilă.
Cine este cu adevărat cest Bănilă? D.r Bănilă a fost prins de revoluţie ca director al DSP, apoi a fost înscăunat alţi ani buni la CAS. Cât a fost directorul DSP, a conlucrat cu economistul Pârvu, care la rândul său conlucrează de zeci de ani cu o doamnă Tănase din Ministerul Sănătăţii (acum apare pe organigrama Ministerului Sănătăţii ca director adjunct) care i-a fost colegă de facultate.
Prin această Tănase mafia spitalelor locale ajunge la minister pentru scoaterea posturilor, prelungirea pensionărilor, detaşările medicilor şi alte afaceri. Se spune că însăşi directoarea Tamara Ciofu a plecat la Bucureşti cu 600 euro să-şi angajeze o nepoată ca asistentă medicală în capitală. Ginerele dr. Bănilă este din Dorohoi şi a fost consilierul lui Şerban Mihailescu (Miki Şpagă), fost deputat PSD de Botoşani în perioada 1996 – 2000, care l-a şi cununat.
Prietenul lui Bănilă este şi prim-procurorul Ioan Amarie din fruntea PNA. Fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon este văr sau ceva rudă de gradul I cu dr Gasan, directorul adjunct al DSP Botoşani, iar dr. Lăpuşneanu, fostul director adjunct al DSP, are o soră care a fost consiliera lui Iliescu. Toţi directorii de spitale sunt direct implicaţi în aceste afaceri.
În minister şi DSP lucrează aceeaşi reţea de ani de zile, cui să te plângi? Iar modul de înrudire al celor implicaţi, şi prezentat mai sus, este ca un Cert de foc inexpungabil al Pacificului. Despre Bănilă ni s-au relatat numeroase cazuri despre cunoştinţe pe care le-a servit preferenţial. Cum ar fi putut să-l refuze de exemplu pe profesorul Constantin Manolache, fost vicepreşedinte la Consiliu şi până mai ieri inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, care a intervenit pentru finii săi, doctorii Oprişanu.
Aceştia au devenit specialişti făcuţi prin rezidenţiat pe post la Spitalul Săveni (deci contract de a rămâne pe post 5 ani) şi unde au profesat vreo câteva luni, făcând naveta cu maşina. Nu că ar fi fost cine ştie ce cheltuială, familia Oprişanu având firme proprii îndeajuns de prospere, dar nu se făcea ca două specialităţi aşa bune: oftalmologie şi ginecologie, să fie profesate într-un târg neasfaltat. Aşa că s-a susţinut "concurs", unde, culmea, nimeni nu a mai depus dosar de contraconcurent.
Lipsind concurenţii, în comisia de examinare n-a mai fost nevoie de prezenţa unui profesorului universitar. Acum, ambii soţi profesează în Botoşani. Se zvoneşte că o iarnă întreagă spitalele care i-au primit au avut căldură datorită combustibilului luat de la firmele acestora, plătit în timp oportun. Că spitalele nu si-au putut recupera accizele, deoarece CASS nu avea dreptul legal de a deconta decât combustibilul achiziţionat de la Petrom, este o problemă minoră de management spizalicesc.
Rufele s-au spălat între CASS, directorii spitalelor şi DSP, directoarea Ciofu fiind greu calmată fiindcă nu fusese inclusă în afacere. Oalele s-au spart în capul lui dr. Aurel Tinca, care tocmai fusese audiat după nişte reclamaţii ale medicilor de familie cărora le ceruse comisioane grase pentru a le acorda bugete de practică mai mari.
Unde dai şi unde crapă! Lucrurile au rămas la BALTĂ, fiindcă peştii cei mari s-au ascuns în mâl. Alt perdant a fost Spitalul Săveni. Această unitate spitalicească a plătit 5 ani doi rezidenţi de a căror activitate n-a beneficiat. Spitalul nu a fost despăgubit financiar pentru cheltuielile astfel angajate. Ba, mai mult, s-a procopsit cu un doctor generalist basarabean, Ţurcanu, declarat ginecolog după 3 luni de practică la Chişinău, şi care, culmea, face chiuretaje şi este declarat ca specialist fără a avea acreditare în România !!
Se pare că are contract şi cu CASS. Să vedem cum funcţionează mafia posturilor a cărei placă turnantă este totuşi economistul Pârvu. De exemplu un VIP cu o odraslă care vrea să devină specialist ajunge prin relaţii la acest Pârvu. În toate spitalele din judeţ directorii sunt cooperanţi deoarece ştiu că "deranjul se plăteşte" plus că respectivul VIP poate fi judecător, consilier etc şi nu se ştie când poţi avea nevoie de el. Ca şefi de personal sunt alţi prieteni vechi de pe vremea lui Ceauşecsu, verificaţi ca oameni de încredere.
De la DSP se dă telefon pentru postul dorit şi prin procedurile expuse în primul capitol VIP-ul este servit. Uneori se doreşte o anumită specializare pentru rezidenţiat (de obicei cele căutate pe piaţa medicală). Pentru a nu atrage atenţia altor doritori, postul este anunţat la spitale insignifiante, cum ar fi Spitalul comunal Truşeşti, Flămânzi, Darabani sau Săveni.
După ce le plătesc rezidenţiatul 5 ani, spitalele rămân cu buzele umflate, fiindcă "tăticii " din DSP ,CASS, spital le rezolvă detaşarea, transferul sau "Concursul". Aşa de exemplu Flămânzii au avut ginecolog, au gastroenterolog si endoscopist care nu si-au practicat acolo niciodată specializările. Truseştii, cu rang de dispensar, are ginecolog, care deja este detaşat în Botosani şi i se pregăteşte "concursul" pentru judeţ.
Fosta directoare de la pediatrie, Simionescu şi-a dorit fata ginecolog. Fostul prefect Simionovici, se pare unchiul ei, a aranjat postul la maternitate, dar nici în prezent nu s-a prezentat aici, de unde ia doar salariul, având detaşare la Bucureşti.
Acelaşi spital care i-a dat negaţia pentru detaşare (deci a spus că nu are nevoie de serviciile ei) solicită "concurs" pentru ocuparea unui post de medic la care se înscrie un singur candidat. Aţi ghicit!, care a făcut rezidenţiat pe post pentru cabinetul de la Spitalul de Recuperare şi unde nu a făcut serviciu nici o zi. Respectivul medic este, după câte se afirmă, rudă cu celebra doamnă Tănase din minister şi consortul acţionar sau director în firma care distribuie bonurile de masa pentru sistemul de sănătate botoşănean (Bon Apetit)
Pentru a se putea prezenta la "concurs" directorul de la Recuperare a dat o negaţie că nu mai este necesară prezenţa acestui specialist, făcând în acelaşi timp cerere la DSP pentru aprobarea plăţii unui sfert de normă pentru un ginecolog la cabinetul din policlinica şi unde se prezintă după masă alt specialist din maternitate. La Spitalul Mavromati s-au cerut două posturi de cardiologi, unul pe secţie, altul în cabinetul ambulator. Se vede treaba că postul de pe secţie este pentru un "bazat" deoarece se solicită rezident în ultimul an.
De ce o vrea spitalul să-i plătească un an de rezidenţiat când se plânge că nu are bani? Nu ar fi fost mai avantajos să scoată la concurs un post de medic cardiolog primar sau cu experienţă? Dorohoiul a şcolit mulţi specialişti, cu toate acestea şi azi tot medicii de generaţia a doua au rămas la posturi. Aşa-i în economia de piaţă! (Va urma )
N.R. – Acest material a fost realizat pe baza unor informaţii primite la redacţie de la persoane care ne-au rugat să le asigurăm anonimatul.
JD 20.05.2005

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (4)]
 

  
Horoscop
Bancul zilei: Soacra şi pisica
Micii de la Ana-Com
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Câmpanu şi Condrei, două păsări Phoenix
Filmuleţ ruine conacul boierului Stroici
Preşedintele cherchelit şi sistemul ticăloşit
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!