Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Joi: 1 August 2013

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5441 lei
1 USD = 4.2456 lei


Număr accesări
Astăzi:
13666
De la 07 Ianuarie 2003
49542812

Botoşani: Calimandruc a pierdut lupta cu mafia alcoolului, dar nu şi războiul


Aşa cum am promis, începând de astăzi începem seria dezvăluirilor din mafia alcoolului botoşănean. Evaziunea cu alcoolul are la Botoşani o vechime respectabilă, iar numele celor implicaţi au înalte rezonanţe, la propriu şi la figurat. Ca cititorii să înţeleagă cum s-a născut la Botoşani acest flagel, îi introducem în atmosfera plină cu vaporii alcoolului produs ilegal, aducând în actualitate fapte mai vechi. În 10 aprilie 2002 noi am publicat reportajul intitulat „Şeful Poliţiei române implicat în mafia alcoolului botoşănean”.
La acea dată şeful Inspectoratului General de Poliţie din România era generalul Florin Sandu. La Botoşani, şef al serviciului economic era lt. col. Vasile Calimandruc, iar la municipiu, şef birou economic, la ordinul generalului Sandu a fost promovat, fără întrunirea condiţiilor legale şi fără studii adecvate, maiorul Petrică Muraraşu. Fără a avea vreun merit deosebit şi fără a fi înscris pe lista de promovări, de la IGP, sub semnătura aceluiaşi general Sandu, s-a primit avansarea lui Muraraşu la gradul de lt. col.
Totodată, lt. col Vasile Calimandruc, la începutul anului 2001 face o analiză şi constată că de la biroul lui Muraraşu, nici una din cele şapte fabrici producătoare de alcool controlate n-a fost găsită în neregulă. Ceva începuse să se contureze, să apară un liant între promovările în grad ale lui Muraraşu dictate de generalul Sandu, prosperitatea materială a familiei acestuia şi modul „extrem de legal” în care lucrau producătorii de alcool, deşi toată lumea clama că la Botoşani se face cea mai mare evaziune în acest domeniu.
Prima măsură luată de Calimandruc a fost să schimbe ofiţerul care răspundea de activitatea alcooliştilor, cpt. David, cu tinerelul lt. Dumitru Aioanei, considerat de încredere. Această mutare de cadre a fost inspirată. N-a durat mult şi lt. Aioanei îl informează pe şeful său, lt. col. Calimandru, că la societatea Bovaly se produce şi livrează alcool fără înregistrare în contabilitate.
Calimandruc a mai fost informat că evaziunea cu alcool de la Bovaly este supervizată de mr. Muraraşu. La acea dată asociaţii lui Bovaly erau fraţii Dragoş şi Bogdan Aniculăese, iar alături de ei Ernest Jackab, ginerele lui Paul Mustaţă, pe atunci şeful Gărzii Financiare Botoşani. Să mai precizăm că mama lui Jackab este sora soţiei lui Gheorghe Maga, atunci director general al Direcţiei Finanţelor Publice Botoşani şi iată cum se leagă totul.
Procesarea alcoolului se făcea într-un spaţiu neadecvat, amplasat între localitatea Răchiţi şi fosta fermă a PCR, o locaţie a fostului Indagro SA Botoşani. Clădirea era înconjurată cu un gard de sârmă înalt de doi metri, bine păziră de o turmă de câini periculoşi. Credincios, lt. Aioanei l-a mai informat pe Calimandruc că producţia de alcool se face noaptea, între orele 22.00 – 05.00, dar că împrejmuirile sunt păzite de către comisari de la Garda Financiară şi ofiţerii lui Muraraşu, care patrulează într-o maşină, orice prezenţă prin zonă fiind imediat semnalată celor din interior. Tânărul lt.
Aioanei mai descoperă că fiica lui Muraraşu, elevă în clasa a XII-a, a primit de la societatea Bovaly o maşină BMW, înmatriculat BT.18.SOM. Mai mult, s-a afirmat la acea dată că fiica lui Muraraşu devenise un fel de prietenă pentru Bogdan, unul din fraţii Aniculăese implicaţi în evaziune. Lt.col. Calimandruc a recunoscut, neoficial, că în sprijinirea evazioniştilor se afla şi un ziar local, care mirosise afacerea şi primise 250 milioane lei, preţul lacătului ce şi l-au pus la gură.
Tot acel ziar l-a anunţat pe Calimandruc, în ziua de 26 iunie 2001 (semn că banii primiţi n-au fost îndestulători) să se deplaseze la popasul Cucorăni „pentru a surprinde în situaţii jenante anumite persoane implicate în evaziunea cu alcool”. Calimandruc a primit acceptul şefului poliţiei botoşănene, col. Bocancea, şi l-a trimis la Cucorăni pe cpt. Ion Calistru.
Acesta a raportat şefilor că la Cucorăni a avut loc o întâlnire a evazioniştilor de alcool din Moldova, în capul mesei tronând chiar mr. Petrică Muraraşu. Iată câteva numere de maşini ale boşilor prezenţi: B.99.ZAA, BZ.61.CAR, M.77.R (număr provizoriu). Raportul de atunci a fost înmormântat de către generalul Sandu, cel care la rândul său, prin mr. Muraraşu, controla segmentul evaziunii cu alcool de la Botoşani şi restul Moldovei.
Între timp, din datele adunate, Calimandruc reuşeşte să dovedească celor de la societatea Bovaly că au comis o evaziune de 1,4 miliarde lei. Numai că, suferind un atac cerebral, pleacă în concediu medical. La revenire constată că cei de la cercetări penale au blocat dosarul Bovaly, pentru că aşa ordonase generalul de la Bucureşti. Şi col. Bocancea fusese schimbat între timp cu Holcă, motiv de bucurie pentru Muraraşu, care i-a spus în faţă lui Calimandruc că nu-i poate face nimic.
Ca măsuri de prevedere, Muraraşu a vândut BMW-ul incriminat şi a cumpărat pe numele lui Bogdan Aniculăese (poate cu speranţa că-i va fi ginere) un Mercedes în valoare de 40 mii mărci, maşină cu care se plimba fiică-sa prin Iaşi, devenită între timp studentă. La Bucureşti, în apartamentul personal al generalului Sandu vine Jan Panaitescu, preşedintele Tribunalului Militar Bucureşti. În urma acestor discuţii, la Botoşani, şeful cercetărilor penale, actualul comisar şef al IJP, Dan Roşu, stopează toate cercetările bazate pe constatările lui Vasile Calimandruc, şeful Serviciului poliţiei economice la nivel de judeţ.
Încep presiunile asupra lui Calimandruc. În decembrie 2001 este chemat la Bucureşti, pentru a se supune unui test psihologic. Urma a fi declarat afectat psihic şi scos din dispozitiv. Calimandruc nu se lasă descurajat, trece testul, vine la Botoşani şi, în ianuarie 2002 cere arestarea fraţilor Bogdan şi Dragoş Aniculăese. Tot atunci vine de la Bucureşti un control dispus de generalul Sandu.
Ofiţerii controlori raportează că numele lui Calimandruc nu este implicat în evaziunea cu alcool, ci cel al lui Muraraşu. Raportul este stopat de generalul Sandu, la care a ajuns.. Între timp, lt. Aioanei reuşeşte să obţină informaţii din interiorul societăţii Bovaly. El a aflat că în noaptea de 7 spre 8 martie 2002 se va produce la negru o importantă cantitate de alcool.
Se instituie de cu seară supravegherea. Maşina de pază, cu comisarii financiari şi ofiţerii lui Muraraşu este anihilată de chiar Calimandruc, în momentul în care li s-a transmis din interiorul societăţii că este momentul să acţioneze. La apariţia maşinii cu Calimandruc, toţi cei aflaţi în societate au fugit care încotro. Au fost prinşi Dragoş Aniculăese şi unchiul său Huţu.
Era ora 05.00 dimineaţa, ziua de 8 martie, zi de sărbătoare, când bărbaţii se gândesc la cadou pentru femeie şi nicidecum la evaziunea cu alcool, au gândit cei de la Bovaly, necunoscându-l pe Calimandruc. Într-o şiră cu fân au fost descoperite mascate două TIR-uri şi un Tv, pline ochi cu votcă îmbuteliată nelegal. Garda Financiară a refuzat să se implice în cercetări.
Calimandruc l-a somat pe şeful cercetărilor penale, Dan Roşu, că dacă nu procedează la reţinerea şi arestarea vinovaţilor, pleacă la Bucureşti şi va ieşi pe un post Tv de largă audienţă, povestind totul. Este arestat Dragoş Aniculăese şi unchiul său Radu Huţu. Muraraşu intră în panică. De la Bucureşti vine destituirea lui Calimandruc, care este trecut la serviciul intendenţă.
Pică din funcţie, sub presiunea dezvăluirilor publice (unii zic că datorită celor scrise de Jurnalul, şi ne-am bucura să fie aşa) şi mr. Petrică Muraraşu, fiind practic promovat ca şef peste şefii posturilor locale de poliţie. Finalul: Muraraşu ne-a dat în judecată. Pentru că toate materialele au fost publicate sub pseudonim, cineva trebuia să răspundă.
Deşi pentru calomnie acţiunea este directă în justiţie, eu am fost cel anchetat la Poliţie. Ofiţerul Rusu, miliţianul plecat la Bucureşti subofiţer şi întors maior, a avut această satisfacţie. Voia să ştie cine din Poliţie ne-a furnizat informaţii. Cerinţă absolut ilegală şi care încălca legislaţia internaţională privind Drepturile Omului. N-a priceput Rusu cum vine problema Drepturilor Omului, dar nici n-a aflat ce-a vrut. Muraraşu, când a aflat că lt. col. Calimandruc este dispus să depună mărturie în favoarea noastră, nu s-a mai prezentat la proces.
Aşa am câştigat noi prin neprezentarea sa. Ginerele lui Paul Mustaţă, şeful Gărzii Financiare, s-a retras din Bovaly, ca acţionar. După un timp petrecut în arest preventiv, şi Dragoş Aniculăese a trecut în libertate împreună cu unchiul său. Fratele, Bogdan, a stricat prietenia cu fiica lui Muraraşu, creându-şi altă relaţie, mult mai profitabilă. Afacerile cu alcool le-au pus din nou pe roate. Cum? Veţi afla începând cu ediţia de mâine. Nu înainte de a vă anunţa că Vasile Calimandruc, acum comisar şef, a revenit în fruntea Serviciului economic din cadrul IJP Botoşani. Interesant, nu! (Ioan Rotundu)
JDB 16 ianuarie 2006

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei: Când trebuie să alegi între rău şi groaznic
Gastronomie: Batalul lui Ghiorghiţă behăi la loc de cinste
Mult cotcodăcit pentru o mărgică
Băsescu a ciocnit cu “Băsescu”
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745