Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 11 Iulie 2006

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6469 lei
1 USD = 3.9414 lei


Număr accesări
Astăzi:
20334
De la 07 Ianuarie 2003
55093398

Povestea terifiantă a unei familii cu 11 copii


În urmă cu câteva zile am aflat de existența unui caz social deosebit în comuna Stăuceni. Persoana care ne-a informat ne-a povestit că familia lui Alexandru Enache, din satul Tocileni, a deviat de pe traseul comportamental obișnuit datorită conduitei aberante a capului de familie, bărbat cunoscut ca mare consumator de alcool. Am ascultat o poveste terifiantă despre o familie cu nu mai puțin de 11 copii, în care singurul punct de echilibru l-ar fi reprezentat, până nu demult, soția lui Alexandru și mama puzderiei de plozi, Sonia, plecată cu trei ani în urmă la întâlnirea cu Dumnezeu. Ca într-un film horror de serie B combinat cu o telenovelă ieftină, intriga a patinat dinspre veșnicele certuri și bătăi conjugale spre adevărate orgii sexuale și scene de incest, la care s-ar fi dedat atât capul familiei cât și băieții cei mari. Ani de zile, după cum ni s-a spus, fiecare dintre cele patru surori, odată ajunse la vârsta adolescenței, ar fi fost violate, pe rând, de tatăl lor și chiar de unii dintre frați. O perioadă lucrurile s-ar fi liniștit, după decesul Soniei și plecarea a trei dintre fete la noile lor case, prin căsătorie. În ultimul an însă, lumea a început să vorbească că toate necazurile lumii s-au năpustit peste fata cea mică, Laura (foto 1), diagnosticată cu gradul doi de handicap, singura rămasă la locuința unui părinte văzut din ce în ce mai rar treaz. Ni s-a mai spus că în ultimele luni tot ceea ce s-a putut vinde din casa fostei familii s-a “dus” pe băutură, ba chiar că, la un moment dat, Laura ar fi solicitat sprijiul unui reprezentant al autorităților locale, spunându-i acestuia că se teme să nu fi rămas însărcinată cu tatăl sau cu unul dintre cei doi frați rămași în gospodăria părintească.
Pentru a da de firul adevărului, ne-am deplasat chiar în pozaîn cursul zilei de ieri la Stăuceni, unde, încercând să cernem adevărul din zvon și realitatea din bârfă, am stat de vorbă cu cât mai multe persoane care cunosc situația familiei în cauză. Contactat printre primii, primarul Mihai Chihaia (foto 3) a recunoscut că este vorba de o familie cu probleme, cu mulți copii “care au crescut cam neprășiți” și în care s-a consumat întotdeauna alcool. Acum s-au împrăștiat care încotro, au rămas doar tata, fata cea bolnavă și doi băieți care lucrează cu ziua. “Am auzit și eu vorbindu-se câte și mai câte, așa că am încercat să ajung în mijlocul lor, să stau de vorbă cu ei, să le cunosc situația. Păi, dacă tatăl e mare băutor iar fata este înregistrată ca persoană cu handicap, se poate spune orice, nu?, că gura lumii e slobodă. Eu cred că, indiferent ce viciu are Alexandru Enache, nu poți compromite un om doar așa, fără nici un fel de probe. Personal, când am auzit zvonurile cu fata, l-am chemat la mine, am stat de vorbă cu el, și pot să afirm că i-a stat ceasul când a auzit cam ce zice gura satului despre el. E un om în vârstă și, dacă e să o spunem pe aia dreaptă, la cât alcool a băut mă îndoiesc că mai poate ...înțelegeți dumneavoastră”, ne-a spus primarul Chihaia.
A doua persoană cu care am stat de vorbă despre cazul Laurei Enache a fost medicul de familie Carmen Damii (foto 2), care a făcut parte, la rândul ei, din comisia care a analizat situația familiei. De la ea am aflat că Laura, care în urmă cu trei ani a fost operată de medicii americani sosiți la Botoșani, “este un copil deosebit, care are nevoie de afecțiune și care s-a bucurat de mare atenție din partea mamei, atâta timp cât acesta a trăit. Acum stau pozaîn condiții mizerabile, casa lor este plină de mizerie, de păduchi, nu știu ce s-ar purtea face acolo. Am auzit și eu vorbindu-se, și nu o dată, că Laura ar fi fost victima unui abuz sexual, dar când am încercat să stau de vorbă cu ea, fata nu mi-a confirmat că ar fi fost vorba de tatăl său. Poate că acolo sunt și niște interese, pentru că sunt sunt mai mulți care se bat pe pensia ei de handicap, și multă lume vorbaște că bețiile cele mari au loc întotdeauna după ce Laurea primește banii. Noi am fost acolo ca să verificăm zvonurile, am aflat că fata stă numai în ogradă, nu este lăsată să meargă nici măcar până la magazin, am văzut că n-au nici un fel de condiții. Din punctul nostru de vedere, tatăl său a cooperat cu noi, a venit cu ea la vaccinări, s-a zbătut pentru pensia ei, dar, repet, poate era și interesul lui”, este declarația medicului Carmen Damii.
Deși numit de numai câteva luni în fruntea Postului de Poliție Stăuceni, agentul șef Ionuț Listar susține că a auzit unele zvonuri despre situația în cauză dar nimic concret, mai ales că “de la zvon și până la faptă confirmată calea este lungă. Am avut probleme cu familia în cauză, scandaluri legate de consumul de alcool, chestii din astea, așa că voi monitoriza cu atenție situația în continuare”. Nici vecinii nu se dau în lături să susțină că în familia respectivă se întâmplă lucruri nu tocmai creștinești, dar atunci când oamenii află că stau de vorbă cu presa și mai ales când sunt întrebați cum îi cheamă, sunt cuprinși subit de amnezie și vorbesc numai despre generalități. “Într-adevăr acolo se bea mult, sunt vai de ei, n-au vacă, n-au porc, n-au păsări, dar ce fac ei în casă, eu n-am de unde ști. Am pozaAm auzit și eu că fetele ar fi avut probleme cu tatăl lor, acum sunt plecate care încotro iar lumea spune că nici de capul lor nu s-a ales mai nimic. Eu cred că poate ar fi mai bine să fie dusă la stat, că aici tare rău o duce, chiar dacă tatăl său lucrează acuma la oi”, a afirmat Silvia Luncașu (foto 4), cumătra familiei Enache.
În poarta familiei Alexandru Enache, o fată slăbuță, îmbrăcată simplu, cu privirea pierdută, ne privește lung și ne zâmbește puțin într-o parte: Laura Enache. A împlinit recent 18 ani, dar nu îi dai mai mult de 14, datorită staturii costelive și siluetei fragile. Vorbește încet, dar coerent, spunându-ne că trăiește dintr-o pensie de două milioane și jumătate și că tot atâta primește și tatăl său, ca însoțitor, deși primarul ne spusese că, anul acesta, tatălui nu i-a mai fost acordată pensia deoarece fetei i s-a modificat gradul de handicap. Luată cu întrebările pe departe, tânăra ne privește ciudat și nu recunoaște sub nici o formă că tatăl său ar fi abuzat de ea, ba mai mult, susține că n-ar mai pleca niciodată de acasă, “fiindcă la stat e tare greu”. La plecare, spune stins “mi-aș dori un ajutor, orice, în alimente sau în bani, că-i greu și suntem tare necăjiți de când a murit mama”.
Părăsim comuna cu un sentiment confuz, de compasiune pentru această ființă nevinovată, lovită de soartă, dar și de ciudă pentru “secretul” apărat cu strășnicie de locuitori. Localitea în care toată lumea cunoaște drama ce se întâmplă în casa dinspre “Bisericani”, dar unde nimeni nu are curajul să recunoască deschis că în comună există o problemă, localitatea, repet, pare urâtă în muțenia ei, în complicatea tacită a locuitorilor care umblă pe străzi cu bandaje invizibile la ochi și cu dopuri nevăzute de ceară în urechi. (Gabi GOMBOȘ)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (5)]
 

  
Horoscop
Care sunt costurile ascunse ale unui credit
Bărbații intră în magazine fără a ști ce vor cumpăra
BNR a sancționat 30 de bănci
România înaintea Bulgariei la capitolul salarii
Fiscalitatea și birocrația, spaima IMM-urilor
Dreptate făcută cu… cuțitul
Evenimente care au zguduit județul
1300 de copii așteptați în taberele botoșănene
92,6% din absolvenții de liceu au promovat la BAC
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Elvădeanu își reia traseul prin județ
Ciuștea face previziuni sumbre pentru partidele mici
Bani insuficienți pentru cadrele didactice
Scaunele conducerii Apa Grup sunt amenințate
Bisericile din lemn intră în vizorul Direcției de Cultură
Alianța poate funcționa și fără încrederea partenerilor
Inițiativă pentru identificarea ziariștilor securiști
Macovei își continuă lupta cu CSM
Irlandezii sunt cei mai bogați oameni din lume, după japonezi
Laptele care nu are temperatura prevăzută de lege nu este subvenționat
Ministrul Comunicațiilor bagă Internet la sate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!